Auto-moto

Gergely, Bercea și Căpățînă – piloții arădeni remarcați de Federația Română de Motociclism în anul pandemic 2020





Federația Română de Motociclism și-a făcut bilanțul și în sezonul pandemic 2020, mai sărac în competiții, dar – totuși – mai viu decât alte sporturi. Printre protagoniști se află și arădeanul Attila Gergely, clasat pe locul 1 în Cupa Federației Române de Motociclism la Supermoto 2020 – clasa SM Amatori. „Sezonul acesta a fost unul dintre cele mai grele. Nu m-am putut antrena și totul s-a desfasurat într-o perioadă foarte scurtă, iar aceasta s-a simțit și în organizarea curselor. Mulțumesc pentru susținere Mate Gavril și mulțumesc iubitei mele Uzun Gabriela”, spune sportivul legitimat la Arici Supermoto Arad.

Totodată, Alin Savu Bercea este vicecampion național al României la Endurocross 2020 – clasa ATV PRO – Clubul Lion Racing Team Sebiș, iar Olimpiu Căpățînă s-a clasat pe locul III în Campionatul Național al României la Endurocross 2020 – Clasa ATV PRO – Clubul Lion Racing Team Sebiș. „În anul 2020 am participat la primul meu Campionat Național al României la Endurocross la categoria ATV Pro și am reușit performanța de a termina printre primii trei concurenți. Pentru mine înseamnă foarte mult acest lucru pentru ca am vazut la ce nivel mă aflu concurând cu unii dintre cei mai buni atv-iști din România. A fost o experiență excepțională. Mă simt foarte implinit si sper ca in 2021 să progresez și mai mult de atât”, a declarat, la rându-i, Olimpiu Căpățînă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button