ACB Ineu

Bănățenii întorc amicalul de pe „CPL” în ultimele 5 minute: ACB Ineu – CSM Reșița 1-2





Interes mare pentru amiacalul din această seară, de pe arena „CPL”, din Arad, dintre ACB Ineu și CSM Reșița, formația introdusă – oarecum – surprinzător de FRF în seria a 8-a Ligii a 3-a. Reprezentanți ai Lipovei, Cermeiului, Crișului sau pecicanilor au studiat echipa despre care – se spune – ar trebui să fie principala favorită la câștigarea campionatului. Bănățenii s-au impus, în cele din urmă, la Arad, după ce zărăndanii au condus aproape o oră de joc.

Reșițenii lui Călin Cheregi au deținut inițiativa în Grădiște, au avut o posesie mai bună, dar Ineul s-a apărat bine. Mai mult, elevii lui Sculici și Mihuț au preluat conducerea pe tabelă după 34 de minute de joc. Atunci, Varga a aruncat lung de la margine, iar Banam a marcat frumos, din întoarcere, de pe 16 metri, mingea ducându-se aproape de vinclu.

Deși „roș-negrii” au intensificat presiunea, amicalul curgea spre un succes al celor de la ACB, care au mai avut o ocazie bună, prin Toure. Asta până în minutul 85, când Mendy a trimis cu capul spre propriul portar, dar l-a lovit involuntar și pe Velcotă, care a urmărit balonul. Fostul polist s-a ales cu nasul spart, a și intrat Ambulanța pe teren și avea să fie dus la spital, iar „centralul” Pătroi a dat penalty pentru vizitatori. A marcat Ștefan Bărboianu pentru 1-1. Peste alte două minute, Reșița a punctat din nou. De această dată, Șerban a trimis prea slab „acasă”, Aboubacar a interceptat și a înscris pentru 1-2, rezultatul cu care s-a și încheiat partida.

Cele două echipe se vor reîntâlni la Ineu, în etapa a 5-a, dar până atunci zărădanii joacă vineri, tot acasă, cu Periamul , iar reșițenii o găzduiesc pe nou-promovata din Buziaș. „Într-adevăr, se poate spune că oaspeții au avut puțin mai mult balonul, iar noi am cam jucat pe contraatac. Ne-am apărat destul de bine și, cu excepția a două-trei situații, nu-mi amintesc pericole la poarta noastră. Am și marcat un gol frumos, iar în ultimele 5 minute s-a întâmplat ce s-a întâmplat. S-a dat un penalty mai mult pe factorul emoțional, după ce jucătorul Reșiței și-a spart nasul și am mai luat un gol pe o nouă greșeală personală, de genul celor pe care tot le-am comis în această perioadă de pregătire, inclusiv vreo trei în eșecul de miercuri, de la Hunedoara. Trebuie neapărat să scăpăm de ele și eu zic că o vom face în momentul în care vom începe să avem prospețime. Începem cu Periamul, nici nu prea contează numele primului adversar, căci pentru noi toate jocurile sunt grele. Suntem nou-promovați și pe hârtie vom pleca cu șansa a doua împotriva tuturor”, a punctat Cristi Sculici, „principalul” Ineului, care nu a putut conta pe: Cahill, Codrea și Nica (accidentați) și Răsvanță (probleme personale)

ACB Ineu: Merșca – D. Varga, Mendy, Șerban, Hulbăr – Zdrențan- Voștinar, Ndoye, Rucăreanu, Florea – Banam. Au mai jucat: Tulcan – Ngake, Spătaru, Jurj, Wilmer, Rusu, Toure.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button