Frontiera Curtici - arhivă liga 3

Arbitrul Nagy a făcut jocurile cu două eliminări în Curtici – Pobeda 1-2! Anca: „Una s-a jucat 11 contra 11, apoi…” v.s. Vasilcin: „Trebuia să vină această victorie” + FOTO





Pobeda Star Bîșnov a câștigat în dublă manșă duelul nou-promovatelor din seria a 8-a a Ligii a III-a. Istoria meciului de la Curtici este aparte, fiindcă ea a fost influențată de deciziile exagerate ale arbitrului Andrei Nagy. În minutul 70, la scorul de 1-0 pentru Frontiera, grație primului gol în eșalonul terț al lui Moldovan, „centralul” din Mihăceni (Alba) i-a dat al doilea „galben” al meciului lui Huțanu, considerând că a simulat în careul timișenilor și direct „roșu” lui Varga, pentru injurii. În 11 contra 9, Pobeda, care – oricum – a fost periculoasă și în egalitate numerică, a marcat de două ori (prin Bârză și Budur) pentru un succes de 6 puncte, ținând cont de faptul că în cazul unui eșec ar fi fost ajunsă în clasament chiar de Frontiera.

Anca: „Păcat de efort, mergem triști în vacanță”

Radu Anca și-a găsit cu greu cuvintele la final de meci, căci un succes, pe care echipa sa l-ar fi meritat după ce s-a jucat timp de 70 de minute, i-ar fi adus Curticiului o vacanță de iarnă mai liniștită. Așa, însă, „grănicerii” rămân la 7 puncte peste Periam, în condițiile în care mai sunt de jucat trei partide din sezonul regular, plus un întreg play-out. „Brigada de arbitri a fost tare ciudată astăzi. La faza la care Huțanu a primit al doilea galben, inclusib Bîrză a recunoscut că a pus mâna pe el. Ok, nu dai penalty, dar nu îl elimini pe jucătorul nostru, care nici măcar nu a protestat, nu a cerut lovitură de la 11 metri. Apoi, Varga a înjurat și a fost eliminat, dar câte înjurături se aud în timpul unei partide? Nici măcar nu l-a înjurat pe arbittru, care i-a spus lui Norbi că l-ar fi dat afară și dacă și-ar fi înjurat un coleg. După principiul acesta, toate meciurile s-ar termina 6 contra 6, se mai scapă jucătorii… La golul de 1-1, asistentul a ridicat steagul și a rămas pe loc, am crezut că a semnalizat offside. Și-a amintit că trebuie să meargă spre centru după vreo 10 secunde…În fine, a văzut toată lumea, ceva s-a jucat 11 contra 11 și altceva cu doi oameni în plus la noi. Acolo s-a rupt jocul, era clar că vor veni peste noi și ne vor da goluri. Păcat de efort, erau puncte foarte importante pentru noi. Azi ne-a mai lipsit și Burlă, care e plecat la un turneu la București cu copiii de la UTA și, totuși, am făcut un meci bun. Plecăm triști în vacanță, vedem ce facem din ianuarie încolo. Obiectivul rămâne salvarea de la retrogradare, nu depunem armele”, afirmă Radu Anca, antrenorul celor de la Frontiera Curtici.

Vasilcin: „Dacă nu primeau cele două roșii cred că nu reușeam să câștigăm”

„Bulgarii” câștigă a doua deplasare stagională, tot cu 2-1, precedenta fiind pe terenul „lanternei roșii”, Avântul Periam. „Trebuia să vină această victorie, pentru că ne-am chinuit prea mult, am jucat bine. Am avut și astăzi niște ratări monumentale, avem o problemă, nu putem să marcăm. Ajungem foarte bine în fața porții, dar nu o băgăm în poartă. Mă bucur pentru Budur că și-a revenit acum pe final de an, a jucat foarte bine, dar tot rata, avea doar ocazii. Mă bucur că azi a marcat și am câștigat. Noi suntem o echipă mică, sufletistă, care își dorește să respecte competiția și să jucăm e la egal cu toate echipele. Încercăm să întărim echipa în iarnă, să avem o echipă și mai bună, pentru că la noi vin foarte mulți spectatori și vrem să-i facem fericiți. În primul rând, ne dorim ca ei să vadă un joc frumos, plăcut ochiului. Nu ne-a dat nimeni nici o șansă cu mine antrenor, dar am respectat fotbalul, am făcut trei antrenamente pe săptămână, am muncit și la toate meciurile am jucat de la egal la egal cu adversarii noștri și doar micile detalii ne-au făcut să pierdem”, spune Daniel Vasilcin.

Pe de altă parte, antrenorul – jucător al Pobedei recunoaște că eliminările din tabăra gazdelor au influențat rezultatul final. „Dacă nu primeau cele două roșii cred că nu reușeam să câștigăm. Și așa am ratat din toate pozițiile, noroc cu protarul că a scăpat-o în poartă și ne-am deblocat și noi după aceea. Iarna este un sfetnic bun, toate echipele se vor întări.Odată cu venirea profesorului Sorin Bălu, Periamul o să facă puncte, Curticiul e lângă Arad, pot aduce jucători, dar nici noi nu ne vom lăsa, nu ne place să ne facem de râs pe unde mergem. Acum, la final de an, aș vrea să le urez tuturor <<Sărbători fericite>> și sănătate și să ne vedem cu bine în noul an”, a mai transmis Vasilcin.

Până la finalul sezonului regular, Curticiul mai joacă la Chișineu Criș și Periam și acasă cu Dumbrăvița. Pobeda începe anul cu Periamul acasă, se deplasează apoi la Dumbrăvița și o mai găzduiește pe Pecica.

Galerie FOTO Curtici – Pobeda 1-2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button