Șoimii Lipova

Lipova s-a reunit cu noul cuplu de atacanți, Modan – Capătă! Pop anunță și revenirea ex. utistului Dobrean: „Obiectivul – prezența la baraj!”



După un start modest de sezon, Șoimii Lipova și-a revenit cu o serie de rezultate pozitive, la capătul cărora au și obținut calificarea matematică în play-offul Ligii a 3-a (seria a 8-a), cu trei runde înainte de finalul sezonului regular. Mai mult, obiectivul „alb-albaștrilor” nu poate fi decât accesul la barajele de promovare în Liga 2-a după mutările făcute în această iarnă pe piața de transferuri.

Flavius Sabău va lucra cu cei mai bine cotați atacanți de la nivelul eșalonului terț, când vine vorba despre formațiile din județul nostru. Nicu Modan și Alexandru Capătă le-au părăsit pe Crișul, respectiv Pecica pentru a ridica șansele de accedere ale lipovanilor în Liga 2-a. Totodată, la „șoimii” a mai revenit fundașul Alexandru Nagy, care a jucat la Zalău timp de o jumătate de sezon, iar săptămâna viitoare se va întoarce la echipă și mijlocașul Cristian Dobrean (foto). Dar, în program reintră treptat și Victor Prună, care suferise o operație de refacere a ligamentelor la genunchi și a ratat toată prima parte a prezentei stagiuni. „Astăzi am început cu antrenamentele și vizitele medicale. De la reunire au absentat Filimon, Hațegan și Ban, fiind învoiți pentru a-și rezolva diverse probleme personale. Săptămâna viitoare, revine la echipă și Dobrean, în rest toată lumea e deja pe baricade. Cum am mai spus, obiectivul nostru este să prindem unul din cele două locuri de baraj la finalul play-off-ului. Va fi o luptă grea, vor fi patru echipe foarte puternice, fiecare cu plusurile lor, cu antrenori buni și jucători importanți la acest nivel. Noile achiziții nu înseamnă că suntem deja campioni sau că avem biletele de baraj. Vom avea mult de muncit, de transpirat în fiecare minut la antrenamnte, dar și la meciurile oficiale”, a spus președintele Lipovei, Radu Pop, care îl va avea alături din această iarnă și pe Ciprian Pătroi, în calitate de director sportiv.

Și la capitolul plecări găsim nume destul de importante, în frunte cu Kevin Trabalka și Bogdan Bozian. Gherasim, Dolga și T. Bodri sunt ceilalți trei jucători la care „șoimii” au renunțat în această iarnă.

Șoimii Lipova începe seria amicalelor pe 5 februarie, cu ACS Socodor. Tomnatic ( 9 februarie), Pobeda Star Bîșnov (12 februarie), Zalău ( 16 februarie), CA Oradea ( 19 februarie), Lotus Băile Felix (26 februarie) sunt adversarii din celelalte amicale.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button