National Sebis

Trei jucători sebișeni și antrenorul Cojocaru, față în față cu trecutul în plină luptă pentru promovare: „Doar varianta victoriei cu Giarmata!”





Sorții au vrut ca primul obiectiv major din cariera de antrenor al lui Călin Cojocaru să depindă și de meciul cu echipa la care a activat 7 ani de zile ca jucător, antrenor secund și „principal”. Alături de el, cu trecut la gruparea timișană mai sunt jucătorii: Rosenblum, Mihuța și Fuchs.  Millenium Giarmata nu este sigură de rămânerea în Liga 3-a și va căuta să scoată ceva la Sebiș, chiar dacă însuși antrenorul ei, Răzvan Leucă, recunoaște că echipa sa pornește cu șansa a doua.

Sebișul știe foarte bine că orice alt rezultat în afara victoriei o trimite în vacanță cu două etape înainte de final. Titlul de campioană de toamnă nu a fost valorificat, s-au pierdut destule puncte prețioase, unele dintre ele chiar împotriva unor formații mult mai slab cotate, ca UTA II sau Pandurii II, cu mențiunea că oltenii au primit runda trecută întăriri de la Flavius Stoican. În fine, trupa de pe malul Crișului Alb își pune mari speranțe și în punctele de la „masa verde” cu Ighiul, dar până atunci trebuie să-și mai adauge victoria de vineri. „Nu ne vine să credem nici acum cum am scăpat printre degete două puncte în deplasarea de la Rovinari, la câte ocazii clare ne-am creat. Am ratat din toate pozițiile, iar asta ne-a costat pierderea primului loc. Din păcate, nu mai suntem la mână noastră, deși încă ne punem mari speranțe în cele trei puncte cu Ighiul. Înainte de a întâlni Giarmata, mai avem meciul de la Comisia de Disciplină miercuri după-amiază. Dar, indiferent de rezultatul acestuia, știm că avem doar varianta victoriei cu Giarmata”, anunță Michel Rosenblum.

Fundașul de bandă al sebișenilor a jucat patru sezoane pentru „millenari” și cunoaște ambiția fostului coleg, actual prieten, Răzvan Leucă. „Vor fi motivați, se vor agăța de fiecare minge vineri, sunt sigur de asta. Cunosc stilul lui Răzvan, am avut și am și azi o relație foarte bună cu el, iar pe cei de la Giarmata îi respect pentru continuitatea la nivelul Ligii a 3-a într-o comună destul de mică a Timișului. M-am simțit bine acolo timp de patru ani, dar acum sunt la Sebiș și voi da totul pentru a câștiga acest meci crucial pentru noi. Nu ne uităm la poziția lor din clasament, fiindcă nu corespunde cu ceea ce vor arăta pe teren vineri, dar suntem la fel de hotărâți să tranșăm meciul. Jucăm acasă, avem de îndeplinit un obiectiv și vom da totul din noi. Sperăm să avem parte de cât mai mulți suporteri alături de noi, avem nevoie și de ei pe acest final foarte greu de sezon”, a adăugat Rosenblum, care din actuala echipă a Giarmatei i-a mai avut colegi doar pe Mihălceanu, un alt prieten bun de-al său și Domșa.

Timișenii ocupă locul 11, la 5 puncte de primul loc retrogradabil, în condițiile în care mai sunt 9 puse în joc. „Este un meci destul de important pentru ambele echipe. Chiar dacă pentru obiective diferite, de puncte avem nevoie atât noi, cât și ei, cu mențiunea că și loturile noastre sunt alcătuite conform acestor obiective. Cu siguranță, Sebișul are jucători mult mai experimentați, chiar valoroși, mulți din județul nostru pe care îi cunosc foarte bine, ca Mihuța, Fuchs sau Rosenblum, cu care am fost coleg chiar la Giarmata, dar și Velici sau Tulcan. În plus, îl au și pe Avramescu, despre care eu cred că e unul dintre cei mai buni mijlocași din campionat. Spunând asta, e clar că sebișenii pormesc cu prima șansă, dar venim să ne jucăm șansa și, la fel ca în tur când i-am bătut, să-i surprindem cu armele noastre. Alte orgolii sau ambiții legate de trecutul lui Călin Cojocaru la clubul nostru nu avem, ci pur și simplu ne propunem să scoatem maxim dintr-un joc de fotbal”, a menționat Răzvan Leucă, antrenor și, la nevoie, jucător formația timișană. În drumul spre casă, cei de la Giarmata sunt inivitații lui Ioan Maghici, tatăl fotbalistului Casian Maghici, care va „uda” cu o bere împlinirea a 56 de ani.

Dacă Sebișul nu va putea conta nici în această etapă pe căpitanul său, Gabi Siminic și pe juniorul Moise, Giarmata nu-l va avea la dispoziție pe „veteranul” Mihălceanu.

Formații probabile:

Sebiș: Munteanu – Rosenblum, Bîrsănel, Basic, Stupu – Avramescu, Suciu – Săulescu, Velici, Iuga – Tulcan.

Giarmata:  Miklos – Soare, C. Maghici, Artimon, Todorov – Domșa, Codrea – Stoica, Ghighilicea, Nicoară – Anagor.

Arbitri: Alexandru Bălan (Deva) – Ioan Corb și Radu Pascu (ambii din Oradea)

Observatori FRF: Dan Miholcea (Borșa) și Ion Zare (Oradea)

Un comentariu

  1. Fiind un suporter si al Nationalului Sebis,abia astept cele 3 puncte din cazul Keita la sebiseni,pentru ca contracandidatele sa nu mai viseze la ,,cai verzi,,….Resita spre ex a marcat la primul sut dupa reluarea din min.20 la Galtiu…curva-i lumea….!D-le Cojocaru trebuie batuti cei de la Giarmata,ca in tur numai tu puteai pierde acolo in finalul meciului respectiv.Iti reamintesc Cojocare jocul militaresc al galdenilor cand am pierdut recent cu 1-0 si galdenii se si vedeau in B si cantau,cantau ca au oprit pe Sebis !Ma bucur de asemenea ca Tucudean a luat aparare prietenului Cr.Pacurar contra celor care i-au contestat CD,caruia ii spun ca Dan Apolzan de la licente e din Sebes si e cunostinta a sotiei mele inca de cand era profesor de sport la liceul Blaga din Sebes.Hai UTA,Hai Sebisul !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button