Șoimii Lipova

Lipova, pusă în gardă de dorința de revanșă a celor de la Poli! Petruț: „Există acel impuls că jucăm cu ei, dar e și un derby de clasament”





Ca și Pecica, Șoimii Lipova risca să piardă trenul spre play-off dacă ar fi continuat seria fără victorie, dar deblocarea a avut la Socodor. În mare parte, formația de pe Mureș a decis partida în prima parte, la finalul căreia avea 3-0 pe tabelă, iar apoi a știut să taie elanul gazdelor, se apropiaseră la un gol cu golul numărul 4.

În absența lui Bain în ultimele etape, David Petruț a dus greul în defensiva „șoimilor”. Aceasta nu a fost perfectă, dar cel puțin la Socodor a fost scoasă de colegii din ofensivă. „Am avut o primă repriză foarte bună etapa trecută, poate cea mai bună din acest sezon, am fost foarte montați să câștigăm. Avem moral bun acum, atmosferă bună și ne pregătim serios pentru meciul cu Poli, tot timpul meciul următor este cel mai important. Lupta la play-off este foarte strânsă, în afară de Bihor, restul locurilor încă se joacă și – probabil – totul se va decide la ultima etapă. Nici nu mă gândesc să nu fim și noi acolo”, afirmă fotbalistul arădean plecat la 15 ani de la UTA la FCSB și revenit acasă în iarnă, la Lipova.

După victoria la Socodor, „șoimii” sunt din nou pe loc de play-off, acolo unde se află și Poli Timișoara. „Alb-violeții” stau – însă – ceva mai bine în clasament, sunt pe locul 2, având două puncte în plus și mai au și avantajul terenului propriu („Electrica”) la meciul de sâmbătă, de la ora 14. Formația „alb-albastră” e una dintre cele care a bătut-o pe echipa lui Paul Codrea în acest sezon, cu 2-1, la începutul lunii septembrie. „Am jucat multe meciuri la juniori la UTA contra lor, știu ce înseamnă rivalitatea dintre cele două echipe. Acum această rivalitate e dusă și la nivel de județe, există acel impuls că joci cu Poli. Pe de altă parte, e un derby de clasament, căci ambele echipe ne batem acolo sus, pentru careul de ași. I-am bătut în tur, acum sunt ceva mai tari, au făcut rezultate bune, dar stilul de joc este același. Sper să ne descurcăm în apărare cu atacanții lor și am încredere că vom marca și la Timișoara. Avem atacanți de valoare, iar Cristi Gavra are – poate – o ambiție în plus, jucând recent pentru ei. E importantă și revenirea lui Bain din experiența universitară din China, așa că suntem toți apți de joc”, mai afirmă David Petruț, fotbalist din generația leccezului Cătălin Vulturar și utistului Cristian Mihai, crescută de profesorul Dinu Donca.

Formații probabile:

Poli: Murariu – Haloș, Bocşan, D. Roșu, Taub – Curescu, Pureca, Olariu, Prună – D. Ciurel – D. Popa.

Lipova: Buta – Candreanu, Petruț, Bain, Franklin – Șimăndan, Said, Jichici, Vlad – D. Ciubăncan, Gavra.

Arbitri: Cristian Pascu (Sibiu) – Ludovic Zifceac, Cosmin Andrei (ambii din Oradea)

Observatori: Sorin Ciotlăuș, Cristian Gîţ (ambii din Deva)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button