National Sebis

Șase din cele 7 noutăți ale Sebișului sunt fundași, iar Todea nu se oprește aici cu achizițiile: „Îi așteptăm să semneze!”





Național Sebiș a intrat sub „bagheta” lui Cristian Todea odată cu reunirea de astăzi. Fostul antrenor al UTA-ei a avut un prim contact cu toți componenții lotului, între care se află și șapte fotbaliști noi. „Dulăul” e interesat în special de întărirea apărării, așa că șase dintre „piesele” proaspete evoluează în acea zonă a terenului.

Așa cum v-am informat deja, la Sebiș au ajuns ex. ineuanul Florin Teședan, dar și colegii de generație de la UTA 2000, Alex Deliman și Răzvan Onuțan. Tot pentru centrul defensivei e luat în calcul și Cristian Lezeu, fratele de 21 de ani al lui Alex Lezeu, de la Crișul Chișineu Criș, ultima oară jucător la Bihorul Beiuș. Și pentru banda stânga, Todea a primit întăriri în Gabi Amariei (20 de ani, ex. Ceahlăul) și Eduard Cornea, fiul fostului antrenor devean, Sorin Cornea. La mijlocul terenului, Todea contează pe calitățile lui Florin Mateucă, fostul „decar” al Mailatului, care s-a pregătit în toamnă cu UTA.

În rest, la prima ședință de pregătire a anului, Cristi Todea și Cosmin Merșca au mai contat pe: Horvat, G. Gakos, Ruță, Susan, Petculescu, Mărgărit, Szekely, Enciu, Ciochină, Rugină, Goșa, Pop și Cl. Vereș. Pîslaru și-a anunțat întârzierea, iar Poștoarcă încă nu e pregătit să reintre în efort după operația de ligamente suferită spre finalul anului trecut.  „Am mai avea nevoie de cel puțin un fundaș central și un închizător. Eu zic că i-am și identificat, dar îi așteptăm să și semneze și să se apuce de treabă alături de noi”, a punctat noul tehnician al „alb-albaștrilor”.

Fiindcă sebișenii ar fi trebuit să se reunească în urmă cu o săptămână, Cristi Todea accelerează puțin pregătirea, iar peste exact o săptămână elevii săi intră în regim de cantonament la baza sportivă „Crișana”. Victoria Zăbrani (6 februarie), Crișul Chișineu Criș (9 februarie), Ripensia/ASU Poli (16 februarie) și ACS Ghirioda și Giarmata Vii (23 februarie) sunt ceilalți  adversari ai sebișenilor în perioada de iarnă.









2 comentarii

  1. Se zvoneste ca nu va mai fi nici un contract intre Sebis si Todea….. ne informeaza si pe noi cineva?????????? Sunt jucatori adusi de alti antrenori acolo??????????? Forta UTA!!!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button