27/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Portarul Munteanu, prima achiziție a Crișului pentru Liga 3-a! Lazăr a făcut pasul în spate, iar clubul s-a mai despărțit de trei jucători

Dintr-un moment într-altul, pe site-ul Federației Române de Fotbal urmează să se afișeze decizia Comisiei de Etică și Disciplină referitoare la scorul din returul barajului de promovare dintre Crișul Chișineu Criș și Petrolul Bustuchin. În absența Ambulanței la teren și neînceperea meciului de sâmbăta trecută, aceasta nu poate fi decât 3-0 în favoarea campioanei județene arădene, care, cu scorul general de 7-0, va fi admisă oficial în eșalonul terț.

După cum recunoșteau chiar sâmbătă, cei de la Chișineu Criș spuneau că se vor pune rapid pe treabă privind strategia pentru primul campionat de Liga 3-a după o pauză de 34 de ani. Înainte de toate, trebuie spus că Florin Lazăr, a făcut un pas înapoi. De altfel, fundașul orădean de 38 de ani a avertizat încă din iarnă, când a venit la Crișul, că nu va mai continua și la nivelul Ligii a 3-a și așa s-a întâmplat. „Am mai decis să ne despărțim de fundașii laterali Drăgan și Morariu, dar și de mijlocașul Covaci. Le mulțumim tuturor pentru aportul adus la promovarea echipei și le dorim baftă pe mai departe”, a transmis Daniel Cherecheși.

Dar, managerul nou promovatei de pe malul Crișului Alb a operat și primul transfer al verii. Dalin Alexandru Munteanu (21 de ani), fost portar al celor de la Național Sebiș în sezonul 2016-2017, a semnat cu „alb-albaștrii”, creându-i o concurență serioasă lui Mucha. Fotbalistul crescut de CSS Drobeta Turnu Severin apărase poarta Ripensiei în Liga 2-a în turul campionatului, dar o accidentare gravă l-a scos din circuit până la finalul stagiunii.

6
0