UTA Arad

Călin Costea, drept la replică pentru Suporter Club UTA: ”Drepturile trebuie să fie la club, unde sunt cheltuielile, acolo trebuie să fie și veniturile”


Numele lui Călin Costea a apărut în actualitatea sportivă arădeană odată cu comunicatul de vineri al clubului UTA, care îi anunța pe cei de la Suporter Club UTA, cităm: ”Producția sau comercializarea produselor cu marca UTA fără acordul scris al conducerii clubului se consideră contrafacere (infracțiune) și este sancționată conform legii mărcilor”. În urma Adunării Generale de pe 15 noiembrie, organismul fanilor a decis să-i retragă clubului condus de Alexandru Meszar dreptul de folosință în scopuri comerciale a mărcii UTA, anunțând înființarea unui FanShop propriu, considerând că cel care a activează la arena „Francisc Neuman” a fost controlat în scop propriu de conducerea „Bătrânei Doamne”.

Tot clubul arădean mai preciza în comunicatul de vineri, că: ”Clubul deține în mod exclusiv licențele mărcii UTA prezentate mai sus (n.a. 18, 25, 28, 35 sau 41) datorită gestului domnului Costea Călin, cel care a cedat aceste drepturi clubului nostru gratuit, fără nicio pretenție. Pe această cale îi mulțumim”.

Sâmbătă, a venit și dreptul la replică al Suporter Club UTA, care susține în continuare că, posedând marca UTA, nu are niciun fel de probleme juridice în a întreprinde orice fel de acțiuni (inclusiv comerciale). Mai mult, îl atacă direct pe Călin Costea, numindu-l „oportunist de ocazie” și susținând că: „presupusele licențe ale mărcii UTA , neînsoțite de siglă, culori, istorie și fără identitate” nu au nicio valoare. Totodată, SCU susține că omul de afaceri arădean, fost șef de partid (Mândri că suntem arădeni) a înregistrat cu rea credință acele mărci la OSIM și că a încercat să le vândă inclusiv fanilor, dar și investitorilor care doreau să preia clubul arădean în vară.

Astăzi, Călin Costea a venit cu un drept la replică, în care relatează evenimentele din perspectiva sa, pe care o redăm mai jos:

”Dragi utiști!

După ce SCU s-a simțit obligat să mă citeze în comunicatul lor, mă văd obligat și eu să le răspund:

1. Nu eu i-am căutat pe cei de la SCU, ei m-au abordat.

Le-am explicat atunci că ei dețin doar clasa NISA 41 și o siglă înregistrată tot pe clasa 41, care le dă dreptul DOAR să organizeze competiții de fotbal, nicidecum să beneficieze de partea comercială sau publicitară a mărcii UTA. Totodată le-am comunicat că sunt dispus să le cedez GRATUIT 80% din clasele pe care le dețin în cazul în care SCU nu ajunge la o înțelegere cu AFC UTA.

Pentru această renunțare a mea trebuia creată o societate nouă, cu doi administratori, unul pentru fiecare parte, care să VIREZE FONDURILE OBȚINUTE către AFC UTA pentru TRANSPARENȚA pe care o tot clamează SCU!

După câteva zile, fără să mă anunțe în prealabil, știind acum foarte clar că nu au dreptul să folosească partea comercială a claselor pe care le dețineam, au produs primul comunicat vis a vis de suspendarea drepturilor comerciale ale AFC UTA.

I-am contactat în aceeași zi cerându-le explicații. Pentru a doua oară au venit la mine (apropos, am ambele înregistrări video) și mi-au propus varianta lor de colaborare, respectiv au recunoscut că au vorbit cu niște avocați și că, într-adevăr, pentru comercializare și publicitate au nevoie de clasele mele. Ca atare, mi-au propus să mă alătur SCU, să renunț la clasele mele în favoarea lor. Le-am explicat că în cazul acesta dispare total TRANSPARENȚA de a cărei lipsă îl acuză pe domnul Mészár și că putem fi acuzați de aceleași lucruri de care sunt acuzate acum de către ei AFC UTA și domnul Mészár.

În acel moment, domnul Proca, președintele SCU, mi-a înmânat un draft de contract (atașat mai jos) în care, din nou, se recunoștea că toate clasele înregistrate de mine sunt valabile, corecte și imperios necesare pentru desfășurarea activității AFC UTA și mi-au comunicat că sunt dispuși să plătească prețul cerut de mine pentru cesionarea totală a acestor drepturi la SCU, fără ca eu să fi cerut vreo sumă. Pentru asta, au lăsat la sfârșitul contractului loc liber, să scriu eu suma de bani, anunțându-mă că fac ei rost cumva de bani….

În momentul acela am înțeles că, de fapt, totul este o afacere pentru SCU, că nu doresc decât să preia ei vânzarea respectivelor articole și să dispună după bunul lor plac de sumele de bani obținute. Menționez că am înregistrat clasele mele NISA din 2011, iar în tot acest timp (12ani ) nu am încercat vreodată să obțin vreun folos material după aceste înregistrări!

I-am anunțat că am să le transmit decizia mea, dar, după cum puteți vedea în contractul atașat, în dreptul sumei de bani nu am scris nimic….

În schimb, am decis atunci că sumele de bani din orice activități produse de către oricine pe baza activității echipei de fotbal UTA trebuie să se întoarcă în cea mai mare parte la aceasta. Această cedare reprezintă normalitatea, drepturile trebuie să fie la club, unde sunt cheltuielile, acolo trebuie să fie și veniturile.

În Noiembrie 2022 am fost contactat de către reprezentanții AFC UTA, după ce s-au lămurit, în urma contactării unei case de avocatură specializată în drepturi intelectuale, că funcționarea AFC UTA are nevoie de clasele NISA pe care le am în proprietate. Mi-a fost prezentată situația reală a clubului, cu bune și cu rele, o situație totuși mult deosebită de “prezentarea” din perspectiva SCU, ca atare am decis să încredințez în mod GRATUIT clasele mele către AFC UTA, adică către clubul care se ocupă de echipa de fotbal și care trebuie să beneficieze de sumele de bani obținute ca urmare a activității sportive desfășurate.

2. Legat de exprimarea tipică de pe acum a SCU cu privire la faptul că am încercat să vând aceste drepturi investitorilor, am să-i poftesc la bară să demonstreze afirmațiile făcute într-un mod corect și instituțional.

3. Pe de altă parte sunt convins că nu toți membrii SCU sunt de acord cu actuala “conducere” și cu procedurile folosite de aceasta pentru a-și atinge scopurile. Sunt la fel de convins că majoritatea fanilor și a suporterilor nu se regăsesc în comunicatele agresive la adresa AFC UTA, tot așa cum nici eu nu m-am regăsit.

4. Se pare că SCU uită de rolul lor esențial, uită de FOTBAL, și vrea să se transforme într-o societate comercială care deja are aplicație proprie, angajați la viitorul magazin și comenzi pentru echipamente sportive.

5. SCU omite partea în care și-a indus în eroare membrii, atunci când a generat acele adunări finalizate cu vot, știind foarte clar că nu deține acele clase care-i dădeau dreptul să procedeze ca atare.

6. SCU pare că nu vrea să înțeleagă normele simple ale dreptului civil, care nu-ți dă voie să anulezi unilateral părți dintr-un contract, dacă nu se prevede specific în corpul contractului. Dreptul de veto se referă la altceva.

7. SCU crede că exprimările pompoase și cuvintele alambicate agresiv sunt suficiente pentru a ascunde faptul că dețin doar clasa 41 și sigla aferentă, care le acordă dreptul să organizeze DOAR meciuri de fotbal, fără publicitate sau comerț. În comunicatul lor, dacă observați, au ascuns din poza afișată clasa 41. Nu este o problemă, o voi afișa eu, iar din acest moment șantajul cu mărcile trebuie să înceteze, iar fotbalul să primeze în Arad.

Vă mulțumesc pentru faptul că sunteți alături de UTA.
De acum, UTA ESTE LIBERĂ !!!!!

                                                                                                          Călin Costea, alias Călinuțule în vremurile bune”








Articole de la JOHNNYBET



38 comentarii

  1. Eu nu inteleg cum acest domn a ajuns sa inregistreze el marca UTA, sigla sau parte din ea. Ce legataura are sau a avut el cu acest club?

    0
    0
      1. Blochează SCU să obțină și ea acele clase comerciale pentru că sunt denumiri foarte asemănătoare … După părerea mea, oricine poate folosi siglă și culorile că să producă materiale promoționale pentru că nu sunt protejate de OSIM, dar e doar o părere, nu mă pricep prea bine … In schimb nu poate nimeni face un club sportiv cu numele și sigla respectiva

        0
        0
      2. Costea poate sa vanda materiale cu numele pe care le-a înregistrat, dar fără sigla și culori.

        0
        0
      3. Domnule Costea, vrea sa va spun ca eu sunt fost Polist,dar as vrea sa va intreb daca duneavoastra cedând drepturile către AFC UTA aveți siguranță ca profitul obținuți din vânzări ajunge la AFC UT și nu în buzunarele cuiva?

        0
        0
  2. Această cedare reprezintă normalitatea, drepturile trebuie să fie la club, unde sunt cheltuielile, acolo trebuie să fie și veniturile.–Faptul ca banii de la shop intrau în firma Inter Sport era o normalitate? Ipocrizie! Parca dorea Aradul fără Falca dar cu oamenii lui care organizează festivaluri ale berii.
    Astia sunt Mandrii Arădeni la fel ca denumirea fostului partid.
    Dacă nu avea încredere în SCU nu fugea în bratele lui Meszar și Falca. Le putea ceda primăriei lui Nicolae Bara sau urmasului baronului.
    Omul a avut nevoie de validare în fața cui știe doar el să pară un filantrop și are apucături securistice înregistrează video convorbirile cu SCU după cum chiar el spune în comunicat.
    A vrut el sa controleze veniturile SCU dar pe cele de la club nu la interesat.

    0
    0
    1. asociatia care are echipa de fotbal este Non profit, nu poate face direct activitati comerciale … alta entitate trebuie sa faca vanzarea materialelor promotionale

      0
      0
    2. „Faptul ca banii de la shop intrau în firma Inter Sport… „.
      Banii trebuie sa intre printr-o firma, doamne Dumnezeule, ce drac nu pricepeți, ați bolunzit toți ?
      Dacă nu intra in Intersport, intră prin SCU-PRIETENII-APREUTESEI-SRL, sau prin orice alta firma. Sunteți penibili. Parcă e propaganda comunista. Jur.

      0
      0
  3. Emblema, NUMELE , culorile și palmaresul, au fost înregistrate de SCU în 2008, după ce au fost cedate de Nicolae Bara! Cum a putut înregistra, și ce a putut înregistra domnul Costea în 2011?!?!

    0
    0
    1. Domnul Bara a înregistrat siglă și numele doar pentru Activități sportive… Legea sportului i-am obligat pe toți să își înregistreze la OSIM numele și sigla … Normal era că înregistrarea siglei și a numelui sa o facă doar cluburile care activau cu acele nume sau insemne, așa cum s-a întâmplat la majoritatea cluburilor dar legea a permis și înregistrarea siglei și a numelui pe un nume personal și cedarea spre folosință unei echipe … Costea a speculat și a înregistrat neme asemănătoare la clase comerciale … Nu exista marca simpla UTA dintr-un singur cuvânt, doar combinații de nume dar fara cuvinte cunoscute, gen ARAD in denumirea mărcii …

      0
      0
  4. Acest domn „binevoitor” a aparut acum precum Fat-Frumos pe cal alb si declara ca a salvat UTA cedand niste marci cu denumiri neoficiale catre Meszar. Cateva intrebari pentru acest Mesia coborat din ceruri pentru a elibera UTA:
    1. Ce legatura ai sau ai avut vreodata cu echipa asta de ti-ai permis sa incerci sa detii pe persoana fizica numele ei?
    2. De ce aflam abia acum, la 11 ani dupa inregistrarea marcilor acestora ca ti-ai permis sa faci asta?
    3. Cum de detii alaturarile de litere FC UTA si nu FOTBAL CLUB UTA? A, pentru ca FOTBAL CLUB UTA e adevarata marca si e detinuta de SCU? Nu cumva acest lucru dovedeste ca ai incercat sa copiezi brandul UTA in interes personal la 3 ani dupa ce acesta a fost confirmat ca si cedat de catre Nicolae Bara catre SCU?
    4. Cum anume are clubul acum drept de comercializare asupra identitatii UTA detinand o simpla denumire si neavand sigla? Vor face tricouri fara stema in piept? Stiai ca inclusiv pe sigla scrie FOTBAL CLUB UTA si nu „FC”?
    5. Cum se face ca ai inregistrat tocmai clasificarile comerciale pentru aceasta marca si ai tinut ca un harciog de ele 11 ani, iar acum pretinzi ca le-ai cedat gratis? Oare cine te crede?

    0
    0
  5. Nimeni nu comentează cum SCU a mințit în comunicatele lor
    zilnice și atacat pe nedrept acest om? Chiar nimeni?

    Chiar toți suntem fraieri și slugile lui Meszar?

    E interesant cum acest drept la replică a fost publicat și apoi șters de pe publicația „speciala” de casa a raspandacilor de ură și minciuna.

    UTA A FOST ȘI E LIBERA.
    Alți doar vreau sa ii schimbe stăpânul prin forță, minciuni și scandaluri.

    Cum o sa fie #UTALIBERA cu exact alți oameni, cu aceeași structura doar că sunt prieteni (pe moment) cu scultrașii , care o sa conducă la fel, o sa vândă la fel, cu experienta zero în management sportu, dar în plus o sa aibă ultrasii agățați la ei la cheile de mașină?

    Din scandalul asta pornit de scu (adică aia 3 plus balamuc) din păcate tot ei ies șifonati.
    Și mai trist e ca ar trebui sa fim toți focati pe echipa, pe rezultate, pe energii pozitive în jurul clubului, nu cu beșini de comunicate toată ziua.

    Doar UTA Contează pt scu?

    0
    0
    1. Oare de ce nimeni nu raspunde la intrebarea de care fug toti acei care se dau mari utisti???Cine sunt persoanele din cauza carora a fost ALUNGAT domnul BARA de la UTA???Va pot spune sigur ca 3 dintre ele fac parte din SCU.Iar faptul ca domnul BARA lea cedat sigla si culorile dovedeste cat de mareDOMN SI OM a fost si este acest om!

      0
      0
  6. Omul asta nu a ajutat cu sistemul audio la mitingul SCU de anul trecut? Probabil SCU n-a acceptat sa ii dea bani pe nimicurile acelea de marci cu care se tot lauda, iar Meszar, disperat, a scos cash-ul.

    0
    0
    1. Daca erau nimicuri, de ce au făcut cu SCU acel draft de contract? Eu cred că din cauza lui Costea, SCU nu poate să înregistreze siglă la acele clase comerciale și să aibă exclusivitate … Sa Mă contrazică cineva care știe exact situația, asta este părerea mea după ce am citit tot ce s-a scris

      0
      0
  7. De la SCU a dorit 20 % din venit, după cum el spune, și lui Meszar le-a cedat gratuit? 😄
    Se aude (și sunt dovezi) că a mai înregistrat la Osim și alte denumiri, chiar și în alte orașe, e și asta o metodă de făcut bani!
    În 2020 și 2021 în conturile clubului UTA nu au intrat niciun leu din vânzările de la Shop (sunt date oficiale) și el are încredere în Meszar! 😄
    La miting a oferit partea de audio și acum a schimbat tabăra pt că voia 20% din vânzările noului fan Shop.
    Un oportunist.
    Lucian, las-o așa, degeaba subliniezi ce îți convine.
    Da, SCU a girat la început shopul, dar când s-au aflat lucrurile cu intersport nu au fost de acord. E normal! Băiatul care ce ocupa de Shop a avut o înțelegere financiară cu Meszar, nu cu SCU.
    Locuiește în Danemarca.
    E greu de crezut că există oameni corecți în SCU? Că poate exista transparență?
    Poate tu, Costea și alții sunteți obișnuiți cu divergente, banii din sponsorizări, trebuie să vă obișnuiți că nu sunt toți la fel! Există și o altfel de Românie.
    Când pt SCU a contat altceva decât UTA?

    0
    0
    1. Eu doar moderez și îmi dau cu părerea … Sunt inginer și îmi plac lucrurile exacte și încerc să înțeleg și apoi să explic și altora ceea ce nici o parte nu vrea să spună exact, simplu și pe înțelesul tuturor, tot timpul e ceva in coada de peste … De exemplu ambele părți scriu … Marca UTA … Care de fapt nu există așa simplu, un cuvânt și mai sunt multe exemple … Comunicarea fiecărei părți este doar cu ce le convine pentru a crea confuzie … In rest, ce sa zic? Aștept hanoracul ăla ieftin de care ziceai și care eu cred că puteți să îl faceți indiferent de ce scriu avocații celeilalte părți, dar este doar o părere personala

      0
      0
    2. Legat de shop am scris ce știu, ce s-a scris, nu cunosc persoanele și firmele, doar că erau niște suporteri la 1945.ro care le vând, nu știu eu despre bani și alte lucruri.

      0
      0
  8. Nu am pregatire juridica, am in Binlioteca o carte recenta Dreptul Sportului, scrisa de un Avocat care a ajutat Clubul UTA. Acolo nu sint foarte clare cele prezentate de Dl Costea, recent posesor de Drepturi la UTA,…pentru ca a inscris niste marc, doar pentru ca ar fi inregistrat niste marci..la OSIM. Dansul singur ne spune : „..Această cedare reprezintă normalitatea, drepturile trebuie să fie la club, unde sunt cheltuielile, acolo trebuie să fie și veniturile.”…. Imi vine sa si rad, pai,…tocmai asta e problema , ca pina acum banii din drepturile comerciale…nu au intrat la Clubul UTA,..ci la…Intersport. Nu pot intelege cum cineva, doar pentru ca inscrie la OSIM niste sigle, fara a avea contact cu UTA poate sa devina…” stapan”. Toata tevatura asta imi pare menita sa sperie Suporter Club UTA sa opreasca deschiderea magazinului propriu, asta prin amenintari cu Justitia. Nu prea pot intelegcum Suporter Club UTA poate fi deposedata de drepturiler lasate de Dl Bara. Deasemenea nu pot intelege de ce Suporter Club UTA, avind atitea dovezi de matrapazlacuri,, ale Conducerii UTA nu i-a facut acesteia Plangere Penala. ” Tara arde si Baba se piaptana”, Echipa este pe loc direct retrogradabil, iar Suporterii se cearta cu Conducerea…pe probleme comerciale

    0
    0
  9. Deci eu nu mai înțeleg. Pana acum ma bucuram ca dl Bara a lăsat la SCU tot ce ne trebuie sa putem reînvia UTA noastră ca de altfel asa cum am făcut o. Nu credeam ca la noi la Arad sa fie vreodată doua Poli sau doua Craiove. Dar uite asa cum vad oricine poate înregistra doar o chichita la Osim și putem sa avem 2 UTA Arad. Acuma care ii a noastră? Aia ce are SCU sau ce are Costea? Peste vreo 2ani mai sa aflu ca are drepturi federative alt X domnu care poate sa nu fie nici din Arad sau România. Ptr prima data aud de drepturi sportive și drepturi comerciale? De ce sunt 2? Adică cine are pe una de ce n o are și pe a 2? Ca și cum eu am o proprietate dar de ea se poate folosi altcineva fără acordul meu. Eu credeam pana acum noi suntem salvați. Tot ce tine de club e la noi la suporteri SCU palmares, culori, sigla, culori. Ce sau cine nu mi garantează mie pe viitor ca nu mai apare unul sau mai mulți sa mi zică ca și el/ei au o partea din UTA? Pe cine mai încurajez eu peste 2 3 ani dacă ne scindam în 2, 3 sau 4 UTA? Cine nu și da seama glonțul ne trece pe la ureche la toți utistii! Ne putem trezi peste câțiva ani ca avem fiecare UTA noastră. De unde a apărut acest Costea și de unde știm noi ca nu e singurul care mai poate sa apară cu ceva drepturi asupra liniile de pe stema noastră. Acele linii sau triunghiul nu le a înregistrat nimeni la Osim ca după un an sa ne schimbam și sigla în una rotunda ca cineva a înregistrat pe pers fizica triunghiul UTA ei. Iar mie mi se pare ca cine merge pe mana lui Meszar pe termen lung nu stiu ce sa zic atâta timp cât s a văzut ca bani din vânzări comerciale nu au întrat în club în primii 2 ani de Liga-1. Plus asocierea cu Falca îl trage foarte în jos. Iar dacă noi arădenii nu știm cine ii Falca atunci nu mai avem ce vorbi. Seara faina!

    0
    0
  10. Pot sa va spun ca aceasta problema a marcii este o perdea de fum! Si Costea un păcălici! Marca figurativa, acel triunghi, alb rosu, cu FC UTA sau Fotbal Club UTA inscris in el, aparține SCU! Costea are înregistrate niste cuvinte pe acele clase cunoscute deja! Am verificat pt ca m-am mirat eu ca OSIM sa acorde aceeasi marca unor persoane diferite! Asa ceva ne-ar scoate de pe Terra dpdv al marcilor! SCU are clasa 41 și numai SCU poate activa alte clase pt aceasta marca! Soani daca vrea, poate sa vanda tricouri, fulare, etc., alb-rosii cu scris UTA, UTA 1945, simplu pe ele ….trebuie să scoată triunghiul cu emblema UTA! Dar cele adevărate sunt cele ale SCU ….. care trebuie să scoată cuvintele UTA și UTA 1945 de pe materialele lor! Îmi dau seama cât de prostovani sunt cei de la SCU dacă au vrut să negocieze cu Costea! Nu au ce! Iar Șoani, e șmecher …. sau mai probabil asta era pregătită mai demult!? Cum să dea bani pe pielea ursului din padure! Cel mai pierzător e Costea! Să dai o căruță de bani pt NIMIC! Da, nimic nu mă mai miră la „businessmanii” ăștia de Arad! Dimpotrivă se confirmă bănuiala că Șoani și Costea sunt manipulați de ….un al 3lea! Cin să fie!? Cin să fie!? O fi din Arad!? O fi din Cimișoara!? Sau dă la Brucselles!? Mare noroc avurăm cu Bara!

    0
    0
    1. la Craiova, cele doua Universitati din Superligă se judeca de vreo 4 ani cred ca sa scoata leul din sigla uneia sau a alteia … uitati-va la cele doua sigle sa vedeti cat de asemanatoare sunt si ambele sunt inregistrate la OSIM …

      0
      0
  11. Mocirla se adâncește, se întinde tot mai mult, se face tot mai neagră, cu fiecare săptămână ce trece. Între timp, UTA Arad, ECHIPA DE FOTBAL, pe nesimțite (aproape), se scufundă tot mai mult (în datorii), și moare de o moarte lentă. Când, și DACĂ, se vor risipi vreodată aburii de pe mlaștina creată, care dintre forțele la lucru acum vor (mai) vrea sau putea să plătească datoriile, s-o salvaze ȘI să continue să ducă acest brand, această echipă de tradiție unică mai departe?
    Trist, foarte 😢!

    0
    0
  12. Lucian, permite-mi să te corectez! La Craiova, nici o marcă nu e înregistrată definitiv! Fiecare înregistrează câte o marcă, mai modifică puțin, mai înregistrează incă odată….. ceilalți atacă înregistrarea celuilalt și tot așa! Țigănie! Nu e cazul la UTA! Marca figurativă, triunghi alb-roșu, nu mai poate fi folosită de altcineva, …..dar oricine pe banii lui poate încerca și până se respinge definitiv cererea să susțină că are și el marca UTA! Ceva gen …îți ia poliția permisu dar tu ataci în instanță și primești permisu înapoi să mergi la mare cu familia și după…..după sentința definitivă, predai permisu că nu mai ai ce face! Problema la UTA este că nu se acționează de nici o parte, profesionist și cu bună credință! UTA e o fată bătrână, încă arată bine, și toți îi vor averea (castelu, bmwu, cardu)! Și ginerică și nepoții și copii și fostu și secretara și batanta și …..!

    0
    0
    1. nu stiu cat de important este triunghiul … de exemplu daca te uiti la poze la emblema de pe pieptul dublului campion national Flavius Domide vei vedea o alta forma care cred ca este mai importanta decat triunghiul acesta fara glorie si fara trofee

      0
      0
      1. Cum dracu sa spui ca nu e important triunghiul? Tu te auzi ce spui? Aveam pretentii de la tine, Luci! Vezi ca poate integistreaza chelu marca “sport arad” la osim :)))) sa te mai vad pe urma

        0
        0
      2. ce trofee s-au castigat cu triunghiul pe piept? nu se poate inregistra sportarad din cauza cuvantelor de notorietate SPORT si ARAD … asa cum nici UTA ARAD nu se poate inregistra ca si marca …

        0
        0
  13. Lucian, parțial ai dreptate! Nimeni de la UTA, pe vremeas comuniștilor și după, până la Bara, nu s-a ocupat de acesta evoluție a mărcii, a denumirii clubului de înregistrarea lor legală! Chiar și pe vremea comuniștilor, la nivel internațional era nevoie de marcă! Știm cu toții că pe vremea aia UTA juca în B și nu aveam alte griji! Abia procesele lui Becali cu Armata și notificarea primită de Juventus Colentina de la Juventus Torino, or mișcat lucrurile la noi! Dar conducătorii întelepți sunt deasupra vremurilor! UTA nu a avut așa ceva! Deci trebuie pornit de undeva și s-a pornit de la ce era in anii 90, triunghiul alb-rosu (sau invers că nici asta nu e bătut în cuie!)! Inițial s-a numit ITA, apoi Flamura Roșie și abia după ceva ani UTA (sub diverse forme FC, FCM…etc.)! Dar în anii de după revoluție, pornirea a fost triunghiul alb rosu! Acuma cine vrea poate să incerce inregistrare unor mărci după modelul de mai sus, pe banii lui (și nu puțini), dar dacă nu produc, nu ai echipă de fotbal care să vândă produusele sub marca ta, ce rost are!? Așa! Costea a dat mulți bani pt cele 2 cuvinte și a scos….!? Prafu dă pă tobă! Adică ce afacere e asta!? Bagi bani an de an …. și nimic, om de afaceri te numești!? Iacă rezerv și eu cuvântu MERCEDES să zicem și inscriptionez tătie râciurile din piațu dă mașini cu acest cuvânt! O da careva ceva în plus pă opelu din 1998 zgâriat cu MERCEDES pă portieră! Că cercul cu cele 3 raze nici vorbă să îl poți rezerva! Ai înțeles acuma cum stă treaba!? Și tu poți înregistra marca Flamura Roșie de exemplu, aveau o siglă cu un triunghi pe ceva rotund și un steag fluturând, am insigne cu așa ceva! OK! Ai marca! Ce faci cu ea!? Inscripționezi tricouri cu ea și ….. cine cumpără!? Că noi toți ținem cu UTA! Până stai tu și explici că știi, istorie, Decebal și Traian, comuniștii…..începe meciul și PA! Cam asta-i cu marca….. ca și cu un TIR! L-ai cumpărat da tu nu ai carnet, nu ai timp de mers pă Germania, nu ai bani….da patron de TIR te numești! Stai la masă cu Filip, Darimex …..și ceilalți Reisen!?

    0
    0
    1. Costea a avut fler acum 11 ani … a simtit ca poate iesi ceva cand a aparut a doua UTA si a avut rabdare … acum a iesit ceva din luptele astea si probabil ca a obtinut un anumit castig, nu neaparat bani, nu stim de ce natura dar probabil ca exista unul … parerea mea formata dupa ce am intrebat oameni care se pricep, este ca marcile lui Costea blocheaza SCU sa obtina protectie comerciala pentru marca proprie din cauza numelor marcilor lor mult prea apropiate … e doar parera mea personala, cred ca asta poate fi motivul pentru care SCU a vrut sa le obtina de la ˝Calinutule˝ dupa care probabil sfatuiti de altcineva, au cerut ei direct la OSIM ca sa faca economie de bani … la cat de transparenti sunt cei din conducerea SCU, e posibil sa fi facut acest lucru la final de 2022 fara sa spuna nici macar la membrii lor … daca stie cineva mai multe si ma poate contrazice si poate sa ne lamureasca il rog sa scrie … ce scriu sunt strict parerile mele personale si cred ca toata lumea doreste sa stie adevaraul gol-golut dincolo de luptele care sunt intre tabere …

      0
      0
      1. Fler la ce? Eu ca suporter, sa am toti banii din lume, nu ma duc la OSIM sa inregistrez niste nume identice plus o litera! Daca am habar cum e cu treaba asta, ma duc la cine are marca si le atrag atentia cum e cu clasele! Sa fie acoperiti si in treaba comerciala. Dar daca le inregitrez pe =sestache= e cat se poate de clar ce suporter sunt. Restul e in van….

        0
        0
  14. Raspunsul la cine nu l-a mai vrut pe BARA la UTA. este nimeni altul decat jurnalistul MARIUS MITRAN fiin intr-o functie la UTA alaturi de BARA. El cu siguranta stie . FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button