Eșec cu liderul din C10, dar Abrudean nu e îngrijorat: Crișul Chișineu-Criș – CAO Oradea 0-2

La interval de o săptămână, Crișul Chișineu Criș a cedat pe teren propriu în fața a două dintre echipele bune din vestul țării. După divizionara secundă Ripensia, ce s-a impus cu 3-0 și CAO Oradea, liderul seriei a 10-a din Liga 3-a, a câștigat pe arena „Aurel Ardelean”.
2-0 a fost scorul cu care elevii lui Florin Farcaș și Dorin Mihuț s-au impus în fața celor ai lui Adrian Abrudean și Remus Lung. Ambele goluri au căzut după pauză, după un prim act fără mari ocazii de gol. Florin Chitaș a marcat primul, în minutul 51, când a executat o lovitură liberă de la 23 de metri și a trimis mingea la vinclul din dreapta portarului (0-1). Gazdele au avut șansa să revină pe tabelă, Ciornei și Ciubotariu ratând la aceeași fază, după care același Ciornei a șutat puțin pe lângă poartă, iar „capul” lui Nistor a fost și el imprecis. Scorul final l-a stabilit Darius Marina, care a fost atent și a trimis în plasă o minge respinsă de portar, după șutul lui Jurj, în minutul 78.
După Haloș, „Știli” l-a pierdut și pe celălalt fotbalist de bandă dreaptă, Patrick Peter, accidentat și el. „Un test foarte bun. Chiar dacă am pierdut, sunt mulțumit de majoritatea acțiunilor de pe parcursul jocului. Am luat un gol de generic și un al doilea după greșeli în lanț. Am avut și noi ocazii de a înscrie, momente bune, joc susținut, au fost multe lucruri care îmi dau speranță. Avem unele probleme pe faza ofensivă, în schimb la organizare am arătat destul de bine. Ca și în partida cu Ripensia, am intrat la cabine cu 0-0, dar suferim datorită lotului subțire, am avut doar două schimbări azi, pecare le-am făcut pe final. Sperăm ca săptămâna viitoare să mai legitimăm doi jucători liberi de contract. Ultimele amicale vor fi marți, cu Pecica și sâmbătă, cu Pobeda”, ne-a mărturisit Adrian Abrudean, tehnicianul Crișului.
Formații:
CAO: A. Barabaș – C. Jurj (83 P. Chiș-Toie), Cl. Petruș (82 Al. Popa), D. Lupșe (64 D. Stan), L. Ioviță (83 M. Balint) – G. Cherman (76 M. Kovacs), R. Ardelean (64 D. Cîrjan) – R. Gunie (64 D. Marina), Ad. Popa (64 M. Ion), Fl. Chitaș (76 A. Chindlea) – Sg. Jurj (82 R. Săutiuț).
Crișul: Blaga – A. Pașca, Sabău, Nistor, Siminic – Clej, Tănase, Susan, D. Mâneran (78 Giurgiu) – Ciubotariu (78 Cl. Popa), Ciornei.

