Crisul Chisineu-Criș

Crișul s-a reunit în 20 de jucători, însă doar jumătate sunt certitudini pentru noul sezon: Reveniri pentru Susan și M. Codrea, Lazăr – dorit de „Știli”!




După doar un sezon, legătura dintre Crișul Chișineu Criș și Adrian Abrudean s-a refăcut, iar antrenorul de 49 de ani s-a apucat de treabă în această dimineață. Alături de „secundul” Remus Lung (Ovidiu Pașcalău e absent motivat), „Știli” a avut la primul antrenament al verii 20 de jucători, însă doar jumătate dintre ei sunt certitudini pentru sezonul 2023-2024.

Din vechea „gardă” au rămas deocamdată Alin Pavel, Bogdan Burlă, Gabriel Siminic și Andrei Haloș, iar Sebastian Susan revine și el pe malul Crișului Alb după doar un an petrecut la Lipova. Tot la capitolul reveniri e și Marian Codrea (foto), atacantul de aproape 24 de ani originar din Cugir, care între timp a mai evoluat pentru Unirea Alba Iulia, FC Brașov și Unirea Ungheni. Rareș Deta (23 de ani) s-a despărțit de Cermei și va ocupa un loc în banda stângă a celor de la Crișul. Gruparea „alb-albastră” s-a înțeles și cu Denis Lazăr, căpitanul Cermeiului, dar acesta este încă în concediu și nici nu are situația contractuală clară, ca și colegul său, Raul Țurcanu, prezent și el la reunirea Crișului. Portarul Leonard Mureșan (20 de ani) a sosit și el de la Zalău și a și semnat contractul.

La capitolul juniori, certitudini sunt jucătorii Viitorului Darius Balazs (18 ani, fundaș lateral, ex. Cermei), Balazs Buza (18 ani mijlocaș central, ex. Csikszereda Miercurea Ciuc), dar și cei ai UTA-ei, portarul Andi Malița (18 ani) și mijlocașul Andrei Șerăngău (19 ani). „Au început antrenamentele și trei juniori din pepiniera noastră, născuți în anul 2006, intenționăm să-i lansăm în sezonul ce vine. Avem un lot în reconstrucție, ca să spun așa, mă bucur că avem un nucleu, la care  astăzi s-a adăugat și Susan, l-am păstrat și pe Haloș și mai așteptăm un răspuns și de la Pașca. Acesta e în cantonament cu Viitorul Pandurii în Serbia, iar când va reveni acasă va decide ce face. Dar, este material de lucru, ne vom pregăti zilnic la Chișineu Criș în această săptămână, sperăm ca vineri, sâmbătă să avem și alte certitudini la nivel de lot”, ne-a declarat Adrian Abrudean.

Antrenorul Crișului a ales un adversar tare în debutul seriei de amicale, pe divizionara secundă, CSC Dumbrăvița. Meciul va avea loc pe 19 iulie, după care la rând vin: Șimand (22 iulie), UTA U18 (26 iulie), ACB Ineu (29 iulie), Sânandrei (5 august), Sântana (12 august). În Cupă, Crișul va intra pe 2 august, iar pentru data de 19 încă se caută adversar.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button