National Sebis

Săulescu a ajuns la „cota 14” și țintește revanșa cu Lugojul: „Pentru astfel de meciuri m-am făcut fotbalist”





Chiar dacă la finalul stagiunii punctele cu „puștii” tricolori nu vor conta în clasament, sebișenii au ținut la imaginea formației ce luptă pentru vârful clasamentului și s-au impus pe Bega.  Nu a fost deloc o partidă ușoară, căci gazdele reușiseră la un moment dat să întoarcă rezultatul, dar experiența și valoarea superioară și-au spus în final cuvântul.

Dragoș Săulescu a fost din nou decisiv pentru gruparea de pe Crișul Alb cu o „dublă”. „A fost un meci greu, așa cum ne și așteptat, de altfel. Am deschis scorul rapid, dar pe final de repriză ne-au taxat. La pauză am fost luați la întrebări de antrenorul nostru, care nu admitea alt rezultat decât victoria în fața unor copii, chiar dacă aceștia sunt din ce în ce mai buni și curajoși pentru vârsta lor. Așa că am intrat motivați după pauză și nu le-am dat speranțe. Am avut destule ocazii, am marcat golul meu cu numărul 14, iar Sebi Tătulea a avut o realizare frumoasă, spectaculoasă, ce ne-a permis să ne atingem scopul astăzi. Suntem cu moralul ridicat și pregătiți de meciul de săptămâna viitoare, de acasă, cu Lugojul”, a menționat mijlocașul lateral al Sebișului.

Dacă mâine se întâlnesc celelalte două formații din „careul de ași”, în Reșița – Șirineasa, la finalul săptămânii viitoare e un alt derby în această zonă: Sebiș – Lugoj, iar Săulescu vorbește despre revanșă. „Astăzi, ne-au lipsit suspendații Dumitrache, Siminic și Szilard Vereș, dar vom fi toți la următorul meci pe care îl vom pregăti cu maximă seriozitate, cel cu Lugojul. Aceste partide sunt cele care mie personal îmi plac, penrtu astfeld   meciuri m-am făcut fotbalist și o să dau totul din mine și echipa mea să câștige. În tur am pierdut la Lugoj, încă mai am gustul amar al ratării mele din debutul partidei, singur cu portaru. Poate, dacă marcam atunci, alta era soarta meciului. Trebuie să câștigăm, vrem să ținem aproape de Reșița și să luăm distanță față de Lugoj. Ne dorim să vină lume multă la meci, să ne sprijine, împotriva unei formații cu un antrenor foarte bun și jucători care pot face oricând diferența ca Bozian și Velici. Întâmplător sau nu, ambii au jucat la Sebiș. Au dat multe goluri și aici și au adus satisfacții Naționalului iar acum au întors armele, vin din postură de adversari. Promitem să facem un meci mare, să bucurăm suporterii și să luptăm în continuare pentru locul 2 deocamdată”, a adăugat poate cel mai bine cotat fotbalist al divizionarei terțe de pe malul Crișului Alb.

Fiindcă a suspendat cu ocazia partidei în care s-a înregistrat scorul campionatului, Sebiș – Mama Mia 16-1, Săulescu a fost întrecut în clasamentul marcatorilor Naționalului de Marco Enciu, care are 16 reușite stagionale.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button