Crisul Chisineu-Criș

Crișul nu a făcut față „tăvălugului” reșițean! Stupar: „Rezultat greu de digerat” v.s. Cheregi: „Încă nu suntem la baraj, ambii ochi îi ațintim asupra Lipovei”+FOTO




După etapa de dinaintea Paștilor, combatantele de vineri, de pe arena „Aurel Ardelean” au revenit la vechile obiceiuri. Proaste, pentru Crișul, bune, pentru CSM Reșița.

Stupar: „Am pierdut în fața celei mai bune echipe din serie, dar scorul e frustrant”

Gruparea de pe Crișul Alb nu a mai repetat evoluția bună de la Lipova și a pierdut fără drept de apel disputa internă cu liderul din Valea Domanului: 1-5. „E frustrant când pierzi la așa scor, am luat prea multe goluri, mai multe decât în cele două meciuri recente de la Reșița la un loc. În prima repriză am funcționat destul de bine defensiv și, dacă nu era acea greșeală pe poziție centrală a lui Dinu, intram la cabine cu scor alb. A mai fost o fază în prima repriză la care Haloș putea primi penalty dacă la aceeași intensitate în repriza a doua am fost taxați la Burlă. Cu siguranță, am pierdut în fața celei mai bune echipe din serie, o echipă solidă în toate compartimentele, foarte bine organizată. Stau foarte bine și la banca de rezerve, s-a văzut astăzi. Ca loturi noi plecăm de  fiecare dată cu șansa a doua împotriva competitorilor noștri. Le-am spus băieților că noi am ajuns în play-off și este bine pentru ei că își pot crește calitatea în aceste meciuri tari, dar – din păcate – astăzi am obținut un rezultat greu de digerat. Trebuie să ne trezim cât mai repede și să ne pregătim pentru meciul următor. Ne dorim să fim o nucă mai tare pentru fiecare adversar și să abordăm meciurile cu aceeași seriozitate indiferent de adversar”, a menționat Dan Stupar, antrenorul principal al Crișului, care nu i-a avut nizi azi la dispoziție azi pe Hreniuc și Iuga.

Cheregi: „Zona Arad – Timiș produce mai mulți jucători”

CSM Reșița ajunge la cota 51 de puncte și rămâne la 4 lungimi de undă în fața Lipovei, echipa de pe locul 2, ce are – la rându-i – 4 puncte în fața ultimei formații de pe podium. „Am fost nemulțumit de ce am arătat în prima repriză a meciului de la Ghiroda, am fost nevoiți să schimbăm ceva, nu era aceea fața noastră. Trebuie să fim alături de jucători nu doar când câștigăm, ci și când pierdem. Am greșit cu toții, a greși e omenește, a repeta greșelile, nu sunt de acord. În afară de joc și de rezultat, mă mai bucur că toți jucătorii care intră pe parcurs au mentalitate bună, pentru că nu e ușor să gestionezi jucătorii buni care rămân pe bancă, făcându-i să înțeleagă că obiectivul este al clubului, nu al lor personal. Toți care au intrat au fost foarte buni și am reușit astăzi să deblocăm puțin faza de construcție a jocului și să îmbunătățim finalizarea, unde am suferit etapa trecută. Azi am reușit multe goluri, dar este doar o etapă, mai sunt multe etape de jucat. Nu suntem matematic la baraj, încă nu mă uit cu nici un ochi la seria a șaptea, mă concentrez la meciurile din acest play-off, acum ambii ochi sunt ațintiți la meciul următor, de la Lipova”, a spus Călin Cheregi după succesul de la Chișineu Criș, vorbind și despre golgheterul său:Aboubakar este un profesionist 100%, așa se antrenează și așa joacă, până la ultima picătură de energie. A dat două goluri de autor. De fapt, asta e rețeta generală care ne caracterizează, multă muncă și efort, toți care au intrat au venit cu dorință și au dat totul”.

În fine, Cheregi și-a lăudat colegii din seria a 8-a, dar și școlile de fotbal din Arad și Timiș. „Profit de meciurile din județul Arad ca să dau o fugă acasă, la Oradea, unde mă mai întâlnesc cu foști colegi. Am mai am văzut câte un meci la FC Bihor, sunt echipe bune și în seria 10, dar zona Arad-Timiș produce, parcă, mai mulți jucători. Sunt antrenori foarte buni în serie, Leuca și Bălu au făcut treabă bună la Ghiroda și Dumbrăvița, Stupar, la Crișul sau Abrudean, la Lipova. Au sub comandă jucători rutinați din școli de fotbal precum Poli sau UTA, juniori foarte buni”, a încheiat „principalul” Reșiței.

Crişul Chişineu CrişCSM Reșița 1-5

Cum s-au marcat golurile:

0-1 Min. 23: Drăghiceanu pasează filtrant, Aboubacar Gakou ajunge înaintea fundașilor gazdelor și trimite pe jos lângă bara din dreapta lui Iliescu

0-2 Min. 55: Gakou Aboubacar pivotează de lângă Pașca și face 0-2

0-3 Min. 58: Centralul acordă ușor un penalty la duelul dintre Burlă și Drăghiceanu iar Sebastian Velcotă înscrie precis de la punctul cu var

0-4 Min. 67:  Nicușor Fota marchează la prima atingere, i-a luat fata în careu lui Pașca și a șutat din 19 metri lateral stânga la colțul lung

0-5 Min. 86: Dane centrează pe jos din dreapta, Nicușor Fota pune latul din 3 metri

1-5 Min. 90: Silviu Bortiș scapă în dreapta și marchează din 15 metri la colțul scurt

Formații:

Crișul: Iliescu – Haloș, Pașca, Burlă, Siminic – Dinu (68 Pavel), Janu – C. Popa (60 Vecerdea), Grigore (68 Bortiș), Toboșaru (54 Blikling) – D. Popa. Antrenor: Dan Stupar

Reșița: Zimmermann (65 Căpățână) – Bărboianu (70 Szijj), Rimovecz, Ardei (65 Fota), Dudea – I. Popescu, Velcotă – Negru (70 Gomboș), Drăghiceanu, Chera – Gakou (70 Dane). Antrenor: Călin Cheregi

Arbitri: Andrei Ţiţii (Şura Mică – Sibiu) – Adrian Drăgan, Răzvan Spătar (ambii din Sibiu)

Observatori: Cornel Pantea (Oradea), Ionel Poclid (Timişoara)

Galerie foto de la partida Crișul Chișineu-Criș – CSM Reșița, scor 1-5








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Ati uitat sa scrieti si ceva de bisnitarul de Titii. Omul de casa a Resitei . Un arbitru foarte ,,iubit” un zona Aradului . Mai Titii nu era necesar sa ajuti Resita . Fi corect ca altfel intr-o zi vei plati pt toate nenorocirile tale .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button