Fotbal judetean

Sântana a făcut scorul rundei în Liga a 4-a, dar Ciubăncan avertizează: „Să mai lucrăm defensiv, cu echipele bune s-ar putea să ne coste puncte!”







Unirea Sântana este una dintre cele trei formații cu punctaj maxim în Liga a 4-a. Despre formația în roșu și negru se spune și că este principala candidată la câștigarea titlului de campioană în aceste sezon, cu atât mai mult că orașul pare pregătit să susțină activitatea „uniriștilor” în eșalonul terț. Până la finalul anului ar trebui să fie inaugurată și noua bază sportivă construită din fonduri CNI și care cuprinde un teren sintetic.


Până una alta, Sântana își joacă meciurile de acasă la Pâncota, acolo unde sătămâna trecută debutase cu un succes de serviciu, 3-1, contra celor de la ACB Ineu – Bocsig. În schimb, la Șimand, Unirea a dat o adevărată demonstrație de forță. Și asta chiar dacă cei care au deschis tabela au fost „șoimii”, prin Engelhardt. Doar că băieții lui Marius Ciubăncan au reacționat, mai ales că au și cu ce, din moment ce din acest sezon lângă Trabalka a venit și Cristian Șulea, un fotbalist polivalent, care – însă – s-a specializat în ultimele sezoane pe jocul de atac.


Șulea a reușit o „triplă”, Trabalka – „dubla”, iar lista marcatorilor a fost completată de Simion și juniorul Kozma. „Începutul de meci a fost echilibrat, adversarii și-au dorit victoria și au jucat foarte hotărâți. Le-am și spus băieților înainte de meci că fiecare echipă își va dori sa ne ia puncte și trebuie să fim concentrați și focusați pe ceea ce avem de făcut. Una peste alta, am făcut un joc bun, ofensiv stăm bine, dăm goluri și mai ne creăm situații, doar că defensiv am luat cam multe goluri. În campionat, cu echipe mai puternice riscăm să pierdem puncte luând atâtea goluri. Mai avem de lucrat la acest aspect defensiv. Important este să continuăm la fel și să legăm victoriile, să ne facem jocul și să ne concentrăm mai tare în apărare. Suntem una dintre echipele bune ale seriei și ne vom bate până la final pentru locul 1 ce duce la baraj”, a spus Marius Ciubăncan, antrenorul viceliderului.

CS Socodor e lider după două runde, cu un golaveraj superior celor de la Sântana, +7, față de +6. Tot 6 puncte în clasament mai are și Voința Macea.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button