Șoimii Lipova

Vlad traseză coordonatele deplasării lipovanilor la Pecica: „Meci de 6 puncte pentru noi, avem de luat o revanșă!”





Șoimii Lipova și-a pierdut supremația printre echipele arădene de Liga a 3-a în fața celor de la Progresul Pecica, echipă pe care o și întâlnește în etapa a doua a play-outului, sâmbătă, de la ora 17, pe arena „Pădurice”. Diferența este de 8 puncte între ele, iar un succes al liderului în „galben-albastru” ar putea încheia, în mare parte, socotelile pentru poziția a 5-a.

Ca și echipa pe care o întâlnește peste două zile, Lipova a debutat cu un succes mic, cu 1-0, cu o altă formație arădeană ce are probleme în subsolul clasamentului, CS Socodor. A fost și primul meci al lui Norbert Polgar pe banca „alb-albaștrilor”, după înlocuirea lui Cristian Todea. „Au fost trei puncte importante pentru noi în prima etapă cu Socodorul, dacă eram mai concentrați poate ar fi fost mai mare scorul. Am vrut neapărat 3 puncte, pentru că am început destul de prost anul și acum vrem să câștigăm fiecare meci. Atmosfera este una bună, chiar dacă a plecat Cristi Todea, care ne-a adus pe mulți dintre noi în vară. Noi ne pregătim în continuare și alături de Norbi (n.a. Polgar) încercăm să scoatem maximum din fiecare meci. Ne-am propus ca obiectiv câștigarea play-outului, chiar dacă, deocamdată, este o diferență destul de mare față de prima clasată, dar pe care vrem să o reducem încă de sâmbătă. Așadar, e meci de 6 puncte la Pecica, pentru noi, suntem conștienți de asta și vrem să dăm totul”, a spus Michel Vlad.

Fotbalistul de 28 de ani crescut de UTA a jucat și pentru Progresul, în Liga a 4-a, dar a fost antrenat și de Dan Stupar în „alb-roșu”. „Pecica e o echipă bună ce ne-a bătut acum câteva etape chiar la Lipova, încercăm să nu mai facem greșelile de atunci și să ne luăm revanșa. Meciul trecut acela s-a decis la faze fixe și contraatacuri, așa că acum încercăm să abordăm altfel partida. În plus, trebuie să avem o atitudine pozitivă pentru ai avea rezultatul dorit. Am văzut că au câștigat destul de greu cu Ineul, dar au folosit mai mulți fotbaliști care au jucat mai puțin până acum. Știm că în atac au jucători de calitate, cu viteză și execuții bune. Fiindcă am lucrat mulți ani cu profesorul Stupar, știu că este un profesionist, încearcă să le impună o atitudine pozitivă, dar meciul de sâmbătă sperăm să-l câștigăm noi, altfel ieșim din obiectiv. Probabil și la ei a fost atmosferă mai încărcată după ratarea play-off-ului, dar o dată cu trecerea timpului le trece și acum, fiind al doilea meci din play-out, vor fi mai concentrați”, mai consideră rapidul mijlocaș lateral al lipovanilor.

Vlad l-a avut coechipier atât la UTA, cât și în tricoul „șoimilor” pe noul antrenor al Lipovei, Norbert Polgar. „Da, Norbi mă cunoaște destul de bine, iar eu să-l ajut și pe el și, implicit echipa. Sper să sparg gheața în acest an, să înscriu cât mai repede și să ajungem să ne batem pentru locul 5. Fizic stau bine, cred că am revenit la 100% după problemele din vară. Acum pot să trag de mine mai mult și sper să fie cu folos”, mai consideră fotbalistul „șoimilor”.

Buta – Candreanu, Petruț, Bain, Franklin – Vlad, Salka, Said, A. Nica – Dinu, Șimăndan ar putea fi „11” – le Lipovei în deplasarea de la Pecica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button