Repetiție reușită în județul Bihor: Crișul Sântandrei – ACB Ineu 2-3

Cu o săptămână înainte de debutul în noul sezon al Ligii a 3-a, chiar în compania celeilalte echipe arădene reprimite de FRF în competiție – Gloria Lunca Teuz Cermei, ACB Ineu a obținut o victorie de moral la Sântandrei. Aici joacă proaspăt divizionara terță bihoreană, Crișul Sântandrei, de care echipa din județul nostru a trecut cu 3-2.
O primă repriză echilibrată s-a încheiat cu goluri de ambele părți. Mai întâi (min. 43), ex. utistul Hora i-a luat fața lui Șerban și a marcat cu un șut plasat, după care (min. 45) Ndoye a valorificat, cu capul, centrarea lui Voștinar. Ineuanii au scăpat basma curată în primele 10 minute ale părții secunde, după care s-au la 3-1 pe tabelă. În minutul 64, Rucăreanu a trecut scurt de un adversar în careu și a trimis la colțul scurt, pentru ca 11 mai târziu, Banam (foto) să primească de la Kone, să-și facă mingea în interior din stânga și să-l surprindă și el pe Vereș cu o execuție la colțul scurt. Concluzia amicalului a scris-o tot Hora, cu largul concurs al lui Spătaru, care a deviat în proprie poartă lovitura liberă executată de fostul golgheter al Ligii 1.
S-a încheiat 2-3 și ACB-ul arată destul de bine înainte de primul meci pe puncte al sezonului, mai ales după „implanturile” Susan, Buza și Bekono. Portarul Merșca a lipsit din cauza unei probleme medicale, „Cu excepția a primelor zece minute din repriza a doua, când ne-am lungit ca echipă, am făcut un meci bun spre foarte bun. Am fost compacți, am avut și o circulație bună a balonului, iar cei trei noi jucători au venit cu un plus. Sperăm doar să arătăm această față și săptămâna viitoare, în campionat și apoi să creștem de la meci la meci”, afirmă Teodor Mihuț, „secundul” lui Sculici la Ineu.
Formații:
Crișul: Ed. Nergheș – R. Baciu, Cr. Oros, Cahill, A. Achim – M. Balogh, Șt. Funkenhauzer, P. Chiș-Toie, D. Maghiar – I. Hora – Gh. Popescu. După pauză au mai evoluat: C. Verdeș – D. Borma, R. Turcan, C. Chiș, C. Covaciu, R. Pop, R. Pașca, Hadade, C. Trip. Antrenor: Gheorghe Ghiț
Ineu: Tulcan – Voștinar, Clipotă, Șerban, Nica – Călin – Ndoye, Kone, Susan, Udrescu – Toure. Au mai jucat: Coman – Bekono, Buza, Spătaru, Rucăreanu, Banam, Goia. Antrenori: Cristian Sculici și Teodor Mihuț

