Crisul Chisineu-CrișzTOP ARTICOLE

Crișul – încă la Masa Tăcerii, dar șampaniile sunt la rece pentru o promovare așteptată de 34 de ani





A venit ziua adevărului pentru fotbalul chișeuan. În această seară, Crișul poate sărbători revenirea, după 34 de ani, în eșalonul trei al fotbalului românesc. La prima vedere, misiunea nici nu pare a fi foarte grea în returul barajului de promovare cu Petrolul Bustuchin, după succesul larg (4-0) din urmă cu o săptămână.

Însă, nimeni din anturajul echipei nu vorbește încă despre promovare. Toată lumea e concentrată pe cele 90 de minute ale manșei secunde cu gorjenii, care, în sinea lor, speră într-o minune. „Practic, de a doua zi după meciul tur am intrat în febra partidei de azi. Am dat uitării rezultatul, am rămas foarte concentrați, băieții sunt conștienți de importanța jocului și nu vom lăsa nimic la voia întâmplării. Am venit cu două zile înainte la Târgu Jiu, ne-am acomodat un pic, am beneficiat de condiții deosebite de cazare, masă și teren de antrenament. Chiar dacă am avut un campionat foarte lung, iar alții sunt deja în vacanță de două săptămâni, noi încă muncim. Nu simțim oboseala, ne dorim foarte mult să trecem cu bine și peste acest ultim meci și să luăm apoi o binemeritată vacanță înainte de pregătirea primului sezon de Liga a 3-a după o pauză de 34 de ani”, spune antrenorul secund, Remus Lung, care acum 6 ani de zile simțea bucuria câștigării unui baraj de promovare în Liga 3-a în tricoul Pîncotei, după 5-1 în fața Vulcanului.

Delegația Crișului a acostat de joi seara în orașul lui Brâncuși, iar, ieri, a făcut ultimul antrenament înainte de disputa cu trupa lui Mihai Dinu pe terenul din Târgu Cărbunești. Absolut toți fotbaliștii sunt la dispoziția lui Adrian Abrudean, care are mici dubii asupra primului „unsprezece”. De altfel, în funcție de poziția în teren a lui Casian Maghici, unul dintre Tomuț, Ciornei sau Teședan ar putea rămâne pe margine.

Comisia Centrală a Arbitrilor a făcut cunoscută și brigada ce va oficia în această după amiază. Acesta este 100% timișoreană: Claudiu Gaitin – Raul Ghiciulescu și Andrei Nicolae. Observatorii partidei sunt Grigore Tomoioagă (Râmnicu Vâlcea) și Florin Nicolaescu (Slatina).

Sportarad.ro are un trimis la fața locului și vă va ține la curent în format live-text cu desfășurarea partidei ce începe la ora 17,30. De asemenea, colegii noștri de la Radio Timișoara vă vor oferi detalii pe calea undelor.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button