Crisul Chisineu-Criș

Crișul, în „fieful” liderului pentru primul succes al campionatului: „Avem calitatea necesară să câștigăm la Ghiroda”




Sub comanda lui Tavi Benga, Ghiroda și Giarmata Vii pare să meargă ca unsă. Din patru partide oficiale disputate în acest debut de sezon, timișenii au bifat tot atâtea succese: 3-1 cu Cermei și 4-0 la Deva, în campionat, dar și 3-1 și 6-1 cu Dumbrăvița și ACS Poli, în Cupa României. La rând vine Crișul Chișineu Criș, o formație care, la rândul ei, nu a cunoscut gustul înfrângerii în startul sezonului, însă nici nu a câștigat, cel puțin în campionat. Între cele două de 1-1 (la Pecica și acasă cu Dumbrăvița) s-a strecurat și categoricul 6-0 în Cupă, cu Cermeiul, meci ce le-a oferit șansa elevilor lui Adi Abrudean să o găzduiască pe UTA în turul următor.

Dar, până la meciul de marți, de pe arena „Aurel Ardelean”, „alb-albaștrii” au de tras serios la Ghiroda, pe terenul liderului din C4, pentru un rezultat pozitiv. „Întâlnim una dintre cele mai în formă echipe din vestul țării în momentul actual și trebuie să dăm absolut totul sâmbătă. Se pare că Ghiroda a reușit să încadreze cel mai repede cele câteva transferuri făcute în aceast vară, care au venit cu un plus, iar rezultatele vorbesc singure. Dar, asta nu înseamnă că sunt favoriți în meciul cu noi. E adevărat, joacă acasă, câteodată, acest lucru poate produce o presiune nesănătoasă. Cu atât mai mult cu cât suporterii lor se așteaptă să câștige din nou, iar Crișul are și ea destule argumente pentru un rezultat bun. Chiar dacă numeric nu stăm prea bine, cei care vor intra pe teren au calitatea necesară să ne aducă prima victorie în acest sezon. Avem încredere și în antrenorul Adi Abrudean, a demonstrat nu odată că pregătește bine partidele, așa că mergem cu încredere la Ghiroda sâmbătă”, susține Daniel Cherecheși, managerul Crișului.

Blănaru se antrenează din nou cu echipa după trei săptămâni și ar putea prinde un loc pe banca și așa largă pentru situația actuală a „alb-albaștrilor”. Pavel și Suslak sunt în continuare accidentați, Birău e suspendat, iar Ciornei a luat o pauză din motive personale. Ghiroda – Crișul se joacă sâmbătă, la ora 17.

În stagiunea trecută, „băieții” lui „Știli” au obținut o dublă victorie contra ghirodanilor, 5-1, în Timiș și 1-0, la Chișineu Criș. Sub comanda lui Benga se află și doi fotbaliști care au îmbrăcat tricoul „alb-albastru”, Sebastian Budur și Ionuț Ianc.

Formații probabile:

Ghiroda: Gakos – Semeniuc, Goţa, Jovanic, Liuba – Mancaş, Jichici, Herci, Bâte – Budur, Silaghi.

Crișul: Pășcălău – Onuțan, Calvin, Sabău – Piț, Mărmăneanu, Ember, Cocian, Mateucă – Roșu, Modan.

Arbitri: Vasile Rodină – Elena Mazilu (ambii din Cluj), Ioan Georgiu (Dej)

Observatori FRF: Sorin Ciotlăuș (Deva), Ioan Rădulescu (Târgu Jiu)








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button