Crisul Chisineu-Criș

Crișul a scăpat printre degete două puncte, la Ghiroda! Abrudean: „Fotbalul se joacă până în ultimul minut, trebuie să învățăm din greșeli”





În ciuda problemelor de lot avute la debutul în noul sezon, Crișul Chișineu Criș a fost foarte aproape de un succes pe un teren dificil, cel de la Ghiroda și Giarmata Vii. Fără Modan, Ciornei și Susan, „alb-albaștrii” au fost pragmatici în județul vecin, dar au avut și puțină șansă la finalizarile din poziții bune ale timișenilor, care – printre altele – au avut și două bare.

Budur și Suslak au oferit iluzia unui succes cu atât mai mult cu cât scorul de 0-2 s-a păstrat până în minutul 81, iar reușita de 2-2 a venit chiar la ultima suflare, din capul fostului prim divizionar polist, Cristi Bocșan. „Se poate spune că am pierdut două puncte mari la ultima fază. Aspectul jocului a fost dominat de echilibru, s-au întâlnit două echipe destul de bune pentru acest nivel. Din păcate, am resimțit lipsa lui Modan, sunt convins că era altfel cu el în teren. Am improvizat cu Teședan, dar el nu este vârf de meserie. Una peste alta, îi felicit pe băieți pentru că au depus un efort fizic extraordinar. Venim și noi și adversarul după o pauză lungă fără jocuri oficiale și știam că va fi un debut foarte greu. Îmi pare rău pentru rezultat, am avut victoria în mână, dar asta este fotbalul, se joacă până la ultimul minut. Am luat două goluri ușoare și trebuie să învățăm din aceste greșeli, să încercăm să corectăm ce este de corectat și să mergem mai departe”, a spus Adrian Abrudean la finalul disputei din județul vecin.

Crișul a terminat în zece partida, după ce arbitrul Pascu a considerat ca intrarea lui Nistor este de roșu direct. „Nu am nimic de reproșat arbitrajului, nu cred că a influențat rezultatul. Poate că la Nistor se putea da doar un galben, dar – până la urmă – nu arbitrii au decis acest rezultat. Trebuia să avem un avans mai mare și să câștigăm acest joc”, a adăugat „Știli”.

Chiar dacă a luat gol la ultima fază, portarul de 19 ani al Crișului a avut o prestație pozitivă. „Vreau să-l felicit pe Zamfir pentru câteva intervenții bune, este un portar talentat. Îi felicit și pe adversari pentru cum au jucat și a ieșit un meci dârz din care noi am avut de pierdut după aspectul rezultatului”, a încheiat Abrudean.

Sorții au vrut ca echipa de pe Crișul Alb să se întoarcă tot în Timiș pentru runda secundă. Weekendul următor, „alb-albaștrii” sunt oaspeții celor de la ACS Poli, când cel puțin Ciornei ar trebui să fie la dispoziția staffului tehnic. În schimb, Nistor va absenta și el, fiind suspedat, iar Susan va fi sigur scos din circuit încă cel puțin 12 zile după ce a fost diagnosticat cu coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button