CS INEU liga 3 arhivă

Debut de an și pentru ineuani: „Avem nevoie de un prim rezultat de moral”

E vremea dezghețului competițional și la Ineu. Cu o săptămână mai târziu decât restul competitoarelor din seria a IV-a a Ligii a 3-a, echipa de pe malul Crișului Alb și ea gustul primului meci oficial pe 2016. Cu efectiv schimbat mult față de turul campionatului, terminat pe locul 10 ca urmare a celor 16 puncte acumulate, formația „alb-albastră” va încerca să lege rapid relațiile de joc și să stea departe de zona periculoasă a clasamentului.

Primul test e în compania „satelitului” celor de la Pandurii, club ce se bate pentru titlu de campioană a României. Este clar că la Ineu vor ajunge doar jucătorii care nu intră în vederile lui Iordănescu jr, dar Cristian Sculici atenționează: „Pandurii II a fost întotdeauna un adversar redutabil, o nucă tare. Contează pe fotbaliști care vor să se afirme, fără a avea prea mult presiunea rezultatului. Și de această dată vor aborda meciul cu mulți tineri, ca și noi de altfel, va fi un duel interesant și din acest punct de vedere”. Vorbind în detaliu despre importanța partidei de mâine (ora 15) antrenorul zărăndanilor a adăugat: „Am schimbat mulți jucători în această iarnă, iar cei noi au nevoie de un prim rezultat de moral. Cu trei puncte am mișca puțin și clasamentul, dar mai ales am câștiga la capitolul încredere. Se mai știe că prima impresie contează, așa că avem toate motivele să ne agățăm de fiecare minge pentru o victorie”. Din păcate, e puțin probabil ca până la ora jocului să vină cărțile verzi ale olandezilor Nyali și Jazzley, care vor fi nevoiți să se acomodeze în tribună.

Pandurii Tg. Jiu II sosește în Ţara Zarandului cu gândul de a obţine puncte sau măcar un punct. În prima etapă din acest an, tinerii gorjeni au remizat, 0-0, pe teren propriu cu Performanţa Ighiu. „Am întâlnit o echipă bună a  acestei serii. Din păcate, am jucat pe un teren foarte greu, plin de apă, şi nu ne-am putut impune, deşi prestaţia echipei noastre a fost bună. La Ineu venim cu gândul să jucăm fotbal, iar copiii noştri să evolueze cât mai bine. Faţă de tur am pierdut câţiva jucători, dar vom continua în spiritul implementat echipei noastre, acela de a nu ne da bătuţi în nicio partidă”, a punctat și Claudiu Mocioi, antrenorul principal al oltenilor. Pandurii II a ajuns în această seară în zonă și s-a cazat la Hotelul Stejarii din apopierea orașului Ineu.

Formații probabile:

CS Ineu: Mitrea – Zdrențan, Iaroș, Bier, Hulbăr – Clej – Ciocan, Huțanu, Spătaru, Botaș –  Mașniță.

Pandurii II: Lazar – Trocan, Celea, Brânzan, Miroiu – Tudor, Pîrcălabu, Dănăricu, Șendroiu – Cocină, Mărgărit.

Arbitri: Răzvan Necrici – Gheorghe Tarba (ambii din Baia Mare), Tamas Kopriva (Satu Mare). Observatori FRF: Constantin Făniță (Timișoara), Alexandru Terheș (Oradea)

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close