Arhivă articole

iunie 2018
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Gol și assist pentru căpitanul Pavel: „Să rămânem concentrați, Crișul merită o echipă în Liga a 3-a!”


Crișul își poate face planuri de Liga 3-a după prima manșă a barajului de promovare cu Petrolul Bustuchin. Dincolo de succesul clar, „alb-albaștrii” au lăsat impresia unei formații foarte solide în defensiva condusă de căpitanul Alin Pavel. Prezența acestuia în dubla cu gorjenii era incertă în urmă cu două săptămâni, dar, în cele din urmă, fostul fotbalist al celor de la FC Olt sau Șoimii Pîncota a revenit cu un meci excelent pe ambele faze ale jocului. „Am avut mici probleme înainte de penultima etapă, am stat două săptămâni, am făcut o recuperare bună. Am intrat în antrenamente de săptămâna trecută și m-am simțit destul de bine, dovadă că am rezistat tort meciul pe teren”.

Dacă meritul pentru succesul clar e meritul întregii echipe, cu golurile au fost responsabili doi jucători. Modan a înscris după două erori ai lui Cebuc, dar și o deviere lucrată la antrenamente a lui Pavel. Apoi, golgheterul Crișului s-a revanșat cu așezarea cu pieptul de la golul patru înscris chiar de căpitanul „alb-albaștrilor”. „Este un rezultat bun, dar ar fi total neprofesionist să deschim deja șampania. Mai avem un joc în deplasare, trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate. Sigur, nu putem fi ipocriți și să afirmăm că rezultatul de azi nu este excelent și nă dă șanse destul de mari de promovare, dar trebuie să rămânem concentrați. Mergem la Bustuchin să jucăm la victorie, pentru asta ne pregătim tot timpul. Dacă promovăm, cu susținerea comunității, a oamenilor care au umplut tribunele, noi, jucătorii, sigur că ne-am dori să continuăm aici. Chișineu-Criș merită o echipă în Liga 3-a”, a mai spus fundașul de 31 de ani, susținut din tribună și de soția sa.

Întrebat cât este de ușor pentru echipă să beneficieze de un golgheter pur sânge precum Nicu Modan, Pavel a adăugat: „Meritul său este foarte mare. Se pregătește foarte bine, are putere, are execuții excelente. Dar, nu trebuie să uităm că, pe lângă el, îi mai avem în atac și pe Cigan și Alin Mihai, toți trei jucători de careu foarte buni, care ar putea juca oricând cel puțin în Liga 2-a”.

 

8
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.