Crisul Chisineu-Criș

Crișul a început anul prost și caută revanșa în play-off: „Dumbrăvița e favorită, dar și noi vrem să scoatem maximum din acest prim meci”




Campionatul Ligii a III-a trece în etapa a doua, la capătul căreia se vor alege echipele ce vor juca pentru promovarea în Liga a 2-a și singura formație ceva lua drumul fotbalului județean. În seria a 8-a, Crișul Chișineu Criș și Șoimii Lipova, premiantele din sezonul trecut, se vor bate și de această pentru un loc la baraj, doar că, de această dată, misiunea lor e mult mai complicată.

Cel puțin pentru Crișul șansele par foarte mici, atâta timp cât echipa a pierdut fotbaliști importanți în această iarnă și cele trei partide oficiale din acest an au scos la iveală noile limite. Trupa lui Adrian Abrudean a pierdut  acasă cu ultimele clasate, 1-2 cu Frontiera Curtici și 0-1 cu Avântul Periam, dar s-a întors fără puncte și de pe terenul liderului din Ghiroda și Giarmata Vii (0-1). Marile probleme ale „alb-albaștrilor” sunt legate de faza de atac, acolo unde stafful tehnic se bazează pe fotbaliști fără experiență, precum P. Pașcalău (16 ani), D. Mâneran (19 ani), Peter (21 de ani) sau Giurgiu (20 de ani). „Sperăm să avem mai multă consistență în atac, unde resimțim plecarea lui Modan. Era locomotiva echipei, am pierdut foarte multă forță ofensivă. Până una alta, ne bucurăm că l-am recuperat pe Haloș, vom decide dacă va juca de la început sau va intra pe parcurs în următorul meci”, a spus Remus Lung.

„Secundul” celor de la Crișul susține că echipa nu a aruncat sub nicio formă prosopul și vrea să se revanșeze în play-off pentru rezultatele slabe din ultimele apariții în sezonul regular. „Am terminat pe locul 3, o clasare meritorie pentru club, dar noi, cei din vestiar, ne-am fi dorit mai mult. Începe un play-off foarte echilibrat în care toate echipele pornesc cu șanse egale în aceste meciuri. Pe de altă parte, în clasament Ghiroda și-a luat un avans important în fruntea clasamentului. Vor fi greu de depășit, așa că celelalte trei echipe se vor bate pentru al doilea loc de baraj”, a adăugat fostul fundaș.

Trupa de pe Crișul Alb își începe aventura în „careul de ași” pe terenul echipei ce i-a furat locul 2 în ultima rundă.  „Mergem la Dumbrăvița, o deplasare grea contra unei echipe ce a demonstrat în această primăvara că este foarte puternică. A scos 9 puncte din 9 posibile și a urcat în locul nostru pe locul 2. E clar că pornește favorită vineri, dar vom încerca să opunem rezistență și să obținem maximum posibil din acest meci”, mai afirmă Lung.

Ultimul succes al timișenilor a venit chiar în județul nostru, la Curtici, cu 3-1. Cred că mai important decât faptul că intrăm în play-off de pe locul 2 e diferența de puncte pe care ne-am asigurat-o față de locul 4. Suntem acum la patru puncte de Șoimii Lipova, echipa pe care eu încă o văd una dintre principalele candidate la primele două poziții. Lipova va începe tare, cu Ghiroda, iar dacă noi vom continua pe aceeași linie, s-ar putea ca peste o săptămână să ne distanțăm și mai mult față de ei”, spunea antrenorul „alb-verzilor”, Cosmin Stan, după descinderea de la Graniță.

Confruntarea dintre CSC Dumbrăvița și Crișul Chișineu Criș, din prima etapă a play-off-ului seriei a 8-a, va avea loc vineri, de la ora 17.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.

Formații probabile:

Dumbrăvița: Trifon – Bura-Koț, Bain, Moțiu – L. Bodri, Schinteie, Zurbagiu, Martinov, Ghinescu – Tismonar, Făgărășanu.

Crișul: Blaga – Pașca, Sabău, Nistor – Clej, Susan, Tănase, Siminic – D. Mâneran, P. Pășcălău, I. Ciubotariu.

Arbitri: Marius Omuţ – Ioan Corb (ambii din Satu Mare), Ovidiu Timar (Oradea)

Observatori: Danciu Cosmin (Hunedoara), Cătălin Pașcanu (Cugir)

FOTO: Costel Șerban








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button