National Sebis

Debut de campionat pe placul sebișenilor și: „Oricum trebuia să jucăm cu toate și să scoatem maxim pentru îndeplinirea obiectivului, promovarea”

Gruparea terță de pe malul Crișului Alb începe noua ediție de campionat într-o deplasare din care s-a întors cu mâna goală în această primăvară. CNS Cetate Deva pare un adversar redutabil pentru Național Sebiș în prima etapă, însă Călin Cojocaru susține că băieții pregătiți de Alin Chița sunt pregătiți de „război”. „Poate că Deva a mai pierdut doi-trei jucători importanți, dar rămâne o echipă bună, periculoasă. Asta nu înseamnă că ne temem de ea, sau că nu țintim cele trei puncte încă din prima etapă. De fapt, la obiectivul pe care ni l-am propus, iar acela este, fără îndoială, promovare, trebuie să scoatem maxim din orice meci. Și, oricum ar fi trebuit să jucăm cu toți adversarii în această toamnă. Cu Șirineasa și Lipova chiar ne doream să jucăm cât mai repede. Chiar dacă se va baza pe mulți fotbaliști buni, cunoscuți, echipa din Vâlcea nu cred că va fi închegată până în etapa a doua, iar cei din Lipova s-ar putea să nu-și integreze complet juniorii până ce vine la noi, în etapa a patra. Dar, repet, nu ne uităm prea mult la ordinea adversarilor, ci mai degrabă la maniera în care ne vom prezenta noi meci de meci, indiferent de echipa pe care o vom avea în față”, a spus Călin Cojocaru.

La prima vedere, care ar fi contracandidatele Sebișului la locul 1 promovabil? „Sunt 6-7 echipe ce se pot bate cu șanse aproximativ egale pentru prima poziție, dar eu zic că lupta se va da până spre final între Sebiș, Reșița, Lugoj și, mai nou, la ce investiții importante se fac acolo, Șirineasa. Oricum, seria mi se pare mai echilibrată decât anul trecut, ceva mai ridicată valoric, însă suntem pregătiți să-i facem față”, a adăugat managerul Naționalului, singurul reprezentant al unei grupări arădene de Liga 3-a la stabilirea țintarului noii ediții de campionat, de azi, de la Casa Fotbalului.

Programul turului la Național Sebiș arată astfel:

Etapa I: Deva – Sebiș

Etapa a II-a: Sebiș – Șirineasa

Etapa a III-a: Giarmata – Sebiș

Etapa a IV-a: Sebiș – Lipova

Etapa a V-a: Craiova 2 – Sebiș

Etapa a VI-a: Sebiș – Ghiroda

Etapa a VII-a: Reșița – Sebiș

Etapa a VIII-a: stă

Etapa a IX-a: Becicherec – Sebiș

Etapa a X-a: Sebiș – CNP Timișoara

Etapa a XI-a: Lugoj – Sebiș

Etapa a XII-a: Sebiș – Cermei

Etapa a XIII-a: Hermannstadt 2 – Sebiș

Etapa a XIV-a: Filiași – Sebiș

Etapa a XV-a: Sebiș – Bălești

Comentarii Facebook

3
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close