Negoescu – gură de tun pentru Neaga: „Sper să promovez cu Sebișul, altfel nu aș fi venit”

În multe meciuri din turul campionatului în Liga a 3-a, Călin Cojocaru a deplâns absența unui atacant de nivelul golgheterului Gelu Velici. Neajunsul a fost reparat prin aducerea lui Cosmin Negoescu, un atacant de 1,88 metri, de 24 de ani, care are în spate trei sezoane în Liga a 2-a, ultimul la FC Caransebeș. „După o accidentare la ligamentele genunchiului drept, ce m-a ținut departe de gazon 9 luni de zile, am prins și ultimele șase meciuri ale anului trecut la Caransebeș. Totuși, nu am vrut să forțez prea mult pentru a nu risca o recidivă.  Pe undeva, este un pas înapoi faptul că am venit în Liga a 3-a. Am jucat trei ani în liga secundă, dar trebuie să îmi revin, să mă pun pe picioare. Sunt condiții foarte bune la Sebiș. La Caransebeș, de exemplu, nu aveam parte de așa ceva și evoluam mai sus. E un proiect frumos aici”, spune puternicul „vârf”.

Ca și „oficialii” echipei de pe malul Crișului Alb, Negoescu vorbește deschis despre promovare: „Prin venirea lui Rică Neaga pretențiile cresc și mai mult la Sebiș. Sper să promovez cu Sebișul, altfel nu aș fi venit. Avem jucători buni, în față mai e Velici, sper să ne închegăm ca și cuplu de atacanți până începe returul. Personal, nu-mi propun un anumit număr de goluri, vreau doar să îmi ajut echipa. Cu cât înscriu mai mult, cu atât e mai bine atât pentru mine, cât și pentru echipă”, a adăugat tânărul atacant, care se reîntâlnește pe malul Crișului Alb cu portarul Cătălin Bujor, pe care l-a avut coleg la Caransebeș.

După insuccesul cu 3-1 de la Timișoara, sebișenii joacă joi dimineața la Cluj, cu Universitatea. „ACS Poli joacă în Liga 1, are echipă bună, experimentată. În plus, noi de abia am început pregătirea, mai avem mult de muncit. Când venim din cantonament și după alte trei-patru meciuri amicale, putem spune că începem să ne apropiem de ceea ce ne dorim noi”, a încheiat noul atacant al Sebișului.

Și tot un atacant testează Naționalul și contra „șepcilor roșii” și anume Păsculescu, care a evoluat ultima data din liga secundă din Irlanda.

Facebook Comments
0
0

Niciun comentariu

  1. Avatar

    Il cunosc pe Cosmin Negoescu. Am jucat cu el fotbal pe echipe in curtea scolii CORESI , pana sa plece din Targoviste. Da, este un jucator bun si poate fi un jucator de baza la SEBIS, si sigur va fi dupa cum il cunosc eu. O SA VEDETI CA ASA VA FI !!!!. SUCCES COSMINE la NATIONAL SEBIS !!!

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.