Crișul vrea să-și spele rapid „păcatele” cu Pecica! Giurgiu: „A fost un accident, dar trebuie să demonstrăm asta câștigând la Dudeștii Vechi”

Al treilea derby arădean stagional a fost cu ghinion pentru Crișul Chișineu Criș. După succesele extene cu Cermeiul (2-1) și Lipova (1-0), trupa lui Adrian Abrudean a cedat acasă cu Progresul Pecica, formație ce nu câștigase deloc sub comanda noului antrenor, Sorin Bălu. Și aici erau incluse și amicalele estivale.
Dar, „alb-albaștrii” au făcut un meci modest, succesul Progresului fiind facilitat și de eliminarea lui Gabi Siminic, din debutul actului secund. „Cred că în prima repriză nu am jucat rău, dar am luat gol pe o lipsă de comunicare. Apoi, după eliminarea lui <<Simi>>, ne-am pierdut din organizare și s-a născut acest eșec, primul al campionatului pentru noi. Suntem convinși că a fost un simplu accident, dar avem o singură variantă să demonstrăm acest lucru, câștigând sâmbătă, la Dudeștii Vechi”, spune Dennis Giurgiu (19 ani), unul dintre juniorii la care Adrian Abrudean a apelat mereu în acest debut de sezon.
Mijlocașul ofensiv de bandă stânga a sosit de la Dumbrăvița în această vară, dar s-a cizelat la juniorii lui CFR Cluj, sub comanda lui Dan Dobai și a mai evoluat și pentru Ghiroda și Giarmata Vii. Tânărul fotbaliste anunțat titular și sâmbătă, la ora 17, pe arena „Hristo Stoicikov”. „Băieții m-au primit bine, m-au ajutat să mă integrez repede, iar cu domnul antrenor Abrudean am o relație bună, deschisă. Sper să joc cât mai mult și mai ales să-mi ajut echipa cu pase decisive și goluri. Deocamdată nu am reușit nimic, sper să sparg gheața sâmbătă, la Dudeștii Vechi. O întâlnim pe Pobeda, o formație nou promovată, care are, însă, destui fotbaliști cu experiență care au evoluat mai sus. Au și moralul după primul lor punct, cucerit chiar pe terenul Lipovei, deci nu va fi un meci ușor. Dar, dacă vom reuși să ne facem jocul, plus că beneficiem de revenirea lui Nicu Modan, eu zic că ne vom întoarce acasă cu cele trei puncte”, mai susține Giurgiu.
Dacă oaspeții nu îl vor avea la dispoziție pe fundașul stânga Siminic (suspendat), Pobeda Star Bișnov s-ar putea să aibă în continuare probleme cu frații Budur, Costescu și Ciocani. „Suntem o nație de bulgari ambițioși și oriunde mergem vrem să nu ne facem de râs. Vom lupta mereu pentru a face o figură frumoasă. Avem mulți spectatori la meciurile de acasă și nu vrem să îi dezamăgim”, spunea antrenorul-jucător al timișenilor, Daniel Vasilcin.
Formații probabile:
Pobeda: Stoianov – Bîrloveanu, E. Miculescu, Bilia, C. Lungu – Chistrugă, Briciu, D. Vasilcin, Vincu – Staicu, Bîrza.
Crișul: A. Roșca – Haloș Sabău, Nistor, Ciornei – Tănase, Susan – Clej, Ciubotariu, Giurgiu – Modan.
Arbitri: Vladimir Nagy (Măhăceni – Alba), Emeric Tocai (Alma – Sibiu), Bogan Vasile (Sibiu)
Observatori: Cosmin Danciu (Hunedoara), Constantin Semen (Târgu Jiu – Gorj)

