Șoimii Lipova - Liga 3 arhivă

Antidotul Lipovei pentru rușinea cu Poli, un rezultat bun cu liderul FC Bihor! Vlad: „Fotbalul e frumos și pentru că îți oferă rapid șansa revanșei”












Primele două echipe clasate în seria a 8-a a Ligii a III-a vizitează sâmbătă județul nostru. Dacă viceliderul Poli Timișoara va juca la Socodor, FC Bihor descinde pe Valea Mureșului, la Lipova. Aici, e așteptată de o echipă ce tocmai a înregistrat cel mai dur eșec al sezonului, 1-6, pe terenul lui Poli.

„Șoimii” au condus prin golul lui Petruț, dar „alb-violeții” au întors meciul până la pauză, beneficiind – printre altele – de două penalty, dar și de eliminarea lui Șimăndan. „A fost un duș rece pentru noi meciul de la Timișoara. Este adevărat că Poli e o echipă bună a campionatului, dar scorul a fost umilitor. Totuși, suntem încrezatori în noi, am analizat situația în vestiar și cred că zilele acestea am trecut cu bine peste moment. Atmosfera este bună, am trecut de la supărare la încredere în forțele noastre. Asta e frumos la fotbal, după un eșec, poți în săptămâna viitoare să schimbi totul, vine un nou meci și te poți revanșa, poți să arăți că înfrângerea a fost doar un accident. Trebuie să ne sprijinim, să fim unul lângă altul, să avem încredere în noi și să avem atitudine. Iar în fața suporterilor trebuie să dovedim că merităm să fim susținuți și prin jocul și rezultatele noastre  să îi facem mândri de noi”, afirmă Michel Vlad, fotbalistul de 28 de ani crescut de UTA, care și-a intrat – practic – în pâine de câteva etape. „Din păcate, o accidentare înainte de campionat, o ruptură de inghinali, m-a ținut departe de teren două luni, a fost un moment extrem de greu pentru mine. Nu am mai avut accidentări grave de la debutul la juniori la UTA, când am avut o fractură de tibie și peroneu. Am început să-mi revin în ultimele săptămâni, am jucat în ultimele trei etape și încet o să fiu la 100%”, a adăugat mijlocașul lateral al „alb-albaștrilor”.

Iar meciul – revanșă e care vorbește Vlad e programat sâmbătă, la ora 14, pe arena din Lipova, în fața liderului FC Bihor. Iar importanța punctelor pentru amfitrioni e mare, atâta timp cât zona play-off e la trei puncte distanță și reperul e Progresul Pecica, echipa de pe locul 4. „Vom încerca să obținem cele trei puncte pentru a reuși să rămânem in lupta pentru play-off. FC Bihor are jucători buni, dar noi avem o echipă muncitoare, dornică de rezultate. Am încredere în colegii mei, este un grup nou format, suntem jucători noi, veniți în vară și o să reușim să facem un rezultat pozitiv ca să spălăm rușinea de la Timișoara. În afară de Șimăndan, care e suspendat și Blickling, care și-a rupt mâna în meciul cu Poli, s-a operat marți și va lipsi la aceste ultime etape din 2023, toți ceilalți suntem la pregătire și ne concentrăm la ce vom avea de făcut sâmbătă”, a mai spus fotbalistul Șoimilor.

Bihorenii sunt neînvinși în acest sezon, vin după un 4-2 intern cu Buziașul, dar și o remiză de palmares, în Cupă, 1-1 cu Dinamo și vor fi o nucă tare și la Lipova. Antrenorul gazdelor, Cristian Todea, va urmări și acest meci din tribune, fiind suspendat după eliminarea de la Socodor.

Formații probabile:

Lipova: Buta – Candreanu, Petruț, Puta, Franklin – Brad, Said, Jichici, Vlad – Ciubăncan, Gavra.

FC Bihor: Pînzariu – C. Jurj, Calugher, R. Farcaș, Al. Stoian – Gunie, I. Ban – Bactăr, A. Moga, Sorian – S. Jurj.

Arbitri: Răzvan Lădar (Zalău) – Ștefan Birjac (Păuşa – Sălaj), Adrian Iancău (Zalău)

Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara), Mihail Boru (Reşiţa)

FOTO: Politehnica Timișoara (facebook)

3 comentarii

  1. Oameni buni . Eu nu inteleg un lucru . Cum poate sa arbitreze Razvan Ladar pe Lipova cu Bihorul cand el este nascut in Bihor sta in Bihor munceste acolo . Ca arbitreaza ca reprezentant al judetului Salaj e altceva. O face dupa ce sa certat cu cei de la Ajf Bihor. E clar cam cum va fluiera ala maine. Pentru mine e frustrant o astfel de delegare .

    1
    0
    1. mda, delegarea e pe fata, ce sa mai vorbim, putem spera doar la o minune … FC Bihor a fost mutat in seria de vest cu tot cu arbitri care i-au arbitrat in seria a 9-a … tusierii care vor fi la Lipova au fost aceeasi care s-au facut ca ploua la Ineu cu FC Bihor cand centralul a inventat un penalty, i-a dat rosu la Susan care il chema sa ii arate sange pe genunchiul lui Zdrentan … brigada care a fost la Pecica cu FC Bihor si a facut lectie de arbitraj tot prin Oradea a venit …

      0
      0
  2. Ma dar tu ca om nu poti anunta la CCA fratilor nu imi dati meciurile lui Fc Bihor ca nu e corect sa ii fluier eu . Niste mizerii toate chestiile astea. Sa vezi maine arbitraj . Nici nu vreau sa ma gandesc .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button