Crisul Chisineu-Criș

Crișul a spălat cu trei puncte mari rușinea din Cupă cu Lipova! Stupar: „Am dat dovadă de abnegație, de dăruire și de spirit de echipă”





După două remize consecutive, 1-1 cu Ghiroda și Giarmata Vii și 2-2 cu Periamul, Crișul Chișineu Criș a dat lovitura la Lipova, pe terenul uneia dintre echipele cu pretenții de promovare din seria a 8-a a Ligii a 3-a. Până la urmă, și formația de pe Crișul Alb are cel puțin gânduri de play-off, dar la cum i-au mers lucrurile de o lună de zile încoace, pleca – evident – cu a doua șansă pe noua arenă de pe Valea Mureșului.

Stupar: „Multe au plecat de la faptul că nu am luat gol”

Dar calculele hârtiei au fost răsturnate de golul lui Barbu, dar mai ales de evoluția exactă, pe alocuri, eroică, a defensivei din fața lui Iliescu, cu un plus pentru tinerii Pașca (22 de ani) și Haloș (21 de ani). La rândul său, portarul venit de la Lipova în vară și eliminat de pe teren în minutul 11 al meciului de Cupă dintre cele două formații a evoluat fără greșeală. „Este o victorie muncită, o victorie ce ne dă speranțe pentru ceea ce vrem să construim la Chișineu Criș. Eram convinși că ne așteaptă un meci greu, știam că întâlnim una dintre cele mai bune echipe ale seriei și de aceea vreau să felicit băieții. În primul rând, am avut o organizare defensivă foarte bună, am încercat să blocăm pasele lor în profunzime și să fim foarte atenți la mingile la bătaie, inclusiv cele de la fazele fixe, pentru că știam că sunt destul de redutabili la asta. Îmi felicit toți jucătorii, pe cei care au început din primul minut, dar și pe cei care au intrat, absolut toată lumea a dat dovadă de abnegație, de dăruire și de spirit de echipă. Una peste alta este o victorie muncită și – cred eu – și meritată. Sigur că mai am avut încă două-trei oportunități de a înscrie, dar și adversarul a venit peste noi și au creat ocazii. Repet, multe au plecat de la faptul că nu am luat gol, ceea ce s-a întâmpat mereu până la meciu de azi. Făcuserăm destule greșeli și la nivel de bloc și la nivel de individ și chiar dacă noi am înscris mereu victoriile nu au venit pentru că am luat prea multe goluri. Sigur că după acest rezultat deja ne gândim la meciul care urmează, pentru că ne așteaptă un adversar greu, echipa din Buziaș”, a spus Dan Stupar după succesul Crișului la Lipova.

Burlă – din nou fundaș stânga! „M-am bazat pe inteligența lui tactică și poziționare”

De la mijlocul primei reprizei, din defensiva impermeabilă a Crișului a făcut parte și Bogdan Burlă. Acesta l-a schimbat pe căpitanul Siminic, ce s-a ales cu o contractură musculară. „Accidentarea lui Siminic m-a dus cu gândul la Burlă, ne trebuia un jucător care să știe cu ce se mănâncă postul de fundaș stânga. Știam că Burlă a jucat foarte bine pe vremea când era la UTA acolo și de aia am sperat că prin inteligența lui tactică și poziționare să rezolve acțiunile periculoase ale gazdelor și mă bucur că a și reușit. Până la urmă, Bogdan rămâne un fotbalist valoros, polivalent de câteva sezoane încoace, căci a jucat pe aproape toate posturile mai puțin cel de portar”, a spus Stupar referitor la fotbalistul de 26 de ani.

„Nu știu dacă ne-a ajutat neapărat starea terenului, altfel multe stadioane ar trebui să arate ca cel din Lipova”

La prima vedere, terenul mai greu a ajutat echipa ce s-a apărat mai mult, Crișul terminând meciul chiar cu 5 fundași după ce Nistor i-a luat locul lui Barbu. „Nu știu dacă neapărat ne-a ajutat starea terenului pentru că Lipova are în componență și jucători cu gabarit, puternici din punct de vedere fizic, nu doar tehnici. Poate, fiindcă rezultatul este în favoarea noastră, putem treaba asta, dar – la urma urmei – am declarat și înainte de meci că echipa care se va adapta cel mai repede la condițiile de teren, pentru sigur că gazonul a fost destul de greoi în urma ploilor abundente, are șanse mari să câștige. Dincolo de gazon, mi se pare un stadion frumos, cochet, cum ar trebui să arate mult mai multe la acest nivel. Din păcate, sunt unele și de Liga a 2-a care nu arată cum arată cel de la Lipova. Îi felicit pentru tot ce au construit aici, cu siguranță și starea gazonului era alta dacă nu erau aceste ploi. Le doresc mult succes în tot ceea ce și-au propus și să dea Dumnezeu să terminăm fiecare dintre noi cât se poate de sus”, a mai transmis Stupar.

„Orice construcție are nevoie de timp…dar nu pierdem de trei meciuri”

După succesul de la Lipova, Crișul ajunge la cota 8 puncte, cu unul mai puțin decât adversarul de azi care încă e pe loc de play-off. „Sigur că mai sunt etape în campionat, se poate întâmpla orice, eu știam la ce ne-am înhămat cu toții, împreună cu conducerea. Știam că am început o reconstrucție, ne doream foarte mult să avem un parcurs cât mai pozitiv, dar în același timp eram conștient că pot să apară fluctuațiile de formă și de rezultate, pentru că orice construcție are nevoie de timp. Faptul că în ultimele 3 meciuri nu am pierdut este îmbucurător și putem spera că suntem pe drumul cel bun la ceea ce vrem să construim noi aici”.

Peste exact o săptămână, Crișul o găzduiește pe Phoenix Buziaș, formație ce a trecut azi cu 2-1 de Avântul Periam, după golurile marcate de Andrei Rus (49) și Claudiu Matiș (66), respectiv Andrei Sîntean (79 – penalty).

Galerie FOTO de la meciul Șoimii Lipova – Crișul Chișineu Criș 0-1, semnată Costel Șerban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button