National Sebis

Puzzle cu Gelu Velici: Cu cine are contract golgheterul Sebișului?





Vara a început bine pentru fostul dinamovist, Gelu Velici. Acesta era curtat de două prim-divizionare și o formație din Cipru și chiar s-a aflat în curtea celor de la ASA Târgu Mureș timp de două săptămâni. Relația nu s-a mai oficializat, iar atacantul și-a petrecut restul vacanței la București.

În tot acest timp, însă, fotbalistul s-a întrebat cu cine va demara, totuși, noul sezon. În vară, Velici semna un contract cu Olimpia Satu Mare, pe care sebișenii l-au considerat nul și i-au prelungit înțelegerea golgheterului lor până în vara anului 2017. Totuși, conducerea divizionarei secunde consideră că: „Are contract valabil cu noi, unul înregistrat la FRF. Am auzit că vrea să plece în Liga 1, dar e o problemă dacă a mai semnat un alt contract”.

Fiindcă nu dorește să riște o suspendare, Gelu Velici intenționează să ajungă sub comanda lui Mircea Bolba, la Satu Mare, începând de luni. Mai departe, dacă sebișenii îi rezolvă „speța”, se va întoarce – probabil – pe malul Crișului Alb, deși, pe undeva, o aventură în Liga a 2-a i-ar surâde celui care a izbutit nu mai puțin de 16 goluri în stagiunea precedentă de Liga a 3-a. Mai trebuie luat în calcul și faptul că timișoreanul acuză dureri din pricina unei pubalgii și, probabil, va avea nevoie de ceva timp să se pună pe picioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button