CS INEU liga 3 arhivă

Plus de experiență pentru ineuani: A revenit Iaroș!


Cristian Sculici avea mare nevoie de un fundaș central pentru a acoperi plecările lui Wild, Tudoroiu și Ciobanu și problemele întâmpinate recent cu Paul Călăcean. Astfel, zărăndanii au ajuns la Dușan Iaroș, fotbalist care s-a despărțit în această iarnă de Crișul Chișineu Criș. „Ne-am înțeles cu el asupra tuturor aspectelor contractuale, urmând ca mâine să-l legitimăm la AJF, prin echipa a doua”, a confirmat Ionuț Benea, directorul sportiv al „alb-albaștrilor”.

La 36 de ani, Iaroș vine cu un plus de experiență pe un post, cel de fundaș central, ce necesită acest lucru. „Deși a făcut o parte din pregătirea de iarnă cu Crișul, este clar că fotbalistul are ceva carențe fizice, dar sunt sigur că ne va ajuta imediat prin experiența sa și știința jocului”, a precizat și Sculici.

Dușan Iaroș a evoluat pentru CS Ineu până în vara anului 2013, când a pus umărul la promovarea echipei în Liga 3-a, cu ocazia barajului de la Alba Iulia cu Kinder Junior Paleu. În cariera sa, puternicul fotbalist a mai evoluat și în Slovacia, dar și la Victoria Nădlac, Național Sebiș și Crișul Chișineu Criș.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button