Căpitanul Hulbăr se întoarce cu Ineul în Liga 3-a după 6 ani: „Ne-am așteptat la un baraj mult mai greu, dar e o promovare dorită și meritată”
ACB Ineu ține ridicat procentul echipelor arădene în Liga 3-a, la capătul barajelor împotriva altor campioane județene. Zărăndanii au trecut fluierând de mehedințenii de la Recolta Dănceu cu un 11-2 la general ce nu lasă urmă de dubiu asupra echipei mai bune.
După 5-0 pe „Central”, „alb-albaștrii” s-au impus și în Oltenia, cu 6-2, cu toate că au jucat timp de aproape o repriză în zece oameni, după eliminarea senegalezului Ndoye. Printre marcatori s-a aflat și căpitanul Georgian Hulbăr, unul dintre puținii supraviețuitori (alături de Zdrențan și Spătaru) al echipei ce părăsea eșalonul trei în vara anului 2016. „Ne-am așteptat la un baraj mult mai greu. La primul meci, cel de acasă, am fost timorați în prima repriză, dar în a doua am forțat și i-am surclasat. În retur am fost mai relaxați și mai siguri pe noi, am avut și întăriri prin venirea celor trei senegalezi. Terenul a fost foarte bun, e gazon nou, doar că era un pic mai mic ca dimensiuni. Cu toate astea, ne-am putut desfășura foarte bine și s-a văzut diferența de pregătire, noi chiar și în zece oameni am mai dat trei goluri”, a spus fotbalistul sosit la Ineu de la Gloria, echipă desfințată în 2014.
Primele întăriri pentru Liga 3-a ale Ineului au apărut chiar înaintea barajului, este vorba despre camerunezii Cahill și Francklin și senegalezii Mendy, Ndoye și Toure. Pentru trupa lui Sculici și Mihuț evoluau deja sud-africanul Banam și portughezul Wilmer. „Nu îi cunosc încă foarte bine pe cei cinci jucători africani sosiți recent, dar par a fi jucători cu calitate, pot face față în Liga a 3-a cu ușurință. Ne prind bine, era nevoie de concurență la nivel de seniori, unde noi am fost destul de subțiri tot timpul de la retragerea din Liga 3-a de acum șase ani, am jucat de multe ori cu probleme ușoare de sănătate. Am condus în ultimul campionat în mare parte, era să ratăm pe final obiectivul, dar ne-au ajutat și rezultatele indirecte. Totuși, am meritat pentru că am depus multă muncă și acum chiar avem o echipă competitivă. Avem două săptămâni de vacanță, ne bucurăm de promovare, ne-am dorit-o și am meritat-o”, a adăugat căpitanul Ineului.
Ajuns la 32 de ani, Hulbăr e și profesor de sport și ar trebui să facă eforturi în plus pentru a răspunde cerințelor Ligii a 3-a. „Încă nu știu ce voi face, trebuie să văd cum pot să mă împart cu programul. Nu sunt încă decis 100% dacă voi continua și în Liga 3-a, o să vorbesc și cu familia și voi lua o decizie”, a adăugat al doilea cel mai experimentat fotbalist din lotul zărăndanilor, după portarul Merșca.
Felicitări !