National Sebis

Săulescu, una „manita” pentru „Ripi”: „Goluri importante doar fiindcă au adus puncte”





Ripensia Timișoara a încasat 18 goluri în acest campionat, cinci de la un singur jucător. Este vorba despre mijlocașul Sebișului, Dragoș Săulescu, care, după „hattrickul” din tur a reușit „dubla” vineri. În plus, olteanul a oferit și pasa decisivă la golul 4 al echipei sale, marcat de Gelu Velici. „Mă bucur că am marcat de două ori, dar și mai mult pentru că am câștigat. Goluirile sunt importante doar fiindcă au adus puncte, altfel le dădeam degeaba. În plus, a fost un meci complicat, împotriva unei formații bune. În primele 10-15 minute am crezut că vom lua o căruță de goluri. Nu știu de ce, dar parcă am intrat neîncălziți, nepregătiți pentru meci. Dar, ușor ușor, am intrat în joc și la pauză aveam scor egal. În vestiar, antrenorul ne-a motivat, ne-a spus că suntem mai puternici, că nu ne poate bate nimeni. În plus, ne-am încurajat și între noi, jucătorii, și am reintrat pe teren cu dorință mare de victorie. Au venit două goluri repede și ne-am făcut meciul ușor. Am marcat și golul patru, unul ce avea să se dovedească foarte important până la final”, a spus golgheterul liderului din C4.

Despre victma sa preferată, optarul „alb-albaștrilor” a avut doar cuvinte de laudă: „Ripensia este o echipă puternică, sunt convins că le va încurca pe toate celelalte contracandidate ale noastre. În plus, nu a ieșit din cărți, vor lupta până la ultima etapă pentru promovare”.

Pe sebișeni îi așteaptă un nou derby de clasament weekendul următor, chiar cu formația socotită cea mai îndreptățită să le conteste poziția de lider. „După acest debut fericit mergem la Reșița cu un singur gând, victoria. E un meci important, dar nu îl tratăm ca pe o finală. Mai sunt multe etape, dar vrem neapărat cele trei puncte”, a încheiat Dragoș Săulescu.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button