National Sebis

Velici, Tulcan și Moise, fețele noi de la reunirea Sebișului. Cojocaru mai „vânează” un fundaș central și un fotbalist de bandă





Liderul seriei a IV-a a Ligii a 3-a își încheie vacanța în acest weekend. De luni, sebișenii repornesc „motoarele” pentru un retur ce și-l doresc încununat cu o promovare istorică în Liga a 2-a. Team-managerul, Călin Cojocaru, a programat primul antrenament pentru luni, începând cu ora 15.

Trei achiziții, însă se mai pregătesc două-trei

În afara portarului Andrei Cioară, plecat de la echipă la începutul lunii noiembrie, Sebișul a mai renunțat la final de tur la mijlocașii Monel Cîrstoiu și Alin Roman, dar și la atacantul Marius Ion. Linia de atac a fost completată rapid cu mai vechea cunoștință, Gelu Velici, care revine după numai o jumătate de an de la Deva, dar și cu Flavius Tulcan. Golgheterul la zi al Ligii a IV-a Timiș, cu 28 de reușite, e la prima aventură în afara județului natal, dar e obișnuit cu aerul eșaloanelor superioare. În fine, Naționalul și-a asigurat și serviciile juniorului de bandă stângă, Moise (17 ani), de la LPS Pitești. „Cred că în linia de atac stăm foarte bine, la mijloc, pe zona centrală, de asemenea, încă suntem pe piață pentru un fundaș central și un fotbalist de bandă. Poate, și un portar. Purtăm mai multe negocieri, sper să le finalizăm cât mai repede, în așa fel încât să efectuăm pregătirea de iarnă în efectiv complet”, a menționat Călin Cojocaru.

„Atenție la urmăritoare, dar cheia e la noi!”

Joia următoare, când se dă în sfârșit verdictul în „speța Keita”, iar Sebișul își pune mari speranțe în câștigarea la „masa verde” a punctelor cu Ighiul, Naționalul s-ar putea trezi la 5 lungimi de undă față de principala urmăritoare, Școlar Reșița. „Ar fi un imbold și mai mare pentru băieți, pentru pregătirea grea ce ne așteaptă în condiții meteo neplăcute. Avem un întreg retur în față, iar urmăritoarele sunt multe și valoroase. Oricare dintre următoarele cinci formații clasate (n.a. Reșița, Ripensia, Galda, Lugoj și Deva) au șanse la promovare, dar cheia e la noi. Toate partidele pe care le-am pierdut în tur, exceptând Ighiul pe care sperăm să o câștigăm, au venit pe fondul lipsei de atitudine. Cu tot respectul pentru adversari, dar, în alte condiții, Unirea Alba Iulia, Becicherecul și Giarmata, nu aveau cum să ne bată.  Practic, nu ne-au învins ele, ne-am bătut singuri. La primăvară, nu mai avem voie să facem astfel de cadouri”, a adăugat Cojocaru.

Reflectoarele (și) pe Fuchs

Team-managerul Sebișului spune că toți fotbaliștii trebuie și pot să dea mai mult din ei față de stagiunea de toamnă, dar de la unul dintre ei se așteaptă cu siguranță și mai mult. Marian Fuchs venea după meciuri bune făcute la nivel de Liga a 2-a cu Pîncota, dar pe malul Crișului Alb nu și-a arătat încă adevărata față. „Accidentarea din acel amical cu Cermeiul, din vară, a condiționat tot parcursul său în tur. A stat mult pe tuță, iar când și-a revenit avea acea frică la contactele fizice cu adversarii. Acum s-a vindecat 100%, are în față o lună și jumătate de pregătire, sunt convins că la primăvară îl vedeți pe teren pe adevăratul Fuchs. Pot spune că e achiziția noastră cea mai importantă de la mijlocul terenului”, a mai punctat Călin Cojocaru.

Debut în amicale cu teamul lui Ionuț Popa

Sebișenii își vor încheia prima săptămână de pregătire cu un amical de lux. Celălalt amical cu o formație mai bine cotată se va consuma pe 10 februarie, cu Luceafărul Oradea. „Alb-albaștrii” o înfruntă pe divizionara secundă în județul Bihor, într-o reeditare a „duelului” din 32-imile Cupei României la fotbal. În fine, Naționalul își mai verfică potențialul cu: Crișul Chișineu Criș (pe 28 ianuarie), Szeged (4 februarie), Șoimii Lipova (17 februarie), Crișul Sânandrei (21 februarie), CS Ineu (24 februarie). În fine, încă se caută un adversar pentru data de 24 ianuarie. Sebișul a decis să se pregătească doar pe plan local și împrejurimi, inclusiv în sistem de cantoanment, între 31 ianuarie și 9 februarie.

 

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button