Baschet

Nici o șansă în meciul trei, „galben-albastrele” pierd titlul: FCC UAV Arad – CSM CSU Constanța 56-71





Aproximativ o mie de spectatori au încercat să le poarte pe fetele de la FCC UAV Arad spre succesul ce le ar fi ținut în finala LNBF Getica 95, cu CSM CSU Constanța. Formația de pe Litoral avea 2-0 la general, după ce pe propriul parchet a câștigat cu 72-65 și 88-69 și o altă victorie ar fi încheiat în această seară conturile. Iar aceasta a venit fluierând din partea trupei lui Alexandru Olteanu, care a condus în permanență și încă la diferențe mari de scor. Tabela s-a oprit la 56-71 (13-19, 11-18, 8-17, 24-17), iar constănțencele câștigă primul titul din istorie, în timp ce Aradul pierde a doua finală disputată în ultimii trei ani și „la decima” mai așteaptă.

Absența cehoaicei Vitulova s-a simțit din start

Încă din start, gazdele porneau cu un mare handicap, absența pivotului numărului unu, Tereza Vitulova. Cehoiaca a acuzat o entorsă la gleznă după penultimul antrenament de dinaintea partidei din această seară și nici nu și-a dat jos treningul pe banca tehnică. Alexandra Ghiță a făcut tot posibilul să o înlocuiască cât a putut de bine și pe alocuri a și reușit. Ca și în partidele de Constanța, elevele lui Olteanu au început mai bine și s-au dus la 11-4, după 5 minute. „Galben-albastrele” au reacționat, iar Murray, Easley și Ghiță au rdicat publicul în picioare. Doar că nici adversarele nu au stat cu mâinile în sân și scorul primului sfert a fost 13-19. 

Foarte inspirate la aruncările de la distanță, prin Irimia și Podar, constănțencele și-au menținut la respect adversarele. Ba chiar și-au mărit avansul minut după minut, diferența fiind deja dublă după 15 minute: 15-30. Miroslav Popov a apelat și la Fleșer sau Cucu, jucătoare care în mod normal sunt folosite foarte puțin spre deloc. Iar oaspetele pur și simplu au defilat, scorul devenind 19-36 cu trei minute înainte de pauza mare. Murray și Easley au avut o tresări de orgoliu și au mai cosmetizat puțin scorul primelor 20 de minute: 24-37!

Aradul și-a băgat și mezinele pe parchet și Constanța a defilat spre primul titlu de campioană din istorie

Sfertul trei nu a fost cu mult mai diferit față de primele două reprize mici. Poate doar că teamul de la malul mării nu a mai forțat prea mult și a mai ratat din atacuri, însă chiar și așa Miskiniene sau Jones au pus 20 de puncte diferență pe finalul sfertului. Cum Ghiță acumulase deja patru greșeli personale, în luptă a fost aruncată și Ciotir și haosul din jocul gazdelor a fost total. Meciul și titlul erau jucate la ultima pauză mică: 32-54!

Publicul arădean a bun cu fetele lui Popov și le-a încurajat până la final. A simțit și el că adversarul din Constanța a fost construit pentru primul titlu din istorie, în timp ce Aradul a dus acest sezon în 7-8 jucătoare, dintre care Vitulova azi nu a jucat deloc. A intrat, în schimb, pe parchet și tânăra Daria Negru, care s-a bătut cât a putut, dar, evident, nu a reușit mare lucru. În schimb, Easley, Mititelu (cu singurele  „triple” ale gazdelor din tot meciul) și Murray au mai cules ceva aplauze, doar că Ghizilă, Godri-Părău sau B. Fota au păstrat o distanța. În ultimele trei minute, inclusiv mezina Blanca Valea a prins primele sale minute într-o finală națională, singura satisfacție a gazdelor fiind aceea că au câștigat măcar un sfert din acest meci trei și asta pentru că Mititelu, Murray sau Easley au fost ultimele care au depus armele. 56-71, rezultat final!

Formații și marcatoare: 

FCC UAV Arad: Easley 18, Murray 18, Mititelu 11 (2×3), Ghiță 7, Voica-Nagy 2, Biszak, Negru, Ciotir, Fleșer, Cucu, Valea.

CSM CSU Constanța: Miskiniene 14, Koizar 9 (1×3), Jones 9, Irimia 8 (1×3), Ghizilă 7 (1×3), Higgins 6, B. Fota 6 (2×3), Godri-Părău 4, Zivkovic 4, Podar 4 (1×3), Mărginean, Vaida.

Arbitri: Alin Faur (Timișoara), Bogdan Podar și Amalia Marchiș (ambii din Cluj-Napoca)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button