Fotbal judetean

Mini-obiectiv bifat: Păulișana Păuliș – ACS Socodor 3-0





Formația pregătită de Dănuț Mițiți își continuă seria bună de partide, obținând o nouă victorie pe teren propriu. Terenul greu, cu mult noroi, a pus probleme ambelor echipe, dar în ciuda acestui fapt, gazdele au fost vioara întâi.

Alexandru Mariș a deschis scorul în minutul 20, cu o lovitură de cap, din cornerul bătut de Emil Calancea. 1-0 era scorul pauzei. În partea a doua, Daniel Popa a ratat o lovitură de la unsprezece metri, pentru ca tot el să mărească diferența la 2-0 cu o execuție sigură din interiorul careului. „Cireașa de pe tort” a fost pusă de antrenorul – jucător Dănuț Mițiți, care a stabilit astfel scorul final, unul de neprezentare, cu un șut din 10 metri.

A fost un joc greu mai ales din cauza terenului,  ce fost un mare impediment. Chiar și așa, nu s-a pus problema învingătoarei, oaspeții au ajuns doar de două ori la poartă noastră. E îmbucurător faptul că ne-am creat ocazii în ciuda terenului greu, dar încă odată spun, ratăm prea mult. Oricum, suntem în creștere, băieții au tot mai multă încredere în ei, în ceea ce pot. Marcăm tot mai mult, reușim să nu primim gol, ceea ce-și dorește, cred, orice antrenor de la echipa sa. Practic, cu acest rezultat, ne-am îndeplinit și obiectivul pentru această primă parte, acela de a  strânge 20 de puncte. Am spus că îmi doresc să avem acest număr de puncte la începutul campionatului și mulți s-au uitat cruciș la mine. Ne așteaptă două meciuri grele, cu Pecica și Lipova, vom vedea ce va fi. Nu dezarmăm!”, susține Dănuț Mițiți.

Formații:

Păuliș: Dulhaz – E. Calancea, A. Mariș, Itu, Asandului – Țepeș – C. Gâlcă (min. 78 – Ștefan), Ambruș (min. 46 – Mițiți), Savu, D. Calancea (min. 81 – Gugeanu)  – Popa (min. 85 – Bruț).

Socodor: Costea – Gherheș, Cristea, Bragea, Maier – Buia (min. 46 – Bibarț, min. 68 – Steian),  Zekany, I. Mariș, Licker – S. Mako – Molcu.

Arbitri: Cristian Trif – Cristian Cășuț, Gabriel Hărduț Observatori AJF: Corneliu Tiulea, Gabor Biro

12 comentarii

  1. Cum să ne creeăm ocazii în condițiile în care Trif din minutul 1 ne-a nenorocit. În vestiarul arbitrilor era un miros puternic de alcool, au început să ne țină teoria și am crezut că amețesc si eu de la aburul de acolo, stăteam la distanță de ei, si de Gabor și de Trif altfel nu ai avut cum. De Hărduț și Cășuț nici nu am ce să zic, lipsa de personalitate a fost maximă, băieți buni de fel și corecți, dar la meciul ăsta au lăsat principiile la ușă, au intrat în horă și ei, de voie de nevoie, dacă mă înțelegeți ce zic…. Maestrul emerit din arbitraj ,acest Țiulea, a fost inexistent, nu a scos nici o vorbă, probabil nu știa nici el ce să zică sau pe unde să o scoată basmaua.Pur și simplu nenorocire !!! Viciere clară de rezultat din partea domnului Trif, zic domnului așa ca să dea bine în scris pentru ca alte cuvinte mult mai succinte si mai tendețioase îl caracterizează, nu la fel de tendețioase precum maniera lui de arbitraj, pentru că aceasta este inegalabilă. Penalty inexistent acordat pentru gazde, un jucator de la Păuliș dă cu mingea în aut, a fost singur la centru și a degajat în aut, la care arbitrul a acordat aut tot pentru gazde, din autul ală s-a marcat gol. Intră Bibarț în teren în repriza a doua,de la începutul reprizei a fost scuipat si înjurat non stop de către un jucator de la echipa gazdă, acesta la atenționat pe arbitru că este înjurat și scuipat, fără ca Trif să facă nimic nici măcar atenționare, urmată o intrare criminală la a aceluiași jucător de la gazde cu cotul în cap și talpă din spate,( Bibarț nu a mai putut continua, a fost scos pe targă, are fisură,) sancționată cu cartonaș galben, în condițiile în care tușierul i-a arătat clar lui Trif că a fost lovitură cu cotul urmând ca acesta să i-a decizia. A fost pur si simplu comedie, defapt era comic dacă nu era tragic când am văzut că arată doar cartonaș galben. Pentru cei care citiți acest articol, colegi de la alte cluburi care au trecut prin asta, cu acest ,, domn arbitru” Trif Alin Cristian pe numele lui complet vă rog frumos nu vă mai lăsați batjocoriți, haideți să luăm măsuri !!! Pentru că din cauza unor oameni ca el ne alegem cu terenurile suspedate, cu jucatori suspendați, cu amenzi , pentru că pur si simplu te duce la disperare, și să faci lucruri pe care nu vrei să le faci sau la care nu vrei să se ajungă. Aloooooooo !!!! Comisia, treziți-vă, Cadar, care mai sunteți pe acolo, nici măcar nu sunt curios cum vă numiți dar treziți-vă ca să nu vă trezim noi, sau mai rău să vă trezească alții de la prima oră!!!

    0
    0
    1. Pentru domnul scarbitu:domnule cred ca teai uitat la alt meci.cum este viciere de rezultat daca voi nu a ti ajuns la poarta.nu ati avut nici un corner nu a ti avut nici o faza de poarta .ce pretenti sa ai cand meciul sa jucat la o singura poarta.penalti pt gazde corect acordat fault clar.la accidentarea jucatorului dvs amandoi jucatorii au avut un duel aerian si au cazut unul peste celalalt .in afara de acea faza sa jucat normal .nu incercati sa va scuza ti pt ca echipa dvs nu joaca nimic si incercati sa va legati de arbitri care nu v au defavorizat cu nimic.in ultimele 7 etape cand nu a ti facut nuci un punct tot arbitrii v au furat.cred ca la iarna ar trebui sa face ti niste transferuri dac nu ve ti avea soarta pecetluita.

      0
      0
      1. Domnul suporter în ultimele șapte etape nu am făcut puncte dar nici nu am avut ce să le reprosez domnilor arbitrii….am pierdut dar nu am pierdut din cauza arbitrilor…au fost mai buni adversarii…spre deosebire de alții noi știm să acceptăm o înfrângere când adversarii sunt mai buni dar la meciul acesta nu a fost cazul…însă la meciul acesta pur si simplu și-au bătut joc…si gluma asta cu cazatura ii de cascadorii rasului…Ii arată tușierul ca a fost lovitura cu cotul si Trif arata galben…penibil pur si simplu…nu vreau să intru în polemică cu nimeni doar ti-am răspuns, iar cu transferurile o să ne ocupam noi, nu îți face tu griji….

        0
        0
  2. Fa o adresa la AJF în care sa ceri ca arbitrul sus menționat sa nu mai arbitreze echipa voastră. Este legal și dacă faci hârtia nu te va mai fluiera niciodată. Simplu cu bună-ziua .

    0
    0
    1. Eu te-am înțeles cu hârtia…Dar am zis să acordăm tuturor o șansă egală si sa nu facem discriminări între ei sau să le acordam tuturor șanse egale…La meciul asta am văzut că nu merită toți șanse egale…toți suntem oameni,toti greșim dar asta deja nu mai este greaeala, pe unde ne-a prins ne-a nenorocit…Așa nu se mai poate, pur si simplu nu se mai poate…Este bătaie de joc pe fata…Dar ai dreptate si așa o să ai facem…Care nu sunt oameni trecuți pe lista si la gara cu ei…

      0
      0
      1. mai domnule scarbitu voi nu ati avut un sut pe spatiul porții paulisului pai cum ai vrut sa câștigi cu marele fotbalist Mako care este după parerea a mea 0 barat

        0
        0
  3. Este strict părerea ta….nu trebuie să fiu deacord cu ea….stai liniștit că Mako ii mai fotbalist ca 3 sferturi din echipa paulisului..si atenție noi nu tinem cu tot dinadinsul să castigam cu oricine si oriunde…mai mult decât Victoria ne dorim corectitudine…vrem ca după meci atât noi cât și adversarul să fie mulțumit și împăcat cu arbitrajul indiferent unde jucam, acasă sau în deplasare….gata cu gropile de lei, nu se mai poate…ca noi suntem Gheorghe dracu si acasă rupem si batem pe oricine…nu mai merge așa…trebuie să se termine cu astea…

    0
    0
  4. E greu în liga a 4-a . Nu este ca în onoare ca bati pe toată lumea și ești cel mai tare . Nu vreau sa fiu rău dar aveți nevoie mare de oameni și nu genul de jucatori care-i arunca unii și alții. Ci calitate dacă vreți sa jucați ceva . Altfel va fi bai mare în retur .

    0
    0
    1. Adevărat….Este altceva în liga a-4a, dar noi suntem o echipa nou promovată, avem o strategie pe termen mediu si lung, împreună cu niste principii pe care ne bazăm.Obiectivul de la începutul sezonului a fost evitarea retrogradării, si daca prindem un context favorabil o clasare cât mai decenta…știam că nu ne batem la campionat…ne cunoaștem limitele…Dar vrem să fim lăsați să jucăm atâta cât știm noi…nimic mai mult…în condițiile actuale dacă rămânem în liga pentru noi este o performanta…

      0
      0
  5. Pentru domnul scarbitu:la paulis nu este o groapa cu lei .pana la meciul asta nu au fost probleme.nu sa plans nimeni nici de arbitri nici de lovituri.imi pare rau ca nu ati fost acum 2 3 ani in liga 4 sa vezi ce gropi cu lei erau .in fine vad ca va legati de faza cu 11 metri .nici macar nu sa marcat din 11 metri pentru ca a fost ratat.ar trebui sa faceti o analiza la echipa dvs.pentru ca scorul putea fi mult mai mare.nu ati contat in meciul asta si ati vrut sa castigati .sa nu uitam ca paulisu a cam castigat tot acasa in afara de cris si sunt o echipa omogena si experimentata cu jucatori buni in fiecare compartiment.multa bafta in indeplinirea obiectivului..

    0
    0
  6. Am o intrebare domnule scarbitu.:Credeti ca ,cum va ti prezentat sambata la meci si daca arbitra alt arbitru la meci aveati vreo sansa??va spun eu ca nu.nu aveati cum nu vreau sa fiu rautacios dar daca nai avut nici macar un corner tot meciu ce pretentii sa ai.?ati vazut ca sa jucat la o singura poarta.daca excludem fazele alea 2 care le spunet ti dvs si care nu au influentat rezultatul altceva ce aveti sa reprosati arbitrului.va spun ca si hategan daca arbitra tot nu castigati sambata..

    0
    0
    1. Domnule suporter eu cred ca nu ai inteles esentialul….Aici nu este vorba de infrangere sau de victorie….este vorba despre faptul ca acest Trif ne nenoroceste de fiecare data cand ne prinde pe undeva prin maniera tendentioasa indreptata impotriva noastra. Are tema de casa sa ne distruga de fiecare data. Penalty petru gazde acordat eronat, nu conteaza daca s-a marcat sau nu, degajeaza mijlocasul central al paulisului in aut singur singurel de la centrul terenului, tusierul nu indica nimic ,asteapta dupa decizia centralului si apoi arata si el cu steagul, surpriza repunere tot pentru Paulis, pe fondul nervilor si al protestelor cei de la Paulis repun repede si din autul acela s-a marcat golul de 2-0. Intrare criminala la Bibart, cu cotul si talpa, acesta are si fisura parasind terenul pe targa, tusierul ii semnalizeaza clar intrarea cu cotul la care Trif arata cartonas galben, ce sa mai zici trebuia rosu clar. Domnule toate acestea insumate inseamna viciere de rezultat. Nu se poate ca acest Trif sa isi bata joc de noi, de ce reprezentam noi, de banii nostrii, si asa mai departe. El sa isi bata joc acasa la el de cine vrea el dar sa nu mai vina sa isi bata joc de noi pentru ca nu mai acceptam.O sa facem toate demersurile posibile si imposibile pentru ca acest om sa nu mai arbitreze pe nimeni. Repet scopul final este excluderea lui din arbitraj prin orice mijloace, legale bineinteles.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button