31/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Mărgărit: „După ce am legat două înfrângeri, chiar avem probleme și trebuie să ne revenim”

După plecarea golgheterului Dragoș Săulescu la Școlar Reșița, managerul Cojocaru nu a găsit variante externe bune de a-l înlocui pe atacantul de bandă dreaptă, așa că a apelat la una internă, și l-a folosit pe Daniel Mărgărit, alt gorjean talentat, reprofilat de pe postul de vârf. A fost o alegere potrivită, după cum afirma și tehnicianul sebișean: Daniel Mărgărit a jucat în bandă dreaptă, un post neobișnuit pentru el, dar a făcut-o foarte bine. Este un jucător serios care își face treaba bine acolo unde joacă.”  Totuși, golul a fost dat cu capul ca un vârf veritabil după un corner perfect executat de Ruță.

„A fost un meci bun, s-a jucat pe contre. Am avut meciul în mână, am reușit chiar eu să marchez un gol frumos cu capul, dar am fost egalați la o greșeală de marcaj după care am vrut să revenit însă nu am reușit și din contră am recidivat în greșeli și am permis adversarului să mai marcheze de două ori. Am căzut psihic după ce am luat primul gol și nu am mai avut luciditate.  Nu prea suntem învățați să nu conducem noi, să pierdem nici atât. Iar acum, după ce am legat două înfrângeri, una în cupă și alta în campionat, chiar avem probleme și trebuie să ne revenim rapid, la meciul de vinerea viitoare de acasă cu Dumbrăvița. Nu concepem alt rezultat decât victoria.” ne-a declarat Mărgărit după partidă.

Atacantul este la Sebiș din luna ianuarie a acestui an, fiind transferat de la Șirineasa (actuala Energeticianul).

3
0
%d blogeri au apreciat: