Crisul Chisineu-Criș

Crișul și Bustuchinul intră în arenă pentru obiectivul promovării în Liga 3-a! Abrudean: „Să demonstrăm că suntem mai buni în cele două manșe!”





Campioanele județelor Arad și Gorj se duelează, în sfârșit, pentru un loc în Liga 3-a. Fiind evident că atât Crișul Chișineu Criș vor termina pe primul loc, declarațiile mai mult sau mai puțin războinice au început încă din iarnă, după tragerea de sorți de la FRF. Între timp, cele două grupări s-au studiat reciproc, ajungând să se cunoască destul de bine înaintea unei duble manșe pe muchie de cuțit ce începe cu partida de sâmbătă, din orașul de pe Crișul Alb.

Formația „alb-albastră” a avut un parcurs perfect în cele 15 partide de campionat, pe care, cu excepțiile numite Pecica și Socodor, le-a câștigat de la două goluri în sus. De altfel, Crișul a avut o medie 4-5 goluri în retur și dă golgheterul absolut al județului, pe Nicu Modan, ajuns la 48 de reușite. Aici le includem și pe cele de Cupă, singura competiție unde formația lui „Știli” Abrudean a clacat exact în finală. Se întâmpla în urmă cu două săptămâni în fața Zăbraniului, dar „șocul” a fost absorbit și tratat cu antrenamente și ultimele reglaje tactice. „Ne așteaptă două meciuri cu încărcătură, în care trebuie să demonstrăm că suntem echipa mai bună. Vom încerca să profităm de avantajul terenului propriu în prima manșă, să nu primim gol, dar, repet, și mai important este să fim mai buni decât adversarii noștri la finalul celor 180 de minute, plus eventuale prelungiri și, dacă e nevoie, și penalty-uri. Întâlnim un adversar solid, echilibrat în toate compartimentele, care nu întâmplător nu a pierdut cu nimeni în campionatul din Gorj. Ca și noi, au fost învinși doar în Cupă, dar încă din faza semifinalelor, iar Turceniul a câștigat clar, cu 3-0. Este clar că fiecare echipă va avea strategia ei pentru aceste două manșe, va fi important să gestionăm bine fiecare moment al jocului, căci pare un baraj în care diferența o pot face detaliile. Avem experiența de partea noastră, dar știm că nu e suficient. Trebuie să stăm bine la toate capitolele pentru a trece de echipa din Bustuchin, care, din câte se pare, își dorește la fel de mult, această promovare. La noi nici nu mai are rost să vorbim, promovarea a fost cuvântul de ordine din vara anului trecut încoace, iar noi, stafful tehnic și jucătorii, vom face totul să o reușim”, spune antrenorul Adi Abrudean.

Câştigătoarea Ligii a IV-a Gorj, Petrolul Bustuchin, a terminat fără înfrângere actualul sezon competiţional. Trupa „galben-albastră” a înregistrat doar două rezultate de egalitate și a avut 11 puncte peste locul 2, ocupat de Știința Turceni. În condițiile în care au bifat şi 5 victorii la „masa verde”, petroliștii se pot lăuda cu un golaveraj impresionant: 128 de goluri marcate şi doar 9 primite. Totuși, inferior Crișului ce a terminat cu 133-10. Apoi, golgheterul Gîlcescu s-a oprit la „cota” 28 de reușite stagionale. „Pornim cu șanse 50-50 % în acest baraj cu Crișul, depinde mult de forma de moment a echipelor. Suntem două formații combinative, care pun mingea jos, eu cred că va fi un meci spectaculos. Nu venim să ne apărăm și suntem încrezători în șansa noastră încă din acest prim meci”, a menționat Mihai Dinu, antrenorul celor de la Bustuchin, care a stabilit încă de joi „cartierul general” al echipei sale, la Ineu. Cum deplasarea susținătorilor echipei adverse e gratuită, e de așteptat să ajungă pe arena „Crișul” aproximativ 100 de bustuchineni.

Partida e programată sâmbătă, 23 iunie, de la ora 18, pe arena „Crișul”. Atmosfera va fi întreținută de MC-ul orădean, Victor Mihalcea, ultimul eveniment sportiv la care a participat acesta fiind cel de acum trei săptămâni, „Uniți opentru Neșu”.

Formații probabile:

Crișul Ch. Criș:  Mucha – Ciornei, Al. Pavel, Fl. Lazăr, C. Maghici – Ember, Clej, Fl. Gâlcă – Piț, Modan, Cigan.

Petrolul Bustuchin: Constantinescu – Vulpe, Cebuc, Ursu – Vasile, Stegaru, Gavrilescu, Dumbra, Almăjan – Baros, Gîlcescu.









3 comentarii

  1. Speram ca va intra Crisul in liga a 3 a , ar fi pacat de munca depusa, la ora actuala pentru Chisineu-Cris liga a 4 este depasit si speram sa vedem meciuri de liga a 3 a din toamna. Crisul este puternic in deplasare si la un scor strans de acasa.Daca cumva nu va reusi sa promeveze acuma se duce dracului toata munca depusa si probabil se va merge pe o varianta low cost care pe noi care suntem spectatori nu cred ca ne intereseaza.Deci totul pentru calificare in liga a 3 a .SUCCES BAIETI.Bafta Dani, nu va lasati provocati la fotbal trebuie castigat meciul in teren.

    0
    0
  2. Ma intreb oare era necesar sa puneti bilete la meci ? Trebuia lasata intrarea libera. Nu va imbogatiti acum din meciul asta.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button