Progresul PecicaUTA Arad

UTA a tranșat după pauză testul cu Pecica, semne bune de la atacanții tineri ai lui Mihalcea!



La aproximativ 35 de grade Celsius, în câmpul de la ICRTI, UTA și Pecica s-au întâlnit într-un amical în familie, în care ambii antrenori, Adi Mihalcea și Mihai Petcuț au văzut la lucru mulți jucători tineri. Divizionara terță a intrat în tonus cu două antrenamente în această săptămână, în timp ce Bătrâna Doamnă a avut o săptămână plină, în care a fost bifată etapa de reacomodare cu efortul. Iar tehnicianul „roș-albilor” a apelat doar la juniori (o parte dintre ei aflați în probe), cu excepția celor doi portari și a nigerianului Ndon. După 0-0 la pauză, UTA a tranșat testul la scor de neprezentare: 3-0.

În prezența a aproximativ 200 de privitori care au căutat degeaba un „fir” de umbră, jucătorii prim divizionarei au avut inițiativa, iar Bolohan a tras mult peste poartă din mijlocul careului. Apoi, Zamfir a respins din plonjon șutul lui Hodoșan, iar Tolcea a preferat o preluare direct în brațele portarului, după șutul deviat al lui Ndon. Pecicanii nu au stat să privească și, după un atac rapid, Pamfile i-a așezat balonul lui M. Rusu, care a tras cu exteriorul de la 20 de metri și transversala l-a salvat pe Gorcea. Și mai clare au fost ocaziile lui Crainic (reluare din 6 metri în Gorcea după acțiunea lui Ilie) și Indreica, reluare peste poartă din 10 metri. Așadar, remiza albă nu prea le-au convenir pecicanilor la pauză.

În afara lui Budihală, Adi Mihalcea a schimbat echipa, iar în centrul defensivei a părut și Mihai Răstuf. Este vorba despre un fundaș central de 21 de ani, de la Voința Crevedia, care a ieșit fotbalistul anului în județul Dâmbovița. Nu au trecut decât 7 minute din repriza secundă și UTA a deschis tabela. Dragoș i-a pasat inteligent lui Robert Baba, care l-a executat cu o scăriță de efect pe Zamfir din 9 metri. În minutul 60, scorul a devenit 2-0, căci Lucas Cîmpan a pătruns ca prin brânză prin defensiva pecica și a trimis cu stângul în plasă. Progresul putea reveni în joc, dacă Tordai nu s-ar fi întins la realuarea lui Rusu din 6 metri. Imediat după, Zamfir i-a refuzat golul lui Răstuf care reluase cu capul din mijlocul careului.

Totuși, în minutul 68, scorul s-a făcut 3-0. Cîmpan a nimerit bara, după care Denis Ile a tras frumos, de la 18 metri, lângă bara din dreapta lui Burtic. Portarul pecican a mai avut treabă la un alt șut bun al lui Ile, dar și la „capul” lui Baba. „Roș-albii” au mai avut și alte șarje ofensive, dar finalizările au fost slabe și amicalul s-a încheiat cu scorul de 3-0.

Formații:

UTA (prima repriză): Gorcea – Ștef, Bălașa, Bituleanu, Budihală – Hodoșan, Cibi – Tolcea, Bolohan, Ndon – Ciubăncan.

UTA (repriza a doua): Tordai – Calotă, Răstuf, Iurasciuc, Budihală (60 Tolcea) – Făgărău, Hodoșan, Ile, Dragoș – Baba, Cîmpan.

Pecica: Zamfir (60 Burtic) – Indrieca (60 Kocsis), Galcue (46 Bărbat), Ene, Berar – Șiclovan (70 A. Iancu), M. Rusu, Pamfile (60 – Ilie, Huc (46 Huc), Crainic (46 Chinonso).

Arbitri: Sorin Saladea – Alina Mihoc, Alin Crăciunaș










Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. O cavalerie ușoară care fără examene tari rămâne… ușoară.!! Cu cine sa joci asemenea adevărate examene ? În nici un caz cu echipe slabe. Multa lume regreta pe Stolnik. U T A , trebuie sa scoată bani din piatra seaca. În locul lui Stolnik, care accepta banca, trebuie încercați tineri, 21-22 ani pentru vânzare. Ce sa vinzi la Stolnik.?? Ghetele? Nu-i prost.,, Tzaranu”. Încearcă, și are nevoie de noroc.

    5
    0
  2. Jucători tineri tehnici și hotărâți pe cariera, de talia fizica a lui Modric, la 21 de ani trebuie sau ar trebui sa arate măcar 1/4 din celebrul croat.!!

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button