National Sebis

Marius Ion, debut cu gol la Sebiș: „Nu trebuie să iasă în față doar marcatorii, ci să apreciem efortul întregii echipe”





Așteptarea a luat sfârșit pentru Marius Ion. Puternicul „vârf” și-a ispășit suspendarea de trei meciuri oficiale și azi a putut debuta în sfârșit pentru Național Sebiș. „Îmi pare rău că am lipsit atâta, dar am plătit tribut eliminării din ultima etapă a sezonului trecut, pe când jucam la Pîncota. Este bine că am dat gol la debut, dar și mai important că am câștigat. Nu trebuie să iasă în față doar marcatorii, ci să apreciem efortul întregii echipe. A fost greu, au fost multe ocazii, am ratat și noi, au ratat și ei, dar per total a fost o victorie meritată. Astăzi am simțit cu toții că putem și ne-am dorit foarte mult să reușim să trecem de Ighiu.”, a spus puternicul atacant.

La calitățile pe care le are, Ion se anunță principala „gură de tun” a Naționalului, mai ales după plecare lui Gelu Velici. „În continuare îmi doresc să fiu sănătos, sper să joc meci de meci, să-mi ajut echipa, iar dacă nu sunt bine pregătit și nu merit să fiu titular îmi asum și rolul de rezervă.  Sâmbătă, contra celor de la UTA II, mergem să câștigăm, pentru asta ne pregătim, vom vedea ce va ieși”, a adăugat fotbalistul, responsabil cu fondul sonor la victorii după modelul celebrei boxe ale lui Sorin Botiș.

Imediat după meci, piteșteanul a fost vizitat în vestiar de Ionuț Popa, cel care a urmărit partida cu Ighiul din tribună. Experimentatul tehnician a fost cel care l-a adus pe Ion în fotbalul arădean, iarna trecută la Pîncota și acum a  dorit să-i dea o primă de joc. Până și-a dat seama că nu are destul cash la el…

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button