UTA Arad

Bratu: „Speram la mai mult după eliminare, însă mă bucur că nu am pierdut contra unei echipe ce vrea promovarea”



Contra „Bătrânei Doamne”, Turris a pierdut primele puncte pe teren propriu în acest sezon, dar și-a recăpătat poziția de lider, pierdută pentru câteva ore în fața Mioveniului. Chiar dacă echipa sa a fost condusă până în minutul 78, Florin Bratu a spus la final că s-ar fi așteptat mai mult de la finalul disputei, în condițiile în care arădenii rămăseseră în zece oameni după eliminarea lui Andrei Rus.

Până la urmă și fostul atacant al lui Dinamo a evitat a două înfrângere consecutivă pe banca teleormănenilor după 0-1 la București, cu Metaloglobus. „Speram mai mult după eliminare, însă mă bucur că am revenit, că nu am pierdut. Am forțat cu doi atacanți, am riscat puțin și ne-a ieșit pentru că Sergiu Negruț a adus egalarea. A fost un joc greu, totuşi noi suntem o nou promovată. I-am surprins de câteva ori pe cei de la UTA, o echipă bună. Am fost destul de bine organizați, nu le-am lăsat spații arădenilor, au avut – poate – o ocazie în prima repriză. Începutul nu a fost bun pentru noi, dar pe parcurs am echilibrat, contra unei echipe ce vrea promovarea. Pe noi ne interesează mai puțin clasamentul, obiectivul este locurile 1-8, dar poziția de lider ne obligă să luptăm. Luăm meci cu meci şi încercăm să formăm o echipă puternică, ambiţioasă, care să pună probleme celorlalte candidate”, a punctat Bratu la finalul disputei cu  „roș-albii”

Remiza o readuce pe Turris în frunte, la egalitate de puncte cu Mioveniul (26), cu 6 mai multe decât UTA, care – însă – are trei partide mai puțin disputate decât cele două formații. În weekend, „roș-albii” au derby-ul Vestului cu ASU Poli, în timp ce Turris se deplasează la Călărași pentru întâlnirea cu Dunărea.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. BRATULE, nu te supara dar daca UTA. nu avea eliminarea aceea a lui Rus, voi nu mai egalati cu siguranta si UTA. pleca cu trei puncte mari de la voi dar lasa ca este bine si asa ,meci egal . HAITA ,pustanul de la voi ,oricum nu va mai sta mult la Turis la cat de talentata este !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button