Lazăr s-a despărțit de Reșița și a semnat cu Crișul

Lazăr s-a despărțit de Reșița și a semnat cu Crișul

Chiar în ultima zi de transferuri, Crișul Chișineu Criș și-a completat lotul cu un junior care ar putea face diferența în Liga 3-a. Este vorba despre Dennis Lazăr, care s-a despărțit de CSM Școlar Reșița chiar după meciul cu echipa de pe Crișul Alb, încheiat la egalitate: 2-2. După toate probabilitățile, „divorțul” a fost provocat de trupa din Valea Domanului ca urmare a revenirii acasă, de la Voluntari, a lui Bogdan Szijj, care evoluează chiar pe postul de fundaș dreapta, acolo unde Lazăr a fost titularizat de Benga atât în Cupă, cu Energeticianul, cât și cu Crișul.

În fine, conducerea proaspăt divizionarei terțe arădene s-a mișcat repede, a obținut și acordul clubului Atletico și l-a legitimat pe fotbalistul de 20 de ani. Mai departe, rămâne de văzut cum va gestiona Adrian Abrudean problema celor doi juniori de 20 de ani din lot, de altfel colegi de generație la UTA (Atletico), Ionuț Ianc (autor al tuturor celor patru goluri ale Crișului în meciurile cu Cugirul și Reșița) și Dennis Lazăr  (cu minute strânse in alb-rosu în Liga a 2-a), în condițiile în care regulamentul obligă formațiile de Liga 3-a să alinieze cel puțin doi fotbaliști de ’99 și doar unul de ’98.

În etapa cu numărul trei al seriei a IV-a a eșalonului terț, Crișul găzduiește co-liderul, FC Avrig, formație ce a strâns maxim de puncte până acum. Partida e programată sâmbătă, de la ora 17, prețul unui bilet fiind de 5 lei. Totodată, încă se mai vând abonamente pentru meciurile de acasă ale lui Modan et. comp. în sezonul 2018-2019 a Ligii a 3-a contra a 50 de lei.

Facebook Comments
4
0

2 comentarii

  1. Avatar

    Foarte bine,macar este acasa baiatul si are posibilitate sa joace fara presiune.
    Dubios cat de usor l-au exclus…..oare din nou Lolea?Becali-ul fotbalului Resitean?
    Cine altcineva?L-or fi banuit de blat pe Lazar,sau ce naiba au avut tocmai cu el,direct exclus din lot si plecat imediat….

    2

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Si plecat imediat taman la Cris . Ciudata chestie. Dar e bine ca nu a ramas de caruta copilul.

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.