Socodor

Socodorul, în sărbătoare pentru vizita UTA-ei!: Turcuș: „O onoare să joc cu echipa la care mi-am început cariera, sper să ne facă mândri cu o intrare în play-off”





Zile intense pentru iubitorii fotbalului din Socodor. Sâmbătă, și-au încurajat favoriții în barajul pentru promovare cu Dănceul, câștigat la general cu 3-1, iar miercuri seară au fost să o vadă pe UTA. Nu în fiecare zi, echipa fanion din județul tău te vizitează, iar când la comandă e un nume important ca Mircea Rednic atracția e și mai mare. La nivel de jucători, puștiul Rareș Pop a fost cel mai asaltat pentru autografe și poze, însă emoționați de vizita „Bătrâna Doamnă” au fost și fotbaliștii celor de la Socodor.

Unul dintre aceștia a fost, cu siguranță, Teodor Turcuș. Mijlocașul crescut de UTA joacă de sezoane bune pentru echipa din comuna natală, cu care va și juca pe scena eșalonului trei. „A fost un prilej de sărbătoare pentru noi, ne-a făcut plăcere să jucăm cu o echipă de Superligă. Ca și fost jucător la UTA, unde mi-am și început cariera, a fost o onoare pentru mine să joc azi. Dar, același lucru pot spune și pentru colegii mei. Ați văzut că și lumea din sat a așteptat meciul și oameni de toate vârstele venit au venit la teren în număr foarte mare ca dovadă a faptului că UTA este iubită și la Socodor. A fost ultimul meci al nostru înainte de vacanță, consider că am făcut o figură frumoasă, cu toate că am fost obosiți un pic după meciul de sâmbătă. Am ttecut peste acea dezamăgire și am rămas cu bucuria promovării. Le urez utiștilor multă baftă, sper să ne facă mândri cu o intrare în play-off”, a transmis Turcuș.

Față de barajul cu Dănceul, la Socodor nu a mai jucat Cristian Cigan, care se va despărți după o jumătate de an de Socodor. În schimb, curticenii Remus Avrămuțiu și Lucian Mucha, dar și Adrian Perenyi (ex. Viitorul și Păuliș) și Marius Șimăndan (ex. Cermei) sunt aproape de a semna cu proaspăta divizionara terță. „În primul an de Liga a 3-a nu putem avea alt obiectiv decât evitarea retrogradării. Sigur că avem ambiții mai mari și cu jucătorii care au venit azi și care s-au înțeles cu conducerea și poate și alți vreo 2-3 plus copii, atașați la scheletul nostru de bază,  putem face o figură frumoasă. Astăzi, din câte văd, suntem singura echipă de liga a treia din jdueț cu un lot stabil, la celălalte sunt multe semne de întrebare”, a adăugat Teodor Turcuș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button