Șoimii Lipova

Tabela nu s-a dezghețat la Lipova nici în luna lui Mărțișor, Todea e puțin îngrijorat înainte de meciul cu Pecica!





„Nu e doi fără trei”, spune un proverb italian ce se potrivește ca o mănușă pentru amicalele celor de la Șoimii Lipova. După Unirea Sântana și Crișul Sântandrei, a venit rândul celor de la Lotus Băile Felix să le impună remiza albă (0-0) elevilor lui Cristian Todea și Norbert Polgar.

Bihorenii sunt pe locul 3 în seria a 10-a a Ligii a 3-a și nu au au avut prea mari ocazii pe arena din Lipova. Dar, același lucru se poate spune și despre Șoimii, care – totuși – parcă a fost ceva mai aproape de gol prin lovitura liberă scoasă din vinclu de Barabaș sau șuturile slabe din careu ale lui Brad și Passi.

Lui Todea îi este greu să tragă concluziile după ultimele trei amicale, în care echipa sa nu a marcat niciun gol, dar nici nu a primit. „Partea bună este că nu am luat gol și nici nu se poate spune că adversarul de azi, unul ce se bate pentru un loc de baraj de promovare, a avut ocazii clare. Partea rea este că nu dăm gol, chiar îngrijorător puțin. Acum o săptămână, două, am zis că e de vină și oboseala, dar acum ar fi trebuit să avem ceva mai multă prospețime. Pe de altă parte, eu știu foarte bine că avem jucători noi în linia de atac, e clar că nu pot lega relații de joc atât de repede, însă e clar că nimeni nu ne așteaptă. Trebuie să fim pregătiți de meciul cu Pecica, de peste o săptămână, sperăm să-l recuperăm și pe Șimăndan, care a avut ceva probleme în această săptămână”, a punctat Cristian Todea, antrenorul principal al „alb-albaștrilor”, care a contat și pe fundașul central Fieraru (23 de ani), care vine de la formație din Moldova.

Formații:

Lipova: Buta – Candreanu, D. Petruț, Bain, Puta – Vlad, D Salka Said, A. Nica – Dinu, Passi. Au mai jucat: Nedeleanu – Fieraru, Bokse, Franklin, Țurcanu, Andrieș, Bălașa, Brad, Chelea.

Lotus Băile Felix: A. Barabaș – Cr. Urbanowski, S. Cucu. Sg. Oltean, M. Arsene – D. Ciurcui, D. Gheban – V. Costea, G. Gitye, D. Duma – R. Tămaș. Au mai jucat: I. Pașcu, A. Morar, D. Sala. D. Ghiță, P. Blăgea, S. Ușvat, T. Bochiș și R. Țepele.

Arbitri: Dionisie Rus – Nicoleta Șușcă, Maximilian Tănăsescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button