Fotbal judetean

Păulișul a bătut favorita din Sântana și visează să ia Cupa! Ciba: „Băieții au fost extraordinari, mai avem un pas și trebuie să-l facem” + FOTO






În ordine cronologică, Păulișana Păuliș a fost prima finalistă a Cupei României, după ce a rezolvat în stil mare meciul cu Unirea Sântana și a așteptat deznodământul prelungirilor din Șimand – Curtici (scor 1-3). Disputat pe terenul ceva mai redus din Sâmbăteni, acolo unde Lucian Ciba își antrenează elevii, duelul s-a decis – practic – în prima repriză, când gazele au beneficiat de trei penalty-uri dictate de Cristian Coroban. Și toate au avut acoperire regulamentară și toate au fost transformate în goluri de Brândușe (2) și Schinteie. Brândușe a încsris și din acțiune în prima parte în timp ce, Sântana a câștigat la limită repriza secundă, după reuștele lui Abraham și Savin, în timp ce gazdele mai punctaseră prin N. Marc.

Ciba: „Poate m-au mai înjurat, dar acum băieții mă pupă și se bucură că pot să alerge, au putere”

Prin urmare, tabela s-a oprit la un sec 5-2, un rezultat în care nici antrenorul Păulișanei nu credea neapărat înainte de meci. „Rezultatul nu l-am anticipat, dar am pregătit jocul ăsta de vreo două săptămâni bune. Și l-am pregătit aici, la Sâmbăteni, unde ne și antrenăm. Ideea e că am crezut în noi, singura teamă pe care o aveam era legată de prospețime, căci am depus un efort mare sâmbătă, la Vladimirescu. În rest, nu mi-era teamă, am pregătit atent meciul, știam ce faze fixe lucrează ei, cum vor încerca să ne atace, iar băieții au fost extraordinari astăzi. Nici nu mai vreau să amintesc de cele trei-patru absențe importante. Avem lot mare, iar când am venit la echipă, toată lumea a vrut să joace. Nu am cunoscut pe nimeni, fiecăruia i-a primit rândul, a intrat, a demonstrat. Nici nu am fost prea bine pregătiți, am recuperat pe parcurs, treptat. Poate m-au mai înjurat, dar acum băieții mă pupă și se bucură că pot să alerge, au putere. Avem rezultate, suntem pe val, suntem bine în momentul de față, din toate punctele de vedere și aș vrea să trecem cu bine și de ultima treaptă”, a spus Lucian Ciba la finalul disputei cu Sântana.

Chiar dacă Brândușe a realizat „tripla” și mai important în jocul formației din Podgorie a fost Paul Varga (20 de ani), care a obținut primul penalty, a pasat la golul trei și a reușit și alte faze frumoase pentru echipa sa. „Nu-l cunoșteam bine pe Paul, iar când am venit a avut o perioadă mai slabă, acum a început să-și dea drumul și el. Probabil datorită faptului că nu a avut destule jocuri în picioare, exact ca și Gavrilaș, care azi nu a fost la potențialul să maxim. Știu și l-am văzut că poate mai mult. Aici trebuie să joace și juniorii, meci de meci, iar ei mi-au dat cele mai mari satisfacții până acum, dar mai sunt și alții care vin din spate și vor avea șanse”n-am fost nici bine pregătiți, ne-am pregătit pe parcurs, treptat, m-au mai înjurat, dar acum băieții mă pupă și se bucură că pot să alerge, au putere”, a adăugat Ciba.

„Ambele meciuri rămase sunt importante, dar cea mai importantă e Cupa”

Sâmbătă, duelul Păuliș – Sântana se repetă și în runda finală a campionatului Ligii a 4-a și cu 3 puncte trupa în „alb-albastru” va termina sezonul pe locul 3, peste Frontiera Curtici. E clar, însă, că Unirea va dori să-și ia revanșa, iar Păulișana trebuie să se gândească și la finala Cupei, de pe 8 iunie. „Ambele meciuri rămase sunt importante, iar după jocul ăsta am probleme cu câțiva jucători. Nu știu sâmbătă cum o să fac, o să mă gândesc să văd și cum își revin și ei sau nu, dar jucăm. Și ăla e un meci pe care trebuie să-l jucăm, dar cea mai importantă e Cupa, dacă tot am ajuns până aici și ne-am sacrificat și astăzi. Mai avem un pas și trebuie să-l facem, iar eu trebuie să-mi fac iar temele pentru finală și-mi doresc ca băieții să asculte ceea ce le cer”, a încheiat „principalul” finalistei Cupei României.

Galerie FOTO de la meciul Păulișana Păuliș – Unirea Sântana 5-2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button