Crișul – Lipova – e derby în turul trei al Cupei României! Pop: „Ne interesează campionatul” v.s. Mann: „Vrem să câștigăm, mai ales că jucăm acasă”

Până la intrarea UTA-ei în Cupa României, singurele echipe arădene rămase în competiție se vor înfrunta între ele. Învingătoare în turul 2 cu același scor, 0-1, în deplasările de la Sânmartin (cu Băile Lotus Felix) și Dumbrăvița, Crișul Chișineu Criș și Șoimii Lipova își dispută biletele pentru turul 4 pe arena „Aurel Ardelean”. Cele două grupări s-au înfruntat în competiția KO și în sezonul precedent, câștig de cauză având „șoimii” cu scorul de 0-2.
Disputa va avea loc marți, 24 august, de la ora 17,30 și asta pentru că Lipova și-a programat jocul din prima etapă a Ligii a 3-a, cea de acasă cu Ghiroda și Giarmata Vii, vineri. „Mi-era teamă să nu jucăm cu Ripensia, altfel era mai aproape Crișul de CA Oradea. Puteam prinde chiar și Periamul, dar asta e, va fi un derby arădean în prefața primei etape. Noi ne axăm pe campionat, cupa o lăsăm în grija altora, dar nu ne predăm chiar așa ușor. Crișul este o echipă puternică, e clar că are valoare de top 4 în seria a opta, va fi un meci bun. Pe noi ne interesează mai mult campionatul, la trei zile după acest meci de Cupă vom avea prima etapă acasă, cu Ghiroda și vrem să începem cu dreptul acest nou campionat”, a spus Radu Pop, președintele lipovanilor la aflarea adversarului din turul trei.
Așadar, la 6 zile după UTA (în amicalul de azi, de la Sânnicolau Mic), Crișul dă piept și cu a doua cea mai bine cotată formație din fotbalul arădean, câștigătoarea seriei a 8-a Ligii a 3-a. „Eram convins 90% că vom juca cu Lipova, nu e nici o surpiză, suntem singurele rămase în Cupă din județul Arad. Noi ne dorim să câștigăm, mai ales că jucăm acasă. Financiar și ca lot stau mult mai bine decât noi, s-au întărit, inclusiv cu Suslak care a evoluat foarte bine la noi. În Cupă am câștigat cu Sânmartin, am văzut o schimbare în bine la echipă și am vrea să continuăm tot așa. Va fi un tur de forță în acea săptămână, meci de cupă și apoi etapă. Sigur și în prima etapă de campionat vrem să batem la Cermei, unde nu am câștigat în ultima perioadă, ne vom mobiliza și am încredere în banca tehnică și în băieți că vom face două rezultate foarte bune”, a anticipat și Sebastian Mann „duelul” de Cupă
Programul complet al turului 3 al Cupei României, 24-25 august, ora 17.30, este următorul:
Şomuz Fălticeni – Dante Botoşani
Huşana Huşi – Ştiinţa Miroslava
CSM Focşani 2007 – Aerostar Bacău
Pescăruşul Sarichioi/AFC 1919 Dacia Unirea – Suporter Club Oţelul Galaţi
Metalul Buzău – AS FC Buzău
CS Năvodari – Unirea Constanţa
SC Popeşti-Leordeni – Unirea 04 Slobozia
Recolta Gheorghe Doja – Agricola Borcea
Progresul Spartac/CSA Steaua – Concordia Chiajna
CS Tunari – FC Metaloglobus
CSO Plopeni – ACS Petrolul 52
SR Municipal Braşov – Fotbal Club Braşov
Voinţa Stremţ – CSC 1599 Şelimbăr
FC Pucioasa – Unirea Bascov
Sporting Roşiori 2008 – CSM Slatina
ACSO Filiaşi – Vediţa Coloneşti
Pandurii Lignitul – Viitorul Pandurii
Jiul Petroşani – CS Hunedoara
Progresul Ezeriş – CSM Reşiţa
Avântul Periam – SC FC Ripensia
Crişul Chişineu Criş – Şoimii Lipova
AFC Odorheiu Secuiesc – Unirea Ungheni 2018
Sănătatea Cluj – Universitatea Cluj
Gloria 2018 Bistriţa – Unirea Dej
CAO 1910 – SCM Zalău
ACS Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare

