Crisul Chisineu-CrișȘoimii Lipova

Crișul a mai încurcat-o o dată pe Lipova în drumul spre baraj! Stupar: „Puncte mari pentru moral, am avut atitudine” v.s. Abrudean: „Mă așteptam la mai multă responsabilitate de la unii jucători” + FOTO





Crișul Chișineu Criș pare a fi nașul Lipovei în play-offul seriei a 8-a a Ligii III-a. După 1-1 pe noua arenă a orașului de pe Mureș a urmat un succes cu 3-2 în „intermediara” de azi, primul din mini-campionatul de 9 runde ce va decide tandemul ce merge la primul baraj de promovare în eșalonul secund.

Stupar: „Mă bucur că băieții au avut reacție, au crezut în ei”

Practic, Crișul a pierdut pe linie cu Reșița și Ghiroda (chiar la scoruri usturătoare), de câte două ori, iar Lipovei i-a luat 4 puncte din 6. „Un meci nebun, pe care noi ni l-am complicat singuri în prima repriză făcând cadouri la cele două goluri ale lor, pe lipsă de decizii sau complicații inexplicabile. În plus, am avut trei ocazii de singur portarul și scorul pauzei era 1-2 după reușita frumoasă a lui David Popa. După discuțiile din vestiar, băieții au revenit pe gazon foarte montați și încrezători că se poate întoarce rezultatul. Mă bucur că au avut reacție, că au crezut în ei, iar atitudinea lor s-a manifestat printr-un pressing ce a pus adversarul în dificultate. Pe de altă parte, am avut și noi o posesie bună, cu joc în profuzime și au venit și golurile victoriei. Sunt trei puncte foarte mari, pentru moral, mai ales, știindu-se faptul că veneam după două eșecuri usturătoare. Eram foarte dezamăgit, fiindcă știam că echipa asta are calitate și potențial, doar că cu Reșița și Ghiroda am arătat de parcă ne-am luat deja vacanță, prin ceea ce înseamnă atitudine și implicarea la efort. Sper ca această victorie să ne dea continuitate și de acum să punem probleme și celorlalte echipe din play-off. Nu ne alegem advesarii, ba chiar dacă ne-am alege o favorită pentru promovare aceasta ar fi o echipă din județul Arad, adică Lipova. Avem tot respectul pentru ei și pentru ceea ce fac la club, le doresc baftă în continuare, iar noi să reușim să facem în continuare o figură frumoasă. Acum trebuie să ne refacem, mai ales că avem parte de deplasarea lungă de la Reșița, unde dăm peste, cred eu, cea mai bună echipă din serie și eu zic că a demonstrat-o mai ales prin constanța rezultatelor. Dacă vom fi organizați și vom da dovadă de abnegație le putem pune probleme așa cum s-a întâmplat deja în acest sezon în special la meciul din sezonul regular de la Criș. Dar, dacă îi lași să joace, se poate întâmpla ce s-a întâmplat la ultima lor vizită pe terenul nostru. Avem neapărat nevoie de atitudinea de azi și la Reșița și atunci putem spera la un rezultat bun”, a spus Dan Stupar, antrenorul principal al grupării de pe Crișul Alb.

Abrudean: „Să învățăm din această înfrângere și așa nu se decidea nimic azi”

Lipova a avut marea șansă să pună o mână și jumătate pe locul 2 dacă ar fi câștigat la Chișineu Criș și să meargă la 7 puncte peste Ghiroda și Giarmata Vii înainte de ultima întâlnire directă din play-off. Iar lucrurile păreau să meargă bine pentru „șoimi” care aveau 2-0 pe tabelă după nici o jumătate de oră de joc. „Ne-a dereglat puțin ieșirea lui David Petruț, căci până atunci am controlat destul de clar meciul. Aveam și 2-0 pe tabelă, însă scoțându-l de pe teren și băgând alt junior a trebuit să facem unele modificări tactice. Mai mult, gazdele au marcat un gol de generic până la pauză și acesta ne-a clătinat puțin. Mă așteptam la mai multă responsabilitate de la unii jucători, fiindcă veneam după două victorii și concentrarea nu mi s-a părut la un nivel maxim. Dar, trebuie să învățăm din această înfrângere și, la urma urmei, azi oricum nu se decidea nimic, noi rămânem la mâna noastră încă când mai sunt trei jocuri importante în față. Trebuie să ne refacem, să analizăm foarte bine ceea ce s-a întâmplat astăzi, mai ales că peste trei zile avem un meci foarte important acasă, pe care trebuie să-l câștigăm. Așadar, trebuie să avem reacția necesară pentru ceea ce urmează”, a spus Adrian Abrudean.

Ambele echipe au avut câte un fundaș care au ieșit mai devreme de pe teren din cauza problemelor medicale. Crișul, pe Hreniuc, care se părea că-și revenise după accidentarea gravă din urmă cu o lună și jumătate, dar a cerut schimbarea după numai 3 minute de la intrarea pe teren, iar Lipova, pe David Petruț, care – se pare – s-a ales cu o leziune musculară. Totodată, Stupar nu a putut conta azi pe Iuga, iar Abrudean, pe Popovici.

Galerie foto de la meciul Crișul – Lipova 3-2

 

Crișul Chișineu-Criș – Șoimii Lipova 3-2

0-1 Min. 22: Acțiune prelungită a oaspeților, cu șuturi în blocaj ale lui Clej și Pop, Nicu Modan marchează din cădere din 10 metri lângă bara din stânga lui Iliescu

0-2 Min. 24: Susan trimite cu boltă în careu, Nicu Modan înscrie cu capul peste Iliescu

1-2 Min. 39: David Popa marchează cu un șut spectaculos la vinclu, de la 19 metri

2-2 Min. 53: Acțiune prelungită a Cfrișului după un corner, Grigore centrează din careu și David Popa marchează cu capul de la colțul lung

3-2 Min. 90: Toboșaru șutează în transversală de la 18 metri, mingea revine la Andrei Haloș la 12 metri,  care marchează precis. 4 minute de prelungire

 

Crișul: Iliescu – Haloș, Pașca, Burlă (83 Hreniuc, 86 A. Pavel), Siminic – Grigore (83 Vecerdea), Dinu – Cl. Popa (90+2 Blickling), Janu, Toboșaru – D. Popa. Pe bancă: Pășcălău – Pavel, Bortiș, Blickling, Vecerdea, Hreniuc. Antrenor: Dan Stupar

Lipova: Poiană (77 Buta) – Petruț (36 Angheli), Sabău, A. Popa (77 D. Rusu) – Gavrilă, D. Pop (46 Jichici), Susan, Pamfile (46 Giosu) – Clej, Modan, O. Bulza. Pe bancă: Buta – Giosu, D. Rusu, Angheli, Jichici, Cristiu, Bujor. Antrenor: Adrian Abrudean

Arbitri: Claudiu Ștef – Alexandru Cozma (toți din Târgu Mureş), Radu Moldovan (Sâncraiu de Mureş – Mureş)

Observatori: Constantin Faniță (Timişoara), Claudiu Ştefan (Orăştie)

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button