24/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Viorel Vancea și-a intrat în pâine la Crișul: „Nu stricăm ceva ce merge, antrenorul și jucătorii vor avea toate condițiile să rămână pe această linie a victoriilor”

După schimbarea administrației locale la Chișineu Criș, clubul sportiv trece și el prin transformări. Deja nu mai e un secret că echipa de hanbal feminin nu va mai susținută de la bugetul local și va fi retrasă din Liga Florilor, în timp ce formația de fotbal din Liga 3-a va fi finanțată la același nivel.

 

Impresionat de echipă în meciul cu Ghiroda: „Erau pe val, pe undeva e păcat că se întrerupe campionatul”

Sau cel puțin asta susține Sebastian Mann, noul președinte al Consiliului de Administrație al clubul, dar și Viorel Vancea (58 de ani), manager general în locul lui Daniel Cherecheși. Fostul mijlocaș ofensiv al celor de la UTA, FC Bihor sau Universitatea Craiova mai trebuie validat în „extraordinara” de mâine a Consiliului Local, însă se poate spune că și-a intrat deja în pâine la Crișul. „Alături de prietenul meu, Alin Drăgan, important om de fotbal din oraș și fost jucător la cel mai înalt nivel în România, dar și campion al Ungariei cu MTK, vrem să manageriem cât mai bine și eficient echipa de fotbal. E clar că nu vom strica ceva ce merge, iar antrenorul și jucătorii au demonstrat prin rezultate și prestații că merită toată încrederea noastră. S-au închegat împreună, sunt o familie, vor avea toate condițiile să rămână pe această linie a victoriilor. Am vobit cu Adi Abrudean, mă voi și întâlni cu el în aceste zile și vom stabili împreună strategia pentru perioada ce urmează. O să-i aduc jucătorii pe care îi solicită, vrem să fim cât mai competitivi și în retur pentru a aborda la victorie fiecare meci și, bineînțeles, și partidele de baraj, dacă vom ajunge acolo. Vrem să ne facem treaba profesionist, mai departe e treaba conducerii orașului cum vom gestiona lucrurile din vară”, ne-a declarat Vivi Vancea, care a asistat din tribună la meciul „alb-albaștrilor” cu Ghiroda și Giarmata Vii (scor 2-1): „E singurul meci al Crișului la care am asistat până acum și mi-a plăcut ce am văzut. Echipa a jucat bine, a avut ocazii, a stat bine și fizic, este pe val. Pe undeva, e păcat că se întrerupe campionatul, dar vom lucra încă de pe acum pentru la primăvară”.

Noul manager al grupării de pe Crișul Alb dorește să se mai implice și în sectorul juvenil. „Clubul are echipe de copii și juniori mici, însă doresc să fac și o grupă mare, de jucători de 16-17 ani. Vom încerca să alimentăm cu copii din pepinierea noastră prima echipă, antrenați, bineînțeles, de antrenori școliți din Chișineu Criș. Până una alta, o să menținem relațiile bune cu UTA, am și eu o ușă deschisă acolo și, dacă antrenorul dorește, o să încercăm să mai luăm un junior-doi de la echipa fanion a Aradului. Dar, mai e și varianta colaborării cu alte Academii din zonă și nu numai. Sunt om de fotbal și-mi voi pune toată priceperea și experiența acumulată în slujba clubului din Chișineu Criș”, a adăugat Vancea.

Cherecheși, la ceas de despărțire: ”Sufletul meu va rămâne alb – albastru”

În paralel, după ședința de luni, când noul Consiliu de Administrație al clubului a decis schimbarea sa din funcție, Daniel Cherecheși a transmis un mesaj public pe contul său de Facebook:

”Azi fiind ziua in care ma despart de Crișul , vreau sa mulțumesc celor care au sprijinit in acești 4 ani minunati activitatea clubului , in special Domnului Primar Burdan , omul care a avut deschiderea și a asigurat toate condițiile pentru performanța , CL Chișineu Cris , Gualapack Nadab , HAI Extrusion , minunaților suporteri , prietenilor … nu “prietenilor“ și celorlalți parteneri ai clubului.

2016-2017 Vicecampioni județeni

2017-2018 Campioni județeni , câștigători ai supercupei României ( faza județeana ) , promovare liga a 3 a

2018-2019 – locul 6 – liga 3 a

2019-2020 – locul 3 – liga 3 a

2020-2021 – campioni de toamna – liga 3 a

Vreau sa mulțumesc jucătorilor, antrenorilor, colaboratorilor din cadrul clubului, aceste rezultate sunt datorită vouă.

Mulțumiri speciale vreau sa ii aduc actualului antrenor Adi Abrudean, omul care și-a pus serios amprenta pe rezultatele acestui club.

Deși drumurile noastre se despart , sufletul meu va rămâne alb – albastru 🤍💙

Succes noi conduceri și celor din spatele schimbări mele le recomand sa fie mai buni !

Forza Crișul”

3
0
%d blogeri au apreciat: