Ineul a pierdut la Periam și e ultima în clasamentul din C8! Sculici: „Diferență de atitudine de la o săptămână la alta, azi am fost penibili”

De două meciuri legate pe teren propriu au avut nevoie cei de la Avântul Periam pentru a reuși să facă primele puncte în seria a 8-a a Ligii a 3-a și să și scape de „lanterna roșie”. După 3-1 cu CS Socodor, formația pregătită de Răzvan Leucă a batut-o cu 2-0 și pe ACB Ineu, în derby-ul suferinței.
Ex. utistul Armand Popescu, care ulterior a ajuns la spital după ciocnirea involuntară cu colegul Oancia și Andrei Viașu au înscris cele două goluri ale celor din Periam. La 0-0, Toure putea schimba desfășurarea partidei dacă nu ar fi ratat din poziție de unu la unu cu portarul. Cert este că „alb-albaștrii” de pe Crișul Alb a bifat al patrulea eșec la rând și e ultima în clasament.
La final, Cristian Sculici nu a invocat numeroasele absențe (Susan, Udrescu, Buza sau Spătaru), ci s-a legat de atitudinea elevilor săi. „Nu am nici o explicație. E o diferență de atitudine de la o săptămână la alta, iar azi am fost penibili. Am luat două goluri de cascadorii râsului, nu mai înțeleg nimic. Nu pot da vina nici pe absențe. Mai avem o etapă din acest tur de campionat, dacă nu ne schimbăm atitudinea nu va fi bine cu Socodorul. Apar Buza și Susan, dar nu cred că pot câțiva jucători să rezolve problema pe care o avem noi toți”, a spus succint antrenorul principal al celor de la ACB Ineu.
În altă ordine de idei, să mai spunem că Armand Popescu, fundașul de 19 ani crescut de UTA, care în Liga a 3-a a mai jucat la Frontiera Curtici, este bine. A făcut investigații medicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara, iar doctorii i-au spus că a primit doar o lovitură puternică în zona pometelui.
Avântul Periam – ACB Ineu 2-0
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (min. 33): Corner Mager, Baranyi reia cu capul din 6 metri, Merșca respinge până la Armand Popescu, care marchează.
2-0 (min. 76): Pasă slabă acasă a lui Voștinar, Andrei Viașu interceptează, îl driblează pe Merșca și scorul se majorează
Formații:
Periam: Gârlea – Baeram, R. Mureşan, A. Popescu (46 Cochințu), Mager (80 Spulber) – Oancia, Mânecan (58 Olteanu) – M. Filip (58 Gălățan), Viașu, Stefanciuc – Baranyi (81 Toma). Antrenor: Răzvan Leuca
ACB Ineu: Merșca – Voștinar, Clipotă, Șerban, Bekono – Zdrențan – Ndoye (80 Ioniac), N. Călin (89 Temian), Kone (80 Roșu), Miculaiciuc (46 Nica) – Toure (46 Banam). Antrenor: Cristian Sculici
Arbitri: Marius Omuţ (Satu Mare) – Daniel Nistor (Zlatna – Alba), Daniel Popa (Câmpeni – Alba)
Observatori: Cosmin Danciu (Hunedoara), Antonie Burtea (Reşiţa)
Clasament



Mai bine ați fi rămas în „Județ”, că va faceți de tot râsul cu evoluțiile astea!
Lasă te sculici sincer ești cel mai slab antrenor din toate liniile…io zic sa vezi ce e