National Sebis

Pasă de gol pentru timișoreanul Siminic contra lui Poli și foștii colegi de la UTA: „Mai sunt patru finale, vestiarul e unit”





Duelul dintre Național Sebiș și ACS Poli II a adus față în față destui timișoreni. Antrenorii gazdelor, Călin Cojocaru și Ilie Stoican, plus jucătorii Emanuel Fișteag, Michel Rosenblum, Gabi Siminic, Ionel Mihuța, Gelu Velici sau Flavius Tulcan au avut în față tineretul și rezervele prim divizionarei de pe Bega antrenate de arădeanul Ionuț Popa, care – de altfel – a și asistat la marea parte a partidei de pe malul Crișului Alb.

Implicați în lupta pentru promovarea în Liga 2-a, „alb-albaștrii” și-au adjudecat toate punctele în urma unei faze fixe: corner Siminic – cap Bîrsănel. „Am început prost, cu câteva greșeli pe defensivă după care ne-am revenit și am avut două-trei ocazii bune, ce au anunțat golul din finalul reprizei. După pauză, am fost cam relaxați, dar, treptat, am preluat inițiativa și din nou am irosit ocazii bune de 2-0. Să nu uităm că am avut în față un adversar dificil, tineri care vor să se afirme, plus jucători în revenire de formă cum este Ignea , care a fost acccidentat sau Smaranda, care dorește să prindă loc la prima echipă. A fost să-i vadă și  Ionuț Popa, probabil au vrut să arate că merită și ei minute în Liga 1”, a spus Gabriel Siminic, fost fotbalist la ambele mari rivale fotbalistice ale Vestului, Poli și UTA.

Sebișul a trecut din nou pe primul loc în clasamentul seriei a IV-a a Ligii a 3-a, dar va rămâne acolo doar dacă Galda pierde derby-ul județului Alba, cu Ighiul. „Luăm etapă cu etapă, mai sunt patru finale. Sper să le câștigăm și să se mai încurce celelalte contracandidate. Vestiarul este unit, chiar dacă avem presiunea rezultatelor. Acela e fotbalist, care vine la o echipă cu pretenții, cu obiectiv și muncește în condiții de presiune și mai puțin acela ce alege o echipă de la mijlocul clasamentului sau una ce se luptă la retrogradare”, a adăugat căpitanul Naționalului.

Întrebat dacă vestiarul se gândește la victoria de la „masa verde” ce ar trebui ratificată de Federație în legătură cu dreptul de joc al lui Keita la Ighiu, Siminic a fost destul de pesimist: „Cred că le vom primi doar dacă vom fi primul loc și nu vor mai conta în stabilirea campioanei. Adică, nu ne prea putem baza pe ele”.

 

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button