Ineul a pierdut la ultima fază cu Poli! Sculici: „Păcat, dar de câte ori am zis păcat în acest sezon?” v.s. Codrea: „Am avut noroc cu greșeala de portar” +FOTO
Ca și CS Socodor, colega de suferință din județul Arad, ACB Ineu i-a ținut piept lui Poli Timișoara aproape tot meciul, dar a încheiat meciul pe sec. Ba, mai mult, formația de pe Crișul Alb a ajuns în cel de-al treilea minut de prelungire la egalitate cu „alb-violeții” care au marcat golul izbăvirii după o centrare înaltă a arădeanului Andrei Haloș ce l-a păcălit pe Merșca.
Sculici: „Iarna nu știu dacă mă mai prinde la Ineu”
Așadar, Ineul termină primele 15 etape ale sezonului cu doar 6 puncte acumulate și pe ultimul loc în clasament. Mai mult, de la startul returului, „alb-albaștrii” nu au pus la păstrare nici măcar un punct. „Păcat, dar de câte ori am zis păcat în acest sezon fără a lua vreun punct? Astăzi, parcă am avut ocazii mai multe decât ei, Poli a avut ceva doar în prima repriză. E adevărat, în a doua repriză gazonul a fost mai rău și a fost un meci de luptă. Lovitura liberă de la faza golului a fost foarte ușor acordată, iar traiectoria mingii cred că a fost schimbată de vânt în momentul când a ajuns la poartă. Asta a fost, tot ce am făcut în acest sezon a fost muncit, nu am avut nici un gram de noroc. Am început ghinionul cu prima etapă, când am pierdut cu Cermei, apoi au fost niște jocuri bune, dar s-au întâmplat multe. Iarna nu știu dacă mă mai prinde la Ineu”, a spus Cristian Sculici la finalul disputei cu Poli.
Poli câștigă trei puncte la Ineu, dar pierde unul la Comisie: „Nu dau vina pe nimeni, toți suntem vinovați”
Încurajați de aproximativ 50 de suporteri pe „Centralul” din Ineu, poliștii au fost aproape să nu plece cu toate punctele acasă și să termine anul pe locul 4 și asta pentru că vor mai pierde un punct la Comisia de Disciplină. Curescu a jucat cu patru „galbene” în remiza (0-0) de la Carani, cu Buziașul și dacă Pecica o bate mâine pe Buziaș, „alb-violeții” cad doar pe locul 3, având golaveraj mai bun decât Peciu Nou. „Sunt fericit că am câștigat. Sigur că mi-aș fi dorit să marcăm mai repede și să tranșăm partida, dar terenul a fost greu, meciul unul de luptă, pe care l-am controlat. Arbitrajul poate nu a fost cel mai corect, cred că ne-a defavorizat în unele momente. Am avut noroc cu greșeala de portar, poate din cauza vremii sau a terenului. Luna decembrie nu este pentru fotbalul mic, mai bine jucăm în august când au fost programate tururile de Cupă. Din păcat,e la Timișoara nu avem un stadion de nivel superior, sunt în fază de proiect chiar dou0, vom vedea când se vor finaliza măcar unul dintre ele. Este greu și pentru noi deocamdată, mi-aș fi dorit poate mai multe puncte, măcar 2-3 în plus, e bine că terminăm pe locul 2. Sau, să vedem ce face Pecica. Din păcate, la egalul de la Buziaș s-a comis o eroare, nu dau vina pe nimeni, toți suntem vinovați. Curescu avea patru galbene și nu trebuia să joace. Săptămâna viitoare la Comisie vom pierde cu 3-0, deci pierdem un punct. În martie avem trei meciuri grele, dar și contracandidatele noastre au la fel. Sperăm să ne întărim în această pauză, am discutat cu domnii Rotariu și Pantilimon, avem nevoie de oameni noi, cu experiență, care să facă diferența. Ne-am descurcat cu copii până acum, poate un pic mai greu, dar trebuie să joace la acest nive. Dacă acum nu le dăm meciuri, atunci când?”, au fost cuvintele lui Paul Codrea la finalul disputei de la Ineu.
ACB Ineu – SSU Politehnica Timișoara 0-1
Cum s-a marcat golul:
0-1 Min. 90+3: Andrei Haloș execută înalt o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, Merșca intră sub minge, o șterge cu vârful mănușii, dar aceasta intră in plasă
Formații:
Ineu: Merșca – Voștinar (82 Kone), Clipotă, Șerban, Bekono – Nica – Ndoye (64 Udrescu), Zdrențan, Susan, Miculaiciuc (88 Buza) – Toure (64 Banam). Antrenor: Cristian Sculici
Poli: Murariu – Haloş, Bocşan, Vlaicu, R. Ciurel – Olariu (76 Rotariu), Pureca V. Prună – Marincu (68 Oprea), D. Popa, Curescu (68 Pașcalău). Antrenor: Paul Codrea
Arbitri: Eniko Kopriva Biro (Odorheiu Secuiesc – Harghita) – Tamas Kopriva Biro (Carei), Lazăr Seiche (Sânmihaiu Almaşului – Sălaj)
Observatori FRF: Mihai Marcu (Oradea), Mihail Boru (Reşiţa)
Galerie foto de la partida dintre ACB Ineu și Poli Timișoara, scor 0-1