Frontiera Curtici - arhivă liga 3

Curticiul a încheiat seria pozitivă în fața Dumbrăviței! Anca: „Am fost naivi la primul lor gol, altfel s-ar fi jucat până la final”







Dumbrăvița a fost echipa începutului de an în C8. Timișenii lui Cosmin Stan au luat maximum de puncte (9) înainte de intrarea în play-out, 6 dintre ele în județul Arad. După 3-0 pe „Motorul”, „alb-verzii” s-au impus cu 3-1 și la Curtici, în fața unei formații care începuse și ea perfect 2022, cu victorii cu Crișul și Periam.


Anca: „,Dacă nu luam golul de 0-1, nu cred că le-ar fi fost ușor adversarilor să ne desfacă”


Soarta partidei s-a decis în repriza a doua, în mare parte la faza golului de 0-1, când vizitatorii au profitat de o situație ce i-a surprins pe „grăniceri”. Cleuță a fost scos din teren pentru îngrijiri și reușita lui Grigoriu a venit exact pe gaura din defensiva gazdelor. Tabela s-a mai modificat doar în ultimele minute, când s-a mai marcat de trei ori pentru victoria fără emoții a Dumbrăviței. „Îmi pare rău că meciul s-a deblocat dintr-o fază în care am și eu o vină. Nu mi-am dat seama că suntem în minus pe dreapta, chiar în apărare, odată cu ieșirea lui Cleuță pentru îngrijiri și până ne-am trezit am luat gol exact pe acolo. Așadar, am fost naivi, iar adversarul a avut meritul că a reacționat rapid și de acolo am fost nevoiți să riscăm și noi din ce în ce mai mult. La un moment dat am scos un mijlocaș și am băgat un atacant, poate, dacă minutele se scurgeau și tabela rămânea 0-0, ar fi trebuit ca oaspeții să riște și poate îi prindeam noi. Dumbrăvița a venit clar după trei puncte, căci doreau să termine pe locul 2, dar și noi ne-am fi dorit să legăm al treilea rezultat pozitiv și nu am fost foarte departe să reușim asta. Repet, dacă nu luam golul de 0-1 așa, nu cred că le-ar fi fost ușor adversarilor să ne desfacă. Deși, a fost evident că au fost mai pregătiți decât noi și, una peste alta, au câștigat meritat. Păcat, am fi dorit să-i facem un cadou lui Norbi Varga, în ziua în care a împlinit 42 de ani, dar îi urăm <<La mulți Ani!>> și tot binele din lume”, a spus Radu Anca.

Antrenorul Frontierei s-a arătat surprins de eșecul intern al Crișului cu Periam, care a redeschis – oarecum – din nou lupta pentru evitarea locului 9. „Nu mă așteptam să bată Periamul, mai ales că cei de la Crișul pierduseră deja două meciuri în acest an. Am înțeles că au avut ocazii clare la 0-0 și au luat un gol întâmplător. Asta e, orcium matematic s-ar mai fi jucat acest campionat în play-out. Mai sunt 24 de puncte puse în joc pentru fiecare echipă, sunt meciuri directe, deci se joacă și la +9 pentru noi, ca și la +12, așa cum aveam înainte de această etapă”, a adăugat fostul mijlocaș al UTA-ei, care pe final i-a oferit bucuria debutului în Liga 3-a lui Fabiano Nedea (16 ani).



Stan: „Mai important decât faptul că intrăm în play-off de pe locul 2 e diferența de puncte pe care ne-am asigurat-o față de locul 4”

De partea cealaltă, Cosmin Stan nu poate decât să fie mulțumit de încă o victorie a echipei sale și locul 2 în clasament. „Prima repriză a fost mai slăbuță. Am fost în control, dar am arătat ca o echipă fără prospețime. Ne-a lipsit foarte mult Martinov la mijloc, pentru că el e jucătorul care schimbă ritmul. La pauză, am făcut niște modificări de sistem și a ieșit bine. Am marcat repede, am mai făcut apoi câteva schimbări ofensive, iar jocul a intrat pe făgașul normal. Pe lângă golurile pe care le-am marcat pe final, am mai avut trei-patru situații mari. În schimb, adversarul a intrat o singură dată în careul nostru, în prelungiri, și ne-a taxat. Dar având în vedere că era final și că am încheiat pe locul 2, nu e nicio problemă. Dacă era prima etapă, poate mă supăra primirea acelui gol. Dar, în contextul actual, n-am de ce să fiu supărat! Aș fi chiar exagerat. Încă de la începutul săptămânii am repetat că tot ce contează e să batem noi pe Curtici. Având această victorie asigurată, ne apropiam simțitor de locul 2. Știam că Periamul le va pune probleme celor de la Crișul, pentru că acum e o echipă chiar incomodă. Și iată că s-a adeverit. Cred că mai important decât faptul că intrăm în play-off de pe locul 2 e diferența de puncte pe care ne-am asigurat-o față de locul 4. Suntem acum la patru puncte de Șoimii Lipova, echipa pe care eu încă o văd una dintre principalele candidate la primele două poziții. Lipova va începe tare, cu Ghiroda, iar dacă noi vom continua pe aceeași linie, s-ar putea ca peste o săptămână să ne distanțăm și mai mult față de ei”, a declarat antrenorul Dumbrăviței pentru site-ul clubului, cscdumbravita.ro.

Un comentariu

  1. Te-ai balbait in declaratii domnule Stan . Daca aia incep tare inseamna ca vor castiga. Cum te departezi ?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button